Ponta s-a întâlnit cu premierul Georgiei

Victor Ponta a felicitat Guvernul Georgiei pentru parcursul său european, dând totodată asigurări că îi va acorda tot sprijinul de care are nevoie.

Premierul şi-a exprimat, de asemenea, speranţa de a fi primul care semnează acordul de aderare la NATO.

„Vreau să felicit Guvernul Georgiei și pe primul-ministru pentru că anul trecut la Vilnius a semnat acordul de asociere cu UE și îi urez cu titlu personal să fie primul-ministru al Georgiei să fie primul care să semneze aderarea la NATO a țării sale. Sper. Vreau să adaug faptul că dincolo de sprijinul României pentru parcursul atlantic și eruopean al Georgiei, avem proiecte comune economice în special și mă refer la domeniul energiei.

Cei doi miniștri ai agriculturii au stabilit o colaborare extrem de importantă în această direcție. Mă refer în mod special la ceea ce România a făcut împreună cu Republica Moldova: dezvoltarea în sistemul de agricultură și am vrea să facem la fel cu Georgia.

Vreau să adaug un lucru pe care i l-am spus deja prim-ministrului: Toate țările UE vorbesc și sprijină, și asta e foarte bine, Ucraina. România sprijină întotdeauna cel mai mult Moldova, dar e în interesul și datoria noastră să nu uităm de Georgia, țara care a avut curajul să fie alături de UE și NATO într-o regiune atât de delicată”, a declarat Ponta, la finalul întâlnirii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.