Ponta se răzbună şi-l atacă pe ministrul Radu Stroe

În ultimele zile premierul Victor Ponta a declaşat un „război rece” contra ministrului de interne Radu Stroe. Pentru a-l scoate basma curată peTiberiu Niţu, şeful procurorilor şi amicul său, Ponta vrea să-l scoată vinovat de acţiunile de tip stalinist de la „Bolintineanu” pe Stroe.

Ponta: în faţa mea ministrul de interne este responsabil în cazul audierilor

 Duminică seara, la A3, premierul Victor Ponta a găsit persoana responsabilă (faţă de el, cel puţin) pentru acţiunile de tip stalinist ale procurorilor. „O să sesizăm CSM dacă a fost vreo problemă la magistraţi, vreau şi aştept (măsuri – n.a.) de la ministrul de Interne, nu doar purtătorul de cuvânt. Din punctul meu de vedere, în faţa mea, responsabil e ministrul de Interne, care trebuie să îmi spună: de ce nu a ştiut de la început, de ce a ştiut greşit, pentru că prima dată mi-a zis mie că nu erau mandate, după aia, ba era, ba nu era foarte clar. Ce s-a întâmplat, cine a fost responsabil… Prima dată ministrul de interne m-a sunat la unsprezece şi jumătate, mi-a spus ce se întâmplă acolo, că există pericolul unei tensiuni şi eu răspund de tensiunile din această ţară, nu vreun procuror sau altcineva. Eu răspund ca în această ţară pacea socială să existe şi legea să se aplice normal, nu prin abuzuri. Mi-a spus: <<Nu au mandate de aducere>>. De altfel, cunosc foarte bine procedura. Trebuie să citezi o persoană, în măsura în care acea persoană nu vrea să se prezinte, atunci poţi să foloseşti mandatul de aducere”, a spus premierul. O declaraţie care frizează absurdul. Ce treabă are ministrul de interne cu audierile procurorilor? Iar faptul că au fost poliţişti acolo, tot de decizia procurorilor ţine.

Ponta ştia de ce n-a fost „bine informat”

Acum se impune o întrebare. De ce l-a luat Ponta în colimator pe Stroe? Doar ministrul de interne este cel care l-a alarmat în ceea ce priveşte abuzurile procurorilor de la Liceul „Bolintineanu”. Acuzele aduse de Ponta lui Stroe, „de ce nu a ştiut de la început, de ce a ştiut greşit” adică de ce i-a spus în primă fază că procurorii nu aveau mandate, nu ţin, sunt cusute cu aţă albă, se vede asta de la o poştă. Pentru că Victor Ponta ştia de ce a fost „bulibăşeală” informaţională. Cu câteva ore înainte ca premierul să intre în studio la A3, la ProTV, Radu Stroe a explicat totul clar ca bună ziua: „ (Vineri – n.a.)Abia în jurul orei 14:30 sau când a ieşit reprezentantul Parchetului (…), abia atunci lucrurile au fost clarificate de catre Parchet, prin formula pe care domnia sa a utilizat-o. Ceea ce vreau să spun este că aparenta neconcordanţă de informaţii la mine, la premier şi aşa mai departe vine dintr-un lucru foarte simplu: aceste operaţiuni de dosare penale, în general, dar mai ales pe dosare penale de corupţie, unde decizia este exclusiv la procuror, aceste informaţii nu au cum să ajunga nici la prim-ministru, nici la ministrul de Interne, nici la şeful poliţiei naţionale (…) Deci acesta este motivul pentru care a existat această neconcordanţă de informaţii, pentru că, publicul, nici macar prim-ministrul, nici măcar eu nu avem voie să ajungem la aceste informaţii…”a spus Stroe la ProTV.

Trei motive pentru care Ponta a declanşat „jihadul”

Am identificat trei lucruri care l-au deranjat pe premier: în primul rând Stroe demontat minciuna procurorilor care iniţial au afirmat că nu au venit la liceu cu mandate de aducere şi ulterior au menţionat că era vorba de citaţii. Cu mare greutate, după ce Stroe a declarat public că au fost mandate de aducere, şi procurorii au fost nevoiţi să recunoască acest lucru. Prin demontarea dezinformărilor procurorilor, aceştia au devenit vinovaţi de apucături staliniste. Cum aici a ieşit prost Tiberiu Niţu, şeful procurorilor şi prieten cu Victor Ponta iată un motiv de „deranj” pentru premier. Şi imediat a început „jihadul”. Câţiva ziarişti cu „misiune” clară au titrat „Radu Stroe îl contrazice pe premier”,  iar alţii care n-au înţeles nimic din ce se întâmplă i-au copiat pe cei dintâi şi au dat titluri similare. Era clar ca bună ziua că Stroe îi contrazicea pe procurori, nu pe premier, dar „misiunea” trebuia îndeplinită. Mai mult a ieşit şi procurorul general Niţu cu un comunicat în care se arăta că „Referitor la modalitatea de efectuare a unor acte de urmărire penală, nu se pot efectua în acest moment verificări, deoarece un astfel de demers ar putea reprezenta o imixtiune în activitatea procurorilor, de natură a afecta independenţa acestora”. Cu alte cuvinte i se cerea lui Stroe să nu investigheze nimic şi să tacă.

În al doilea rând Ponta a mai fost dernajat de faptul că Stroe a declarat (a avut dreptate aici, pentru că aşa sună legea) la ProTV că în situaţii în care este vorba de dosare penale, premierul nu poate fi informat. Şi asta l-a durut pe Ponta, pentru că românii au aflat că el nu este cel mai informat om din ţară.

A treia supărare a lui Ponta nu ţine de scandalul „Bolintineanu” ci de faptul că Stroe se opune ideii absurde de „descentralizare” a IGP promovate de Ponta şi Dragnea. Adică se opune ca tot ce ţine de IGP să treacă în subornea primarilor. Stroe a demonstrat – tot duminică şi tot la A3 – că o activitate ce ţine de siguranţa naţională nu se poate fărămiţa şi pasată primarilor. De fapt credem că acesta este principalul motiv pentru care premierul l-a atacat pe Stroe.   

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.