Ponta sprijină candidatura premierului polonez Donald Tusk

Victor Ponta şi-a exprimat, sâmbătă, sprijinul pentru candidatura premierului Poloniei, Donald Tusk, la funcţia de preşedinte al Consiliului European.

Ponta a prezentat discuţiile care au avut loc în acest sens la reuniunea liderilor social-democraţi din statele europene, reuniţi sâmbătă la Paris, la care a luat parte.

„În ceea ce priveşte funcţia de preşedinte al Consiliului European, urmează ca azi să se găsească o soluţie cât mai consensual posibilă, însă am exprimat o poziţie clară ca, în măsura în care unul dintre candidaţi va fi actualul prim-ministru al Poloniei, eu personal şi Guvernul pe care îl conduc, trecând peste partea de familii politice, considerăm că un preşdinte al Consiliului European care să reprezinte o ţară din noul val de membri al Uniunii Europene este un lucru bun pentru România şi pentru toţi cei care facem parte din acest grup”, a spus Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.