Ponta: Suntem într-un moment de criză evidentă

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, referitor la o eventuală unificare a Transnistriei cu Rusia, că ţara noastră va avea „o poziţie perfect coordonată cu a Guvernului de la Chişinău”, adăugând că pentru România „cel mai important e modul în care sprijină Moldova, să nu fie prinsă în conflicte”.

„Cel mai important pentru România este modul în care sprijinim Moldova, să nu fie, la rândul său, prinsă în aceste conflicte şi să îşi continue drumul european şi drumul democratic. Suntem într-o zonă fierbinte, dar până acum şi în continuare o să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor partenerilor noştri „, a spus premierul aflat la Câmpia Turzii.

Întrebat ce se întâmplă dacă Rusia acceptă unificarea cu Transnistria, Victor Ponta a spus că ar fi, categoric, „o violare flagrantă a dreptului internaţional”.

România va avea o poziţie perfect coordonată, identică chiar, cu a Guvernului de la Chişinău. Am şi vorbit ieri (miercuri – n.r.) cu domnul Leancă (Iurie Leancă, premierul Moldovei – n.r.), o să mă şi văd, într-o săptămână de acum încolo, şi vom sprijini fără niciun fel de ezitare poziţia Guvernului legitim al Republicii Moldova”, a afirmat Ponta. Întrebat în continuare dacă este îngrijorătoare declaraţia unui oficial transnistrean potrivit căreia Transnistria trebuie lăsată să îşi decidă singură soarta, premierul a răspuns că este „foarte îngrijorătoare”.

„Tocmai de aceea nu mai suntem în momentul de acum câtva timp, când se discuta de declaraţii serioase sau mai puţin serioase. Suntem într-un moment de criză evidentă şi aici, pe de-o parte, e bine că România a luat, acum zece ani, decizii fundamentale – NATO, UE, e bine că putem sprijini cel puţin Moldova, dacă nu mai mult Ucraina, e bine că suntem extrem de uniţi, cei care avem funcţii în ceea ce priveşte politicile fundamentale ale statului român”, a susţinut Ponta.

Premierul  Ponta a participat, joi, la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii, la ceremonia de închidere a exerciţiului militar Dacian Viper 2014.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.