Ponta: „Veste foarte bună!”

Premierul Victor Ponta a transmis marți un mesaj pe Facebook în legătură cu mărirea salariului minim pe economie de la 1 iulie, în care afirmă că Guvernul nu se va opri aici.

„Veste foarte bună! Salariul minim pe economie va crește de mâine, 1 iulie, cu 75 de lei — ajungând astfel la 1.050 de lei brut! Este a doua creștere pe 2015, după cea de la 1 ianuarie, când salariul minim a crescut de la 900 la 975 de lei brut pe lună. Desigur, nu ne oprim aici — în 2016 vom avea o nouă creștere, până la 1.200 de lei pe lună. Guvernul ia astfel o măsură foarte importantă de dreptate socială și redirecționăm creșterea economică în buzunarele oamenilor. Vom fi mereu fideli valorilor statului social și îi ajutăm pe românii care au nevoie!” a scris Ponta pe Facebook.

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată creşte, din 1 iulie, de la 975 de lei la 1.050 de lei.

„1.388.000 de salariați vor beneficia de creșterea salariului minim pe economie la 1.050 de lei. Din cei 1.388.000 de salariați, 488.000 sunt bugetari și 900.000 sunt din mediul concurențial”, a declarat marți ministrul Muncii, Rovana Plumb, la Palatul Victoria.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.