Ponta vrea salarii mai mari pentru președinte și premier

Premierul Victor Ponta a declarat luni în contextul unei discuții despre cele două coduri, fiscal și de procedură fiscală, că nu este normal ca primii oameni din stat să aibă salarii mai mici decât alți bugetari sau angajați din instituțiile militarizate.

„În partea a doua a anului avem un al doilea mare proiect, legea salarizării. Trebuie să rearanjăm scara normală a valorilor. Trebuie să existe o ordine, nu e normal ca președintele țării, primul ministru, președinții camerelor, să câștige mai puțin decât cine știe ce angajat dintr-o instituție militarizată sau dintr-o companie de stat, pentru că nu există nicio țară europeană unde să se întâmple chestia asta. Cerem performanță de la cei care conduc instituții, dar, în schimb, credem că nu trebuie nimic altceva. În același timp, vreau și cred că funcționari publici și aici vorbim de toți cei din sectorul bugetar, medici, profesori, pompieri, militari, polițiști, trebuie să le cerem foarte mult dar trebuie sa le oferim și un plan de carieră, o siguranță”, a spus Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.