Poroșenko își revizuiește strategia militară în estul Ucrainei

Președintele Ucrainei, Piotr Poroșenko, a inițiat o schimbare în strategia sa militară privind conflictul din estul țării cu separatiștii. Schimbarea presupune regruparea forțelor militare ucrainene în vederea izolării zonelor aflate sub controlul rebelilor și tăierea accesului acestora către frontiera rusă, transmite jurnalul.md.

„Astăzi trebuie să examinăm din nou modalitățile operațiunii noastre militare, în condițiile noilor elemente apărute”, a declarat Poroșenko, în timpul reuniunii speciale avute cu șefii forțelor de securitate ucrainene.

Președintele ucrainean a făcut apel la o regrupare de forțe pentru fragmentarea zonei controlate de insurgenți și împiedicarea aprovizionării acestora cu arme și echipamente pe la frontiera cu Rusia, aflată încă parțial sub controlul separatiștilor.

Până acum, tactica utilizată de comandamentul militar ucrainean consta în încercuirea și asedierea principalelor bastioane ale insurgenților proruși, cu prețul unor lupte din ce în ce mai sângeroase, atât pentru forțele guvernamentale, cât și pentru civili. Armata se confruntă cu mari dificultăți în a intra în orașe, unde luptele ar putea provoca numeroase victime.

În context, Poroșenko a confirmat informațiile făcute publice de autoproclamatul premier separatist Aleksandr Zaharcenko, care și-a exprimat vineri satisfacția în legătură cu venirea mai multor blindate și a 1200 de soldați din Rusia, unde aceștia din urmă au fost instruiți timp de patru luni. Informația a fost dezmințită de Moscova.

„O parte din acest material a fost distrus. Pentru ceea ce rămâne, luăm măsuri ca și acesta să fie distrus”, a afirmat Poroșenko.

Kievul a afirmat săptămâna trecută că a distrus parțial o coloană de blindate care a pătruns pe teritoriul ucrainean, suscitând numeroase reacții de indignare din partea Occidentului și o dezmințire ironică din partea Moscovei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.