Posibilă bombă: „United” ar putea rata calificarea

„Minerii” lui Lucescu au dat 3 goluri în 10 minute Realului, dar… În grupa B nu s-a decis nimic după 5 etape şi orice este posibil. Va fi derby mare pe Bosfor în ultima etapă.

Rezultate, clasamente grupele A – D

Grupa A

Shakhtar Donetsk – Real Madrid 3-4 (0-1)

Malmo FF – Paris Saint-Germain 0-5 (0-2)

Clasament

  1. Real Madrid – 13 puncte (Q)
  2. Paris Saint-Germanin – 10 puncte (Q)
  3. Shakhtar Donetsk – 3 puncte
  4. Malmo FF – 3 puncte

Ultima etapă:

Paris Saint-Germain – Shakhtar Donetsk

Real Madrid – Malmo FF

Lucescu doar în Europa League

  • În minutul 70, pe Liov Arena, tabela de marcaj indica un 0-4 exagerat. Real Madrid, evident o echipă net superioară „minerilor” lui Lucescu merita un 3-1 la momentul respectiv, dar, ca de obicei, portarul ukrainean Pyatov a trebuit să fie coautor la unul din golurile adversarilor, iar în atac, gazdele au irosit două situaţii uriaşe care le-ar fi dat dreptul măcar la un gol pe tabela de marcaj. 18 minute mai târziu, tabela de marcaj arăta un neverosimil 3-4 şi Shakhtar a mai avut până în final o jumătate de ocazie care ar fi putut arunca în aer stadionul. Madrilenii nu pot fi acuzaţi că s-au relaxat, dar au avut în faţă o echipă care nu mai avea ce pierde şi care a luptat până la ultimul fluier al arbitrului. Este adevărat, revenirea gazdelor se datorează şi introducerii lui Taison şi Dentinho (de ce nu au jucat oare de la început?) care au schimbat radical forţa atacului şi scoaterii penibilului Azevedo, cel care a fost ridiculizat de spanioli mai rău decât în curtea şcolii. Poate ai lui Lucescu ar fi avut o şansă în plus dacă l-ar fi avut în teren pe Srna, căpitanul echipei, dar cartonaşul luat aiurea în meciul cu Malmo l-a trimis în tribune.
  • Campioana Suediei (fosta de fapt, pentru că a terminat campionatul pe locul 5) şi-a luat rămas bun acasă de la „Europa” cu un ruşinos 0-5 în faţa celor de la PSJ. Nu este nimic de comentat, decât faptul că diferenţa de pe tabela de marcaj a fost una mincinoasă. Un 0-8 sau 0-9 ar fi fot cât de cât mai aproape de adevăr.
  • Real Madrid şi PSJ sunt calificate, în această ordine, în optimile LC, iar Shakhtar Donetsk în mod logic nu poate pierde locul 3, chiar dacă se întoarce cu mâna goală de la Paris, pentru că are 4-1 la general cu Malmo. Nu putem crede că suedezii ar putea să primească un punct cadou pe „Bernabeu”.

Grupa B

CSKA Moscova – VfL Wolfsburg 0-2 (0-0)

Manchester United – PSV Eindhoven 0-0

Clasament

  1. VfL Wolfsburg – 9 puncte
  2. Manchester United – 8 puncte
  3. PSV Eindoven – 7 puncte
  4. CSKA Moscova – 4 puncte

Ultima etapă:

VfL Wolfsburg – Manchester United

PSV Eindhoven – CSKA Moscova

„N” scenarii privind primele 3 locuri

  • La Moscova am asistat în prima repriză la unul dintre cele mai slabi jocuri din actuala ediţie a LC. Am văzut două echipe care se chinuiau pur şi simplu pe teren. În partea a doua, mult mai dinamică, gazdele au controlat jocul pe ansamblu, dar fără să pună în real pericol poarta adversă. Fosta echipă a Armatei roşii a semănat mult cu sora ei mai mică de la Bucureşti. De la centrul terenului şi până în 16 metri moscoviţii au cărat mingile până la exasperare, iar pasele decisive au ajuns regulat la adversar. Atacanţii lui CSKA au încercat pătrunderi frontale prin zidul făcut de a apărarea adversă şi toate tentativele au eşuat. Într-o singură fază de fotbal adevărat au existat 6 pase din „prima” şi rezultatul s-a văzut, mingea şutată din 15 metri a lovit unul din stâlpii porţii. Oaspeţii au punctat pe contraatac prin nou intratul Schurrle în minutul 67 şi tot acesta a închis tabela în minutul 88 reluînd în poartă de la 10 metri o centrare de pa partea dreaptă. Aşa s-a scris istoria meciului de la Moscova. CSKA matematic nu mai poate prinde optimile LC, şi doar o victorie la Eidhoven o poate duce în Europa League.
  • Pe „Old Trafford” am asistat din nou la un meci al „neputinţei” al celor de la „United”. Este greu de conceput cum un terţet de 93 de milioane de euro (Rooney, Martial, Depay) întărit după pauză cu încă „54 de milioane” (Fellaini şi Mata) nu au putut desface o apărare de 21 de milioane de euro formată din 4 fundaşi şi un închizător!! Ceva scârţîie rău de tot la „United”. Aducerea cu surle şi trâmbiţe a bavarezului Bastian Schweinsteiger este o mare păcăleală şi oricum, campionul mondial din 2014 credem că este mai mult cu gândul la rezultatele pe care le obţine viitoarea sa soţie, Ana Ivanovic, pe terenurile de tenis.
  • Cea mai echilibrată grupă din LC nu are, după 5 etape, încă o calificată sigură pentru optimile de finală şi nici cine se va „transfera” în Europa League nu se ştie încă. Totul se decide în ultima etapă. Finala grupei se joacă la Wolfsburg, unde sunt posibile „n” scenarii: bat nemţii iar PSV face minim un egal acasă cu CSKA, „United” joacă în Europa League; meciul se termină la egalitate şi PSV bate pe CSKA, de asemenea englezii merg în a doua competiţie europeană. Manchester United se califică la victorie, dar şi dacă pierde sau face egal şi CSKA bate la Eindhoven, caz în care ruşii merg în Europa League. Dacă United bate şi câştigă şi PSV, atunci nemţii „cad” în Europa League.

Grupa C

FK Astana – Benfica Lisabona 2-2 (2-1)

Atletico de Madrid – Galatasaray Istanbul 2-0 (1-0)

Clasament

  1. Benfica Lisabona – 10 puncte (Q)
  2. Atletico de Madrid – 10 puncte (Q)
  3. Galarasaray Istanbul – 4 puncte
  4. FK Astana – 3 puncte

Ultima etapă:

Galarasaray Istanbul – FK Astana

Benfica Lisabona – Atletico de Madrid

Favoritele merg mai departe

  • Suntem într-o grupă unde nimeni nu a crezut că favoritele, Benfica şi Atletico ar putea rata optimile de finală. Calculele hârtiei s-au confirmat, în ultima etapă se decide doar ordinea primelor 2 locuri. Egalul smuls la Astana de Benfica (gazdele au avut 2-0) le permite lusitanilor să ocupe locul 1 şi în cazul unui meci egal pe „Da Luz”.
  • Finala „mică” a grupei se joacă pe malul Bosforului. Pe noul „Ali Sami Yen”, Galatasaray are nevoie maxim de un egal pentru a merge în Europa League. Numai că nu va fi deloc uşor meciul cu cazacii. FK Astana nou venită la masa bogaţilor nu joacă deloc rău. Să faci egaluri acasă cu Benfica, Atletico şi Galatasaray la primul tău sezon în faza grupelor într-o cupă europeană nu este de ignorat. În deplasare, Astana a făcut o figură frumoasă la Lisabona, iar meciul de la Madrid (unde a pierdut cu 0-4) nu intră în calcule pentru că a jucat cu echipa a II-a, titularii fiind lăsaţi acasă pentru că urma derby-ul cu Kairat Alma Ata, care decidea titlul naţional (FK Astana s-a impus cu 1-0).

Grupa D

Juventus Torino – Manchester City 1-0 (1-0)

Borussia Mönchengladbach – FC Sevilla 4-2 (1-0)

Clasament

  1. Juventus Torino – 11 puncte (Q)
  2. Manchester City – 9 puncte (Q)
  3. Borussia Mönchengladbach – 5 puncte
  4. FC Sevilla – 3 puncte

Ultima etapă:

Manchester City – Borussia Mönchengladbach

FC Sevilla – Juventus Torino

Grupa „morţii” aproape rezolvată

  • Juventus Torino şi Manchester City principalele favorite în cea mai dificilă grupă (singura cu echipe din cele 4 cele mai puternice campionate din lume) sunt deja în optimile CL, derby-ul de la Torino încheindu-se cu victoria meritată a italienilor. Jocul a fost unul spectaculos, dârz, cu situaţii de gol la ambele porţi. Englezii au avut posesia, dar s-au lovit de o apărare italiană specifică anilor 70. Adică aproape de netrecut.
  • Locul 3 se decide în urma unui „dialog de la distanţă”, Sevilla – Manchester. Spaniolii au nevoie neapărat de victorie pentru a merge în Europa League, după ce au pierdut cu 2-4 în Germania, după un meci de asemenea de o rară frumuseţe. La Sevilla, cei de la Juventus cu siguranţă vor încerca să îşi apere locul 1 în grupă (le asigură un avantaj la tragerea la sorţi în optimi) şi le ajunge şi un egal. Celor de la Borussia Mönchengladbach nu le ajunge un egal la Manchester, pentru că în situaţia în care Sevilla câştigă, la egalitate de puncte spaniolii sunt cei care merg în Europa League. Pe o victorie a Sevillei se bazează şi „cetăţenii” care încearcă şi ei să prindă locul 1. Concluzia, vom avea două meciuri aspre şi în ultima etapă, chiar dacă calificările în optimile LC sunt rezolvate.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.