Un interior pe care ar fi geloase bunicile noastre: perne decorative divers colorate, aşezate într-o ordine perfectă pe canapea şi pe fotolii, macrameuri pe braţele mobilelor, faţă de masă ajurată pe măsuţa telefonului, un casetofon al cărui aspect aproape îl uitasem… În acest decor desuet, un bărbat cu dimensiuni generoase intră precaut, îşi strigă mama şi neprimind răspuns începe o subtilă schimbare de decor, după ce îşi pusese pantofii pe un ziar în vestibul. Dintr-o geantă agăţată de gât apar un sfeşnic, o mică vază cu flori…
Comicul se instalează de la prima secvenţă a spectacolului „Ultimul Don Juan” (Last of the Red Hot Lovers), de Neil Simon, de pe scena Teatrului Nottara.
Bărbatul este Barney Daycash, un patron de restaurant „cu specific pescăresc”, aflat la vârsta a doua şi decis, pentru prima dată în viaţă, să-şi înşele soţia pentru a-şi condimenta existenţa monotonă.
Trei aventuri, niciuna dusă până la capăt, fac subiectul acestei piese, scrisă în 1969 de dramaturgul american, frecvent pusă în scenă şi după aproape o jumătate de secol de la premiera de la Teatrul O’Neil.
Este o comedie acidă, dublată de o analiză tristă a condiţiei umane, căreia inteligenţa replicilor, schimbarea registrelor, atât în comportamentul lui Barney Daycash, cât şi în tipologia virtualelor amante, îi evită orice caracter moralizator sau apăsat satiric. Analiza psihologică a personajului principal este fină şi lasă în final loc reflexiei, pentru cine doreşte.
Regizorul Petre Bokor conduce cu pricepere desfăşurarea acţiunii şi jocul actorilor. Schimbările de atmosferă şi de modalităţi de seducţie ale lui Barney sunt rezolvate gradat, cu justă măsură, chiar în scena finală a falsei tentative de viol.
Constantin Cotimanis (Barney), încurcat de directeţea abordării Luminiţei Erga (Alana)
Cu prezenţa sa masivă, Constantin Cotimanis, cunoscut publicului din rolurile de teatru, dar şi din numeroase filme sau seriale de televiziune, ca „Lacrimi de iubire”, „Doctori de mame”, „Daria, iubirea mea” sau „State de România”, pare candidatul ideal pentru rolul unui bărbat romantic în esenţă, nesigur pe calităţile lui de seducător, resimţind ca pe o dramă incapacitatea de a ieşi din viaţa decentă, dar monotonă pe care o duce. „Evoluţia” de la bărbatul stângaci, care doreşte să discute despre viaţă pe notele muzicii clasice cu femeia agăţată în propriul lui restaurant, la dansatorul pe muzică rock care cedează tentaţiei de a fuma marijuana şi la postura, cumva cea mai apropiată de Don Juan, din ultima parte a piesei, în care partenera depresivă este cumva pandantul lui din prima secvenţă este excelent condusă. Actorul îşi schimbă mersul, gesturile, renunţă treptat la inhibiţii, pentru a ajunge în final în punctul de pornire şi la consecinţa lui trist, dar firească, dorinţa de a-şi cuceri propria soţie, ce pare să nu fie nici ea încununată de succes.
Cele trei actriţe care îi dau replica sunt de cele mai multe ori savuroase în rol. Luminiţa Erga, în rolul Alanei Navazio, prima invitată în casa mamei, este femeia modernă a anilor ’70, mare iubitoare de sex fără complicaţii, fumătoare împătimită rămasă fără ţigări, redutabilă băutoare de whisky, spre surprinderea lui Barney, decisă să fie înţelegătoare pentru a-şi atinge scopul. Dar, pe măsură ce acesta pare tot mai îndepărtat, văzând cum se scurg cele două ore disponibile, frustrarea dă loc unor replici dure, fruste, care jignesc sensibilitatea partenerului şi îi induc, în acelaşi timp, sentimentul de nedreptate. Actriţa alternează cu ştiinţă buna dispoziţie jucată cu enervările reale, disponibilitatea cu sublinierea crudă a incapacităţii bărbatului de a îndeplini rolul pe care şi l-a propus.
În cea de a doua secvenţă, aspiranta la cariera de actriţă de cabaret, Bobbi Michele, descoperită într-un parc, este întrupată de Raluca Gheorghiu. Grotescul piesei este accentuat de apariţia personajului: perucă albastră, costum fantezist sofisticat ce mai mult descoperă decât acoperă, exuberanţă la limita normalului, incapacitate de a distinge, între ţigările cu marijuana, ambiţiile de realitate, jonglând între aventuri cu producători şi actori de filme porno şi lesbianism (adevărate sau nu).
Dificultatea cuceririi sofisticatei Jeanette, interpretată de Victoria Cociaş
În sfârşit, în rolul ultimei „victime” potenţiale, Jeanette Foster, Victoria Cociaş, aparenţă sofisticată a middle class-ului din care face parte şi Don Juan al lui Neil Simon, joacă perfecta comedie a femeii decente, depresive, oripilată de lipsa de bunătate şi cinste a oamenilor din jurul ei. Intrarea penibilă în scenă, însoţită de plânsete, încrâncenarea cu care se agaţă de poşetă, obiect-simbol al propriei respectabilităţi (de altfel o genată, aruncată, răsturnată, recuperată cu grijă apare în fiecare dintre cele trei secvenţe), încercarea de manipulare a partenerului, prin consideraţiile privind propriul soţ şi pe soţia lui Barney, sunt jucate cu disimulată ostentaţie pentru a dezvălui în final scopul precis al femeii. O combinaţie între presupusa dramă existenţială a personajului şi versatilitatea lui, cu care jocul acestei actriţe ne-a obişnuit în multe dintre rolurile memorabile pe care le-a interpretat.
Echipa Teatrului Nottara a reuşit un spectacol proaspăt cu această piesă a lui Simons, care a avut peste 700 de reprezentaţii pe Broadway şi a cărei ecranizare din 1972, după scenariul semnat chiar de autor, a fost un succes.
Chiar dacă, prin forţa lucrurilor, unele subtilităţi ale piesei se pierd la punerea în scenă românească din cauza inexistenţei unei conjuncturi sociale specifice Americii, cum ar fi originea poloneză a primei „cuceriri”, căsătorite, pe deasupra, cu un italian, piesa îşi păstrează esenţa. Neil Simons este un observator incisiv al societăţii în care trăieşte, fără a da însă sentinţe. E drept, au existat critici în Statele Unite care reproşau autorului şi regizorilor misoginismul, o altă sensibilitate „politically correct” mai puţin accentuată la publicul de la noi.
În concluzie, o comedie bine realizată, cu replici inspirate, cu ritm, în care hohotele de râs abundă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.