Povestea omului singur din satul dispărut de pe hartă

Să te cațeri pe munte este un sport greu, dar și o plăcere specială. Să trăiești pe munte sau pe dealuri prăpăstioase este un infern. Toate anotimpurile te fugăresc și te chinuie. Plus ziua și noaptea, care se mai pun și ele împotriva ta. N-ai cum să te întorci acasă pe întuneric și nespus de greu o mai faci și ziua, când te frige soarele sau te plouă și te bate vântul. Pe coclauri n-ai ce să cumperi. Nu prea se cumpără și nu se vinde nimic. Trebuie să ți le faci aproape pe toate. Pâinea, hainele, carnea, uleiul, făina, poamele. O casă de om este ca un oraș sau ca o țară. Nu te pricepi la ceva, nu-l ai. Nu încerci, nu reușești. Pe locul tău trebuie să te împrietenești cu animalele care te înconjoară. Întâi cu ale tale, cu cele domestice, și apoi, împreună cu ele, să te aperi de cele sălbatice. La munte, trăiești agățat de o vacă sau două, de câteva oi, de un cal și de doi trei câini. Dacă Dumnezeu nu te ajută și pământul îți alunecă de sub picioare, nu-ți mai rămâne decât să pleci. Și dacă te încăpățânezi să rămâi, înseamnă că ți-este frică de lumea largă sau ești prea legat de locul acela, de morții tăi din grădină și de cântecul vântului prin crengile când goale, când înmugurite sau încărcate de frunze.

Dumitru Șerban, de 70 de ani, este singurul locuitor al satului Putina, comuna Vlădești, Argeș. Satul Putina nu mai este pe nicio hartă. N-a fost nici pe cele vechi, dedicate județului Muscel, și nu este nici acum, când casele dispar una câte una și când topografii nu au mai socotit necesar să îl menționeze. De fapt, Putina este mai mult un cătun, care în momentul de, să-i zicem, maximă înflorire avea doar 20 de case. Cătunul se află pe un platou, în vârf deal, la două ore de mers pe jos din Vlădeşti, un sat mai mare, botezat după numele boierului Vlădescu, cel care a ridicat conacul de la Lucieni. De la Vlădești la Putina nu există șosea. Nu există nici măcar un drum, Doar o potecă de pădure leagă comuna de încăpățânarea unui om de a rămâne pe vârful dealului. Din cauza alunecărilor de teren, care, în timp, au îngropat mare parte din case, dar și a condițiilor de trai (nu există electricitate), satul a fost părăsit.

Casa lui Nea Didu, cum i se spune lui Dumitru Șerban, este printre singurele care, datorită poziției, a scăpat de tăvălugul pamântului. Nea Didu a lucrat o vreme ca șofer și mai apoi, ca pădurar. Asta a fost toată biografia sa. A rămas să locuiască în casa în care s-a născut, la fel ca tatăl și bunicul lui, care au trăit și s-au stins acolo. Acum nu mai vrea să fie nimic. Se mulțumește să trăiască în casa lui și să-și ducă singur povestea la bun sfârșit.

Cotidianul vă prezintă imaginile „furate“ din această singurătate de către Timi Slicaru, într-o zi de vară, de la casa unui om care nu mai vorbise cu nimeni de câteva săptămâni.

Casa lui Nea Didu a fost construită acum o sută de ani

Bucataria gospodariei

Electricitatea vine în casa lui Nea Didu doar de la baterii

Platoul Putinei era cândva neted, ca un teren de fotbal

Apa de băut, la 30 de minute de mers pe jos

Puțul satului, funcțional, dar, fără apă potabilă

Artera principală a satului

Hrănind iepurii

Vecini de prispă

Nea Didu și masa lui copioasă

Singura sursa de lumina e o lampa cu baterii

Nea Didu, pe treptele unei case care nu mai există

Casa din imagine a fost înghițită complet de vegetație

Una din puținele case rămase în picioare. De ani de zile rufele stau la uscat. Propietarul locuiește în altă parte, dar a avut grijă de casa din Putina, să pară că e locuită.

Aici a fost cândva o casă

Nea Didu, soldat.

Instantaneu surprins în anul 2000. Pe atunci satul număra doi locuitori.

Foto/Video – Timi Slicaru

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.