Povestea spitalizării unui „tată de procuror general”

Managerul Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban, a relatat, marţi, cazul unui „tată de procuror general” în vârstă de 84 de ani, internat cu probleme de sănătate într-un spital din ţară, plimbat prin alte trei unităţi, într-o stare din ce în ce mai gravă, şi adus în cele din urmă la Fundeni, unde a rămas o lună. Cheltuielile institutului cu spitalizarea, 212.000 de lei, nu au mai putut fi decontate, pe motiv că spitalul depăşise de mult contractul cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, relatează News.ro.

Orban a povestit că tatăl procurorului a fost internat la Câmpulung Moldovenesc, unde a stat câteva zile, dar, agravându-i-se problemele de sănătate, a fost transferat la spitalul din Suceava. După alte câteva zile, bolnavul a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, de unde a ajuns peste nici o săptămână la Spitalul de Urgenţă din acelaşi oraş.

„De acolo a ajuns la noi în stop respirator. Pacientul, de 84 de ani, a fost resuscitat, ne-am ocupat de el”, a spus Orban, care a dezvăluit că fiecare spital prin care trecuse îi pusese pacientului un alt diagnostic.

Bolnavul a stat internat la Fundeni 30 de zile, iar când medicii de acolo au solicitat ambulanţa ca să îl trimită pe acasă li s-a spus că nu sunt bani şi că trebuie să îl trimită spitalul.

„Tot noi a trebuit să rezolvăm. Costul acestui pacient a fost de 212.000 de lei, pe care Casa nu mi i-a decontat, pe motiv că eu depăşisem de mult contractul cu Casa. Eu sunt convinsă că celelalte internări şi-au luat banii integral, iar noi n-am primit nimic”, a mai spus Carmen Orban.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.