Povestea unui balet. Cântecul Privighetorii

Nu de mult, la Roma, a avut loc un dublu eveniment. La Opera a fost pus în scenă baletul Cântecul Privighetorii, de Igor Stravinski, cu versiunea decorurilor şi costumelor comandată de Diaghilev lui Fortunato Depero, reconstituite după schiţele originale şi conservate la Museo di Revereto, fiind deja folosite în diverse montări ale spectacolului. Coregrafia a fost semnată de Lorca Massine, fiul lui Leonid Massine.

Tamara Karsavina şi grupul de balet din Cântecul Privighetorii

În apropierea Operei, la Scuderie del Quirinale, a fost deschisă expoziţia Matisse. Arabesque, care a reliefat relaţia între artele marelui pictor şi multiplele sugestii exotice care l-au inspirat: lumea arabă, cea otomană, primitivii africani, Asia Centrală. Una dintre săli a fost dedicată costumelor “chinezeşti” din Cântecul Privighetorii, etalate alături de obiecte manufacturate japoneze şi chinezeşti. Splendoarea şi rafinamentul schiţelor ca şi costumele originale de mandarin, de războinici, de miniştri, de dansatoare cu lanterne, de curtezane sau de şambelani sunt uluitoare. Ţesături preţioase, mătase, atlaz, stofe pictate manual, decoraţii aplicate, perle de sticlă, o explozie de lumini şi culori care trebuiau să transforme scena într-o fantasmagorie orientală şi să uimească publicul parizian.

Alicia Markova într-un costum creat de Matisse

Costumele lui Matisse par să se oglindească în paginile actuale din Vogue şi din Elle”, au exclamat coregrafii Archer şi Hodso, care au reconstituit baletul la o distanţă în timp de trei sferturi de secol.

În toamna anului 1919, când Serghei Diaghilev şi Igor Stravinsky s-au dus la Matisse, la Issy-les-Moulineaux, în afara Parisului, pentru a-i cere să deseneze decorurile şi costumele pentru baletul Cântecul Privighetorii, Baletele Ruseşti aveau deja în spate o istorie de 10 ani, plină de succese.

Triumful debutului din 1909, scandalul cu spectacolul După-amiaza unui faun şi apoi cel cu Sărbătoarea Primăverii, despărţirea zgomotoasă de Nijinsky, îndepărtarea lui Fokin şi sosirea unui nou coregraf, Leonid Miasin, care avea să-şi occidentalizeze apoi numele în Massine, jalonau această etapă.

Scena finală din Cântecul Privighetorii

Aventura avea să se termine în 1929, odată cu moartea lui Diaghilev, dar până atunci, Compania îşi schimbase definitiv pielea, trecând de la exotismele ruseşti la alegeri mai avangardiste, solicitând compozitori şi artişti ai scenei pariziene.

Cântecul Privighetorii este un poem simfonic în trei părţi pe care Igor Stravinsky l-a adaptat pentru Baletele Ruseşti în 1917, după opera sa Privighetoarea, creată în 1914. Inspirată din povestirea lui Andersen, Privighetoarea şi împăratul chinez, opera a fost începută în 1908, completată ulterior şi pusă în scenă în 1914 la Paris, cu un succes moderat. Era un dezechilibru între primul act şi următoarele două, pentru că, între timp, Stravinsky abandonase strălucitoarele atmosfere ruseşti pentru a adopta modernismul din Sărbătoarea Primăverii.

Costum creat de Matisse la comanda lui Diaghilev

Compozitorul a început această primă operă a sa pe un libret scris de el însuşi şi de prietenul lui Stepan Mitousov. I-a arătat schiţele profesorului său, Nikolai Rimski-Korsakov, care l-a încurajat să continue.

Stravinski a întrerupt lucrul la operă când Diaghilev i-a comandat primul său balet, Pasărea de foc.

Costum de mandarin de Matisse

În 1913, după alte două succese, cu Petruşka în 1911, şi Sărbătoarea primăverii, Teatrul liber din Moscova i-a cerut să termine compunerea operei. Conştient că stilul său componistic se schimbase, Stravinsky a încercat să îi facă să accepte primul act ca o operă completă. A fost refuzat, ceea ce l-a determinat să transforme actul I în prolog, justificând astfel diferenţele de stil. Numai că, atunci când compozitorul a terminat opera, Teatrul liber a dat faliment. Autorul a acceptat ideea lui Diaghilev de a o pune în scenă la Opera din Paris, în regia lui Pierre Monteux, cu decorurile şi costumele pictorului rus Alexandre Benois. La ideea lui Diaghilev, cântăreţii erau în fosă, fiind “jucaţi” pe scenă de dansatori.

Versiunea semnată de Milicent Hodson şi Kenneth Archer după coregrafia lui Balanchine

Poemul simfonic s-a născut, deci, în 1917, când Diaghilev, aşa cum făcuse şi cu Marius Petipa pentru baletele lui Ceaikovski, i-a sugerat compozitorului un timeing precis al diverselor părţi ale baletului. Miticul impresar fusese impresionat de futurismul italian, cu formele colorate în mişcare, concepute de Giacomo Balla, şi de aranjamentul coregrafic din Foc de artificii, o scurtă compoziţie orchestrală tot de Stravinsky.

Costum de războinic semnat de Matisse

Poemul a fost prezentat mai întâi în concert, în decembrie 1919, la Genova, sub bagheta lui Ernest Ansermet. Publicul genovez, care nu ascultase încă Sărbătoarea primăverii, a fost împărţit. Unii erau şocaţi de disonanţe şi de caracterul novator al lucrării, alţii strigau “Trăiască Stravinsky, trăiască Dadaismul!”.

Diaghilev a comandat o primă versiune a decorurilor şi costumelor pentru Cântecul Privighetorii lui Fortunato Depero, care însă, din mai multe motive, n-au mai văzut debutul.

Costume create de Matisse

Câţiva ani mai târziu, s-a hotărât să pună în scenă baletul, dar cu costumele şi decorurile semnate de Matisse şi în coregrafia lui Massine. Spectacolul a avut premiera în februarie 1920 la Opera din Paris, cu Tamara Karsavina, Lydia Sokolova şi Stanislas Idzikowski. În sfârşit, reluarea din 1925, tot cu decorurile şi costumele lui Matisse, a avut o nouă coregrafie, semnată de George Balanchine, protagonistă fiind Alicia Markova.

Această versiune a fost reconstituită în 2000 de Milicent Hodson şi Kenneth Archer pentru Baletele din Montecarlo.

Serghei Diaghilev şi Igor Stravinsky

Când în 1925, Diaghilev i-a încredinţat lui George Balanchine noua coregrafie la Cântecul Privighetorii, coregraful imigrase de puţină vreme în Occident. Cu un an înainte părăsise Petrogradul abia ieşit din războiul civil şi traversat de profunde tensiuni artistice ale avangardei. Balanchine, ca dansator, participase la o montare a operei Privighetoarea, regizată de Vsevolod Meierhold, în care cântăreţii erau aşezaţi pe bănci, înconjuraţi de dansatori.

În 1925, Balanchine era încă legat de avangardismul în care se formase, Stravinsky se îndreptase deja către neoclasicismul pe care avea să-l dezvolte în a doua parte a anilor ’20 şi nu era foarte convins de ideea lui Diaghilev. Întâlnirea lor a fost totuşi începutul unei relaţii ce avea să se transforme într-o lungă şi fructuoasă colaborare între coregraf şi muzician, continuată cu Apollo şi apoi cu marea stagiune de la New York City Ballet.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.