Prăbușirea lui Lenin în Ucraina (VIDEO)

Mai multe statui ale lui Lenin au fost date jos în estul Ucrainei, transmite AFP.

Două monumente dedicate lui Lenin au fost demontate în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Harkov, de către tineri cu cagule pe cap, potrivit unor imagini video transmise pe Youtube.

Vineri, alte două statui ale lui Lenin au fost date jos în estul separatist al Ucrainei.

S-a întâmplat la Kramatorsk, în regiunea Donețk, și la Stanița Luhanska, în regiunea vecină Lugansk.

În urmă cu câteva zile, la Harkov, trei monumente dedicate unor lideri comuniști au fost de asemenea demontate, acțiune ce a fost denunțată de ruși și proruși din Ucraina.

Parlamentul ucrainean a votat o lege ce interzice „orice propagandă comunistă sau nazistă”, precum și simbolurile celor două ideologii. În baza acestei legi, care trebuie să fie promulgată și de președintele Petro Poroșenko, monumentele de glorificare a responsabililor sovietici, dintre care numeroase statui dedicate lui Lenin, urmează să fie demontate. Totodată, trebuie să fie redenumite localitățile, străzile sau întreprinderile ale căror nume fac referință la comunism.

Legea a fost denunțată de Rusia. Kievul a fost acuzat că a recurs la metode „totalitare” pentru a „desovietiza” Ucraina, în avantajul unei ideologii naționaliste.

Cea mai mare statuie a lui Lenin în Ucraina a fost dărâmată în septembrie anul trecut la Harkov (est) de către manifestanti nationaliști.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.