Precaritatea spiritului practic

Când în Germania s-a luat decizia de a începe construirea de căi ferate, ministerul de resort a luat și un aviz de la Colegiul Medicilor. Aceștia spuneau că ideal ar fi să nu fie construite căi ferate, dar dacă ministerul va porni acest demers, atunci ar trebui ridicate pe marginea căilor de rulare paravane din lemn care să oprească privirea călătorilor. Fără aceste paravane, ziceau medicii, ei avertizează că numeroși călători vor suferi grave amețeli datorate vitezei cu care se vor derula peisajele prin fața ochilor lor…

Putem râde, azi, de acest aviz? Ba bine că nu. Medicii germani ai secolului al XIX-lea erau considerați o elită fără cusur. Dar să nu râdem prea arogant, căci ni se întâmplă chiar nouă, azi, ceva asemănător. Economiști din elita acestei specializări se duc la televiziunile prietene lor să denunțe pericolul unui Fond românesc suveran de dezvoltare. Mircea Coșea zice că dacă îi vom spune Fond suveran, atunci ar trebui să fie capitalizat dintr-un excedent bugetar, ceea ce noi nu avem. Nu-i trece prin cap că suveran poate însemna o conducere a Fondului nedesemnată politic și o subordonare instituțională care să dezlege acest Fond de bugetul țării, astfel încât împrumuturile eventuale să nu fie socotite la deficitul nostru bugetar? Nu-i trece.
Mai zice spiritul practic al economiștilor noștri că dacă unele regii autonome vor fi obligate prin lege să participe, din profitul lor, cu o anumită cotă, la capitalizarea Fondului suveran de investiții și dezvoltare, atunci acele regii vor rămâne, curând, fără capitalul necesar propriilor investiții, vor slăbi și vor ieși la privatizare pe nimic. Nu le trece prin cap economiștilor că acele regii autonome vor avea prioritate să prezinte proiecte de investiții în fața conducerii Fondului? Nu le trece.

Din păcate, strategia șmecherească a PSD – Dragnea de a face lucruri importante pe șest lasă mult loc unor asemenea „avize“ de specialitate. Dragnea nu a îndrăznit să prezinte publicului planul de reindustrializare din miezul acestui Fond. Dacă ar fi făcut-o, ar fi început o dezbatere despre prioritățile acestei strategii și viitoarea conducere (nepolitică) a Fondului s-ar fi trezit deja cu o seamă de constrângeri rezultate din acestă dezbatere? Ei, și? Oricât de nepolitică ar fi această conducere a Fondului, ea va lucra pentru interesul publicului.

Șmecheria liderului PSD este de doi lei: să dea seamă conducerea Fondului, nu PSD-ul, pentru prioritățile ce vor fi stabilite; PSD-ul își rezervă doar dreptul de a le „critica“, la o adică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.