Preda: Asocierea PMP cu PPDD, scandaloasă

Europarlamentarul Cristian Preda, fost membru PMP, critică asocierea partidului Elenei Udrea cu ce a mai rămas din PPDD, susținând că e „scandaloasă”. Totodată acesta susţine că, după arestarea Elenei Udrea i s-a reproșat prezența PMP în PPE.

„Deși nu mai sunt membru ‪#‎PMP‬, consider că asocierea acestui partid cu PPDD e scandaloasă. Ca membru al ‪#‎PE‬, am solicitat afilierea PMP la PPE, definitivată în toamnă, în condițiile în care lista pe care am condus-o la europene a trimis doi deputați în Parlament. După arestarea Elenei Udrea, deși fusesem exclus din partid, mi s-a reproșat prezența PMP în familia populară, fiindcă în programul nostru figura lupta cu corupția. Acum, partidul al cărui președinte e în arest preventiv, sub suspiciunea de corupție, alege să se asocieze cu o formațiune populistă al cărei fondator a fost condamnat definitiv pentru șantaj. E evident că valorile PPE sunt călcate în picioare”, a scris Cristian Preda pe pagina sa de Facebook.

PMP și PPDD și-au făcut miercuri grup parlamentar comun.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.