Predoiu, despre moțiunea de cenzură

Prim vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, marți, că moțiunea de cenzură, anunțată pentru luna iunie, este un demers la care liberalii erau obligați „nu numai față de diaspora, ci față de toți cetățenii români” și s-a arătat optimist în legătură cu șansele de aprobare a acesteia în Parlament.

„Dacă n-aș fi optimist, n-aș ieși ziua din casă. Da, suntem optimiști și mai mult decât atât, nu poți să te bazezi doar pe un optimism subiectiv. Vă asigur că lucrăm în fiecare zi, colegii din Parlament în primul rând, co-președinții PNL, liderii de grup parlamentar PNL lucrează zilnic, pentru ca această moțiune să treacă”, a răspuns Predoiu, întrebat la RFI dacă este optimist că moțiunea de cenzură va trece.

El a mai explicat că liberalii vor încerca să-i convingă pe parlamentarii UDMR să susțină moțiunea „prin argumente, explicând nu numai textul moțiunii, ci și ceea ce se întâmplă după ce o astfel de moțiune poate să treacă, explicând programul de guvernare, obiectivele sale”.

Prim-vicepreședintele PNL a mai spus că inițierea unei moțiuni de cenzură era un demers obligatoriu față de toți cetățenii români.

Liberalii au anunțat, sâmbătă, la Pitești, că vor depune, pe 5 iunie, o moțiune de cenzură pe tema votului prin corespondență.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.