Predoiu: Dragnea pregăteşte o nouă ofensivă legislativă antijustiţie

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a susținut, luni, că Puterea intenţionează „repunerea pe tapet a Legii amnistiei şi graţierii”, dar şi iniţierea unui proiect de lege privind modificarea organizării ICCJ şi a DNA.

„Vicepremierul Liviu Dragnea, omul de încredere al domnului Ponta, pregăteşte o nouă ofensivă legislativă antijustiţie, bazată pe trei piloni”, a afirmat Predoiu, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, această ofensivă se referă la un proiect de lege privind scutirea de responsabilitate a preşedinţilor Consiliilor judeţene, rediscutarea proiectului legii amnistiei şi iniţierea unui proiect de lege privind numirile şi atribuţiile ICCJ şi ale DNA.

„Domnul Dragnea ar vrea să trimită în justiţie şi mai departe, unde e cazul, în puşcărie pe angajaţii Consiliilor judeţene în locul şi pentru faptele pe care le comit baronii locali. Ne opunem categoric acestui proiect , nu e prima tentativă a domnului Dragnea. Aflăm, de asemenea, că se intenţionează repunerea pe tapet a legii privind amnistia şi graţierea prin care domnul Dragnea pregăteşte o breşă în sistemul justiţiei, vrea să dea o gaură în gardul penitenciarului prin care să iasă corupţii PSD”, a susținut Cătălin Predoiu.

El a mai spus că, potrivit unei informaţii neverificate, s-ar pregăti „în taină” un proiect privind ICCJ şi DNA.

„În fine, avem o informaţie neverificată, sperăm să nu se confirme, că în mare taină se pregăteşte un proiect de lege privind modificarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a DNA, care ar urma să fie în Parlament sub forma unei iniţiative legislative din partea unor parlamentari ai PSD, PC, UNPR şi UDMR”, a adăugat Predoiu. El a arătat că o astfel de iniţiativă legislativă ar trebui să aibă avizul CSM şi al Comisiei Europene. „Un astfel de proiect de lege ar însemna o încălcare a MCV”, a adăugat Predoiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.