Predoiu îl amenință pe Dragnea cu Comisia de la Veneția

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat duminică, într-o conferință de presă, că partidul său va sesiza Comisia de la Veneția în cazul ordonanței privind aleșii locali anunțată de vicepremierul Liviu Dragnea.

Predoiu a susţinut că PSD şi aliaţii săi de guvernare pregătesc „temeinic” furtul alegerilor prezidenţiale, iar în acest sens au fost derulaţi mai mulţi paşi.

„Pasul trei se referă la presiunile asupra primarilor PDL de a se înscrie în Asociaţia UNPR. Am semnale din ţară, de câteva săptămâni se fac presiuni politice asupra primarilor PDL pentru a se înscrie în Asociaţia UNPR, presiuni însoţite de promisiuni de deblocare a fondurilor europene şi de abundenţă a fondurilor guvernamentale către circumscripţii. Pasul patru a fost anunţat de domnul Dragnea, o Ordonanţă care să legifereze furtul politic al primarilor”, a spus Predoiu.

Acesta a susținut că PDL va sesiza Comisia de la Veneția cu privire la presiunile asupra primarilor, inclusiv cu privire la ordonanța anunțată de Dragnea.

„Le cer public să nu adopte ordonanţa, nu o să fie uşor să treacă, nu o să fie uşor să o aplice, o spun pe baza cunoştinşelor juridice. Nu va ţine, domnule Dragnea”, a spus Predoiu, precizând că, dacă Ordonanţa va fi adopată de Guvern, PDL o va ataca la Avocatul Poporului şi ulterior, dacă va deveni lege, la Curtea Constituţională.

Liviu Dragnea a anunțat, vineri, la Suceava, că propune ca pentru o perioadă de două săptămâni să existe posibilitatea ca aleşii locali să îşi aleagă partidul fără să îşi mai piardă mandatul.

”Devine din ce în ce mai pregnantă o situaţie. Începe să se instaleze o oarecare instabilitate în administraţia locală generată de apariţia unor partide – PMP, PLR (partidul lui Tăriceanu – nr.), ruperea USL, apariţia ACL şi au început din ce în ce mai mulţi primari să îşi exprime public susţinerea pentru un partid, altul decât pe listele căruia au candidat. Au început să fie probleme în majorităţile consiliilor locale şi judeţene”, și-a justificat Dragnea propunerea.

”În acest context eu mă gândesc serios dacă nu cumva, în perioada imediat următoare, pentru că a început să devină o situaţie care trebuie rezolvată urgent, nu ar trebui să luăm modelul din 2006 şi să adoptăm un act normativ prin care să se stabilească o perioadă de două săptămâni în care toţi aleşii locali să poată opta în care partid să activeze”, a mai spus Liviu Dragnea.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.