Prefect de Covasna: Au fost semnale privind acţiuni extremiste

Au existat mai multe semnale privind acțiuni extremiste în Covasna și era doar o chestiune de timp până la o tentativă cu bombă precum cea din Târgu Secuiesc, a declarat prefectul județului, Sebastian Cucu. Acesta a mai opinat că declarațiile unor lideri politici au încurajat astfel de atitudini.

”Nu vreau să fiu cinic, dar semnale din această zonă au fost foarte multe în ultimii ani şi s-a spus, inclusiv de către reprezentanţii societăţii civile, faptul că până la urmă va fi o chestiune de timp până când se va ajunge şi la o astfel de tentativă cu bombă. Este momentul să luăm toate măsurile neceare”, a declarat Sebastian Cucu pentru Mediafax.

În opinia sa, atentatul dejucat este consecința unor factori cumulați între care se află lipsa unei legislații clare privind interzicerea organizaţiilor paramilitare și declarațiile unor politicieni, care au încurajat elementele extremiste.

”Este consecinţa mai multor factori. Unul dintre ei este că unele zone nu sunt suficient de bine reglementate şi mă refer la acţiunile de tip paramilitar – şi ar trebui aici întărită şi înăsprită legislaţia. Pe de altă parte, punctele de vedere ale unor lideri politici locali şi nu numai, care au încurajat astfel de atitudini, prin diferite gesturi, prin modul în care s-au raportat inclusiv la însemnele, la tot ce ţine de statul român”, a mai susținut prefectul județului Covasna.

El a mai precizat că a solicitat de două ori Ministerului Justiției să se modifice legislația pentru a preveni astfel de incidente, dar nu a fost ascultat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.