La fel ca Ilf şi Petrov, Oleg şi Vladimir Presniakov scriu în tandem. Semnătura sub care publică, fraţii Presniakov, a devenit, rapid, „marcă înregistrată” a teatrului rusesc. Piesa „Terorism” le-a adus celebritatea internaţională şi onoarea de a fi cei mai jucaţi dramaturgi ruşi după Cehov.

Cu „Terorism”, regizorul Felix Alexa practică un tip de teatru aflat în priză directă cu realitatea. Ideea montării acestui text la TNB s-a născut în zilele ulterioare atentatului de la Paris împotriva revistei „Charlie Hebdo”.

„O piesă cu un asemenea titlu are o rezonanţă accentuată în acest moment. Extraordinar e însă felul în care această piesă scăpărătoare a fraţilor Presniakov extinde definiţia de «terorism» pentru a cuprinde aproape toată viaţa Rusiei moderne.” (Michael Billington – The Guardian)

Afişul spectacolului

„Piesa sugerează că este imposibil să trăieşti în lumea contemporană fără să devii o potenţială armă de distrugere în masă. Personajele, conectate între ele printr-un şir de scene scurte, îşi transmit, de la unul la altul, o tristeţe neliniştitoare, care naşte violenţă, ca şi cum toţi ar fi loviţi de o gripă contagioasă.” (Ben Brantley – New York Times)

De ce, brusc, devenim cu toţii incontrolabili?, se întreabă unul dintre personajele cheie ale acestei piese. Răspunsul îl puteţi afla într-un spectacol modern, construit pe baza unor poveşti de viaţă legate între ele. „Terorism” – o punere în scenă cu structură circulară, aidoma unui hore a terorii, în care se înlănţuie umorul sardonic, ironia, frica şi absurdul existenţei. O farsă apocaliptică despre eşecul lumii contemporane.

„Piesa demonstrează că nu e neapărată nevoie de cadavre, pentru ca undeva, în adâncul nostru, să murim încet sub teroarea propriei vieţi cotidiene. Având, totuşi, iluzia fericirii…”, afirma Felix Alexa.

Două mari actriţe, Adela Mărculescu, Ileana Stana Ionescu

Dramaturgi, scenarişti, autori de romane, producători şi regizori de teatru, Oleg şi Vladimir Presniakov s-au născut în 1969 şi în 1974, în Ekaterinburg, în districtul Urali, dintr-o mamă iraniană şi un tată rus. Fraţii au absolvit Universitatea de Stat „Maxim Gorki” din Urali, cu specializarea în teoria literară. Împreună au fondat, în cadrul universităţii, „Teatrul Tineretului”, un studio dedicat spectacolelor experimentale.

Oleg şi Vladimir scriu în tandem: toate piesele lor sunt jucate şi publicate sub numele comun de Fraţii Presniakov.

Preţuiţi în Rusia pentru limbajul firesc, pentru dialogurile care par preluate „de pe stradă”, pentru scriitura spirituală, sardonică, fraţii Presniakov examinează, cu amărăciune şi haz, viaţa şi cultura din Rusia post-sovietică. Cei doi şi-au câştigat notorietatea internaţională cu piesele Terorism, În rolul victimei, Cârciuma, Învierea: Super.

„De la prima lor piesă reprezentată la Moscova, fraţii Presniakov au devenit un fel de marcă înregistrată”, scria ziarul de limbă engleză The Moscow Times.

Claudiu Bleonţ, Marius Bodochi, Victor Ţăpeanu

Terorism este piesa cea mai cunoscută şi mai jucată a fraţilor Presniakov:

– A avut premiera la Teatrul de Artă „Cehov” din Moscova, în 2002, şi a câştigat concursul anual de teatru la categoria Cea mai bună piesă. A obţinut şi un premiu oferit de Ministerul rus al Culturii.

– Royal Court Theatre din Londra a pus-o în scenă în 2003, unde s-a bucurat de un mare succes de critică şi de public.

– S-a jucat în multe ţări din Europa (Germania, Suedia, Polonia, Norvegia, Spania, Irlanda, Estonia), precum şi în Australia, Chile, Brazilia şi Taiwan.

– S-a jucat în America (la New York, off-Broadway, şi la Washington). A mai fost montată şi în Canada, la Toronto.

Terorism, în presa lumii

Mihai Călin, Irina Movilă

Am verificat. Terenul e minat!

”Cetăţeni, calmaţi-vă. Reporteri, liniştiţi-vă. Oameni de televiziune, nu-l mai bateţi la cap pe Oleg Tabakov întrebându-l ce legătură are premiera piesei Terorism la MHAT cu evenimentele sinistre de pe strada Dubrovka. N-are nicio legătură, sau una cu totul tangenţială.

În titlurile operelor de acest fel, importante sînt ghilimelele. În conţinut – metafora atotcuprinzătoare.

Terorism de fraţii Presniakov (tineri, zvelţi, foarte bruneţi, trăiesc la Ekaterinburg, le curge sânge persan în vene) este mană cerească pentru autorii de recenzii. În cazul lor întrebarea (lipsită de sens în mod normal): „Ce au vrut să spună autorii?” chiar îşi are rostul… Fraţii Presniakov au vrut să ne explice că sacii cu hexogen şi extremiştii care iau ostateci sunt doar un caz particular al terorismului. De fapt, terorismul e de foarte multe feluri: cotidian, corporate, sexual, psihologic.

Fraţii Presniakov sunt agresiv de talentaţi. Ei cunosc perfect legile scenei, scriu dialoguri sclipitoare, dar pentru un regizor obişnuit piesa lor este un binom al lui Newton, deoarece, în pofida ţesăturii spectaculoase, în ea nu ai ce (pe cine) juca. În drama clasică, condiţia intrinsecă eroului este libertatea. Piesele fraţilor Presniakov sunt dominate de un determinism absolut, care aboleşte libertatea şi anihilează eroul. În Terorism există tipuri, dar nu şi personaje. Există caractere, dar nu şi personalităţi. Nici măcar nume nu există: pasagerul, soţia, amantul, bunica, băieţelul…

Spectacolul lui Kirill Serebrennikov (de la MHAT) este periculos de talentat. Primul lucru pe care îţi vine să-l faci când s-a terminat este să fugi din cosmosul mecanic al fraţilor Presniakov, să te convingi că omul este liber, să rupi cercul vicios care nu surprinde totuşi întreaga viaţă, ci doar o parte a ei. Fiindcă altfel n-ar exista pe lume nici morală, nici dragoste, nici religie, nici artă, nici premiera piesei Terorism la MHAT.

Dezamorsaţi minele, domnilor!”

Marina Davîdova – Izvestia

O piesă inteligentă, scăpărătoare

Tania Popa, Florentina Ţilea, Rodica Ionescu, Mihai Calotă

O piesă cu un asemenea titlu are o rezonanţă accentuată în acest moment. Extraordinar e însă felul în care această piesă inteligentă, scăpărătoare a fraţilor Presniakov extinde definiţia de „terorism” pentru a cuprinde aproape toată viaţa Rusiei moderne. Structural, această piesă este un fel de versiune violentă a Horei Iubirilor (de Arthur Schnitzler); ca tonalitate, această scăpărătoare farsă apocaliptică sugerează romanele lui Kurt Vonnegut sau Joseph Heller. (…) O piesă despre eşecul societăţii din Rusia contemporană. Ceea ce uimeşte este modul inteligent, sardonic şi distant în care fraţii Presniakov îşi îndeplinesc misia.

(Michael Billington – The Guardian)

O boală social examinată, la microscop

Piesa sugerează că este imposibil să trăieşti în lumea contemporană fără să devii o potenţială armă de distrugere în masă. Personajele, conectate între ele printr-un şir de scene scurte, plasate într-o metropolă rusească, îşi transmit, de la unul la altul, o tristeţe neliniştitoare, care naşte violenţă, ca şi cum toţi ar fi loviţi de o gripă contagioasă. Sau poate de o infecţie cu transmitere sexuală, din moment ce e vorba de o boală socială examinată, în piesă, la microscop.

(Ben Brantley, New York Times)

Terorismul este prezentat ca o tiranie a fricii

”Pe măsură ce acţiunea evoluează, devine clar că Terorism nu este deloc o piesă simplă; la sfârşit, nici măcar nu ne dăm seama dacă evenimentele au avut loc cu adevărat sau dacă s-au petrecut numai în mintea traumatizată a unuia dintre personaje.

În fiecare scenă, fraţii Presniakov arată cum, sub comportamente sociale normale, se ascunde un impuls criminal latent. Nu e aşa de uşor să diferenţiezi victima de ucigaş, inocentul de vinovat: toată lumea e implicată şi nimeni, nici măcar copilul, nu e fără pată. Terorismul este prezentat ca o tiranie a fricii care corupe şi brutalizează chiar şi aspectele cele mai mărunte şi banale ale vieţii.

Piesa este specific rusească din mai multe puncte de vedere: de exemplu, absurdul său negru derivă dintr-o tradiţie literară care porneşte de la Gogol. Fraţii Presniakov ştiu foarte bine că o comedie este în mod inerent crudă şi scandaloasă şi folosesc la maximum această informaţie în piesa lor. Iar disecţia minuţioasă a brutalităţii umane stârneşte rezonanţe incomode şi atinge unele dintre cele mai profunde temeri contemporane.

În mod subtil, Terorism face comentarii pertinente despre natura războiului împotriva terorismului. Aceste comentarii devin şi mai interesante atunci când se extind asupra terorismului de tip nevrotic care se petrece în mintea oamenilor şi care poate avea rezultate la fel de dezastruoase ca acelea care se produc atunci ordinea lumii este încălcată”.

(Philip Fisher – British Theatre Guide)

Autorii scot în evidenţă grotescul, meschinăria…

Victor Ţăpeanu, Andrei Finţi, Răzvan Oprea

”Bazată pe o tematică foarte actuală – frica de terorism –, piesa lui Oleg şi Vladimir Presniakov abandonează complet aspectul politic, pentru a merge direct la rădăcinile răului. Autorii scot în evidenţă grotescul, meschinăria, partea întunecată a naturii umane, care se accentuează când suntem puşi în situaţii extreme. O comedie umană care ne va smulge un rictus, despre relaţii clădite pe ticăloşie, frustrare, ranchiună şi agresivitate.

Piesa este foarte bine structurată, fără ca firele care o leagă să fie vizibile de la bun început. Am putea prezenta acţiunea ca pe o zi – reală sau cvasi-coşmarescă – din viaţa unui funcţionar. Fiecare scenă explorează diferite aspecte din viaţa lui (dormitorul, biroul etc.) sau din viaţa altor oameni care sunt legaţi de el în mod direct sau doar prin forţa evenimentelor. Personajele vorbesc o limbă uzuală, orală, abruptă, dezordonată, câteodată repetitivă, creând un limbaj cu încărcătură emoţională care ilustrează limpede cât de bulversaţi sunt aceşti oameni de ceea ce li se întâmplă. Ei tind să dea un sens evenimentelor recurgând la locuri comune sau construindu-şi propriile teorii, într-o formulare adesea haotică”.

(Fabrice Gex şi Maud Mabillard – theatre-russe.info)

Porunca zero

”Spectacolul Terorism este total lipsit de drăguţele convenţii îmbibate cu naftalină, când actorii se prefac că oficiază o artă înaltă, spectatorii îşi zdrobesc căscatul în pumn arborând feţe inteligente şi totul este cuminte şi distins şi putem spune că am fost la teatru şi am mai omorât o seară…

Fraţii Presniakov şi-au declarat deschis intenţiile. Scopurile lor sunt clare, viziunea mai mult decât concretă: cei doi fraţi cu capete brunete şi ochii imposibil de negri se situează pe platforma bunicului Freud, care susţinea că toţi ne tragem din copilărie.

Piesa afirmă că acest cuvânt cumplit,„terrorism”, îşi are rădăcinile în cotidian, în faptul că „îi terorizăm” pe cei din jur: mama – pe copil, amantul–pe parteneră, şeful pe subordonaţi… Firul violenţei se prefiră neîntrerupt.

Mai există în text şi un pasaj foarte just despre faptul că important este să omori oameni simpli… „Când mor oameni obişnuiţi, mulţi şi în ritm susţinut – în case, în avioane, în drum spre serviciu –, viaţa statului se schimbă de la sine…” Dar această temă sensibilă este rapid părăsită. Presniakovii abia au deschis-o, dar ea necesită o dezbatere cu totul neteatrală: cui îi convine, de fapt, ca viaţa statului să se modifice „de la sine”? Oare nu statului însuşi? Brrr… Să nu te trezeşti că instanţele superioare se uită strâmb la respectabilul Teatru de artă (MHAT). Mai bine să ne întoarcem la oile noastre: soţi geloşi şi mămici iresponsabile.

Sunt foarte buni observatori aceşti fraţi cu nume de vedete. Dar între strigătul: „Te omor!”şi o crimă reală există o distanţă calitativă. Legătura nu este obligatorie, iar de cele mai multe ori nici nu există. Să ţipi şi să ucizi sunt două cercuri vicioase diferite. Deşi e posibil ca în Rusia cele zece porunci să devină unsprezece. Înainte de prima – „să nu ucizi” – ar apărea porunca zero – „nu urla”.Ceva mai puţin decît „iubeşte-ţi aproapele” dar deja – „fii mai tolerant”.

Mi-a plăcut foarte mult tabloul electric care afişează durata spectacolului – 2.20 – iar apoi începe numărătoarea inversă. (…)

Când, în final, se ajunge la un şir de zerouri, îţi aminteşti de filmul Îndrăgostit din proprie voinţă: viaţa e luată de la capăt, apare speranţa, un nou început, libertatea. Mai ales libertatea.

Violenţa nu naşte întotdeauna crimă şi terorism, dar oameni nefericiţi naşte cu duiumul.

Elena Iampolskaia – Novîe izvestia

Un rău stilat

Tania Popa, Florentina Ţilea, Rodica Ionescu, Claudiu Bleonţ

Povestea scrisă de fraţii Presniakov şi montată la MHAT de Kirill Serebrennikov abia se pregăteşte să devină hit. Deocamdată ea durează două ore jumate, scârţâie pe la încheieturi şi este un ecou prea imediat la ceea ce s-a întâmplat pe strada Dubrovka.

Când prima reacţie se va estompa va deveni mai evident un alt sens al piesei, scrisă cu un an înaintea tragediei care a transformat cuvântul „terorism” în cuvântul cheie al vremurilor noastre. Scenă după scenă ei au construit portretul colectiv al unei societăţi dezgustătoare şi înfricoşătoare, în care terorismul este cauza internă şi scopul tuturor relaţiilor (…)

Spre deosebire de piesa concetăţeanului lor Vasea Sigarev, Plastilină, Terorism nu are nimic întunecat, subconştient, ridicat din adâncurile imaginaţiei auctoriale sau sub presiunea impresiilor din viaţă. Piesa lor descrie la rece şi calculat psihologia terorii la toate nivelurile vieţii sociale…

Piesa Presniakovilor, predictibilă în fiecare scenă, (…) se înscrie firesc în dramaturgia europeană prin orientarea ei socială.

Aliona Karas – Rossiiskaia gazeta

”Mulţi ne consideră nişte ciudaţi”

Victor Ţăpeanu, Claudiu Bleonţ, Răzvan Oprea, Mihai Calotă

Interviu acordat de Vladimir şi Oleg Presniakov lui Roman Doljanski (revista Kommersant)

Scrierile fraţilor Presniakov au deja o „biografie românească” – li s-au montat, în mai multe versiuni, trei piese (Terorism, În rolul victimei, Bad bed stories), le-a apărut o carte de proză (Ucide arbitrul). După tot acest parcurs, regizorul Felix Alexa abordează textul cel mai montat atât în România, cât şi în străinătate – Terorism. Din păcate, şi vremurile justifică o asemenea alegere. Probabil că piesa Terorism are o viaţă atât de lungă fiindcă a diagnosticat în societate atitudini (faţă de violenţă, alteritate, autoritate) valabile şi azi.

Textul fraţilor Presniakov are acum un dublu rol: continuă să ofere o grilă pentru interpretarea realităţii, dar este şi „modificat” de percepţia spectatorilor, percepţie care a evoluat pe parcursul evenimentelor, cum ar fi şi cele mai recente atacuri teroriste.

Pentru a măsura acest decalaj de interpretare, este interesantă poziţia autorilor în urmă cu treisprezece ani, dar şi cum au reacţionat cronicarii ruşi la premiera piesei, care a avut loc la Teatrul de artă „A.P. Cehov”, în anul 2002, curând după atacul terorist din strada Dubrovka, când, în timpul spectacolului Nord-Ost, câţiva fanatici musulmani au luat peste 850 de ostatici (N. red.)

R.D. Aţi cobit, Casandrelor?

O.P. Aiurea. Şi despre poeţii ruşi ai începutului de secol XX s-a spus că au cobit venirea revoluţiei. De fapt, exista o lipsă de speranţă în atmosferă, aveam presimţiri, intuiţii. (…) Noi am scris piesa Terorism relativ de mult, dar şi atunci frica plutea în aer, se acumula.

R.D. Din câte înţeleg, în piesa voastră nu e vorba de terorismul politic, ci de acela al relaţiilor interumane.

O.P. Da. Fiindcă toate evenimentele din societate acolo se nasc.

V.P. Adică la nivelul vieţii cotidiene.

O.P. Acolo se stabilizează apartenenţele pe care noi le numim religioase, culturale, naţionale. Terorismul este un fenomen care îl urmăreşte pe om începând cu nivelul familiei.

O scenă de terorism sexual cu Irina Movilă şi Mihai Călin

R.D. Dar vouă nu vi se întâmplă să fiţi luaţi drept terorişti? Aţi fost vreodată legitimaţi pe stradă, la Moscova?

V.P. Aţi pus degetul pe rană. De mai multe ori pe zi.

O.P. Ne consolăm cu faptul că în noi se întâlnesc două mari civilizaţii – cea orientală şi cea europeană. Ne-am dedicat întreaga viaţă conştientizării acestui lucru şi limbii ruse.

R.D. Dar limba mamei voastre o vorbiţi?

V.P. Un pic. Farsi este o limbă complicată.

O.P. Măcar în noi această întâlnire a raselor este paşnică. Poate că reprezentăm un soi de soluţie simbolică…

R.D. Cum faceţi să scrieţi împreună?

V.P. Orice e mai uşor de făcut în doi (…) Ni se întâmplă deseori să ne vină în cap acelaşi lucru în acelaşi timp – o replică sau o întorsătură a acţiunii.

O.P. Noi trăim confortabil în starea de dialog. Pentru dramaturgi aceasta este o stare foarte rodnică. Apare un fel de oglindire reciprocă.

R.D. În societate vă arătaţi mereu împreună. Dar vă despărţiţi vreodată? Măcar liftul îl luaţi câteodată separat?

V.P. Ni se mai întâmplă. Dar după aceea ne povestim pe îndelete şi îndelung unul altuia cum a fost.

R.D. Drumul de la filologie spre scris a fost lung?

O.P. Noi am început să scriem relativ recent, la sfârşitul anilor ‘90.

V.P. Iar până atunci multă vreme am vorbit între noi în fraze care au devenit apoi replici.

Adela Mărculescu, Ileana Stana Ionescu

R.D. Aţi creat la Ekaterinburg un teatru care poartă numele Kristinei Orbakaite. Aveaţi nevoie de el fiindcă nimeni nu vă monta textele în altă parte?

O.P. Noi n-am umblat pe la teatre cu piesele noastre. Voiam să facem totul singuri. Iar apoi textele au ajuns la Moscova. Dar printre ele există unele pe care oricum vrem să le montăm singuri.

R.D. Trăiţi confortabil la Ekaterinburg?

V.P. Sentimentul de disconfort nu depinde de loc.

R.D. Se spune că vă temeţi de avioane şi mergeţi la Moscova cu trenul. Aveţi multe fobii personale?

V.P. Avem câteva. Trăim liniştiţi şi brusc ne prăbuşim într-o prăpastie. O simplă călătorie cu autobuzul devine o catastrofă cum aviaţia nici n-a visat.

O.P. Şi gândirea poate fi extremistă, catastrofică. Când aceste lucruri se acutizează nu mai observi lumea din jur. Probabil că de aceea mulţi ne consideră nişte fricks, nişte oameni neadaptaţi.

R.D. Acum se vorbeşte mult despre voi, mediul teatral este intrigat de piesele voastre. Nu vă temeţi de aceste surle şi tobe?

V.P. Le privim liniştiţi. Ştim că va trece şi asta.

”Când auzim acest cuvânt ne gândim imediat şi involuntar la explozii, sânge, distrugeri şi victime. La organizaţii teroriste şi fanatici individuali.

Dar dacă acest cuvânt care ne obsedează, acum devenit o banalitate sinistră, are şi o semnificaţie, o justificare pentru fiecare dintre noi? Dacă senzaţia terorii există adânc în fiinţa noastră, în vieţile noastre normale, aparent liniştite, şi ne invadează fără să ne dăm măcar seama?

Terorizăm şi suntem terorizaţi continuu, ne trăim vieţile între acest coordonate, acasă, la serviciu, în pat, printre ceilalţi.

Piesa fraţilor Presniakov este de o subtilitate extraordinară. Demonstrează că nu e neapărată nevoie de cadavre pentru ca undeva, în adâncul nostru, să murim încet sub teroarea propriei vieţi cotidiene. Având totuşi iluzia fericirii…”, mărturisea regizorul Felix Alexa.

Traducerea Maşa Dinescu

Scenă din spectacol

AEROPORTUL

Pasagerul – Andrei Finţi

Pasagerul 1 – Răzvan Oprea

Pasagerul 2 – Victor Ţăpeanu

Militari – Marius Bodochi, Claudiu Bleonţ, Mihai Calotă

Pasageri – Ileana Stana Ionescu, Adela Mărculescu, Tania Popa, Rodica Ionescu, Florentina Țilea, Natalia Călin, Laurenţiu Andronescu, Darin Don / Luca Ciucan

DORMITORUL

Femeia – Irina Movilă

Bărbatul – Mihai Călin

BIROUL

Bărbatul – Claudiu Bleonţ

Prima femeie – Tania Popa

A doua femeie – Florentina Țilea

A treia femeie – Rodica Ionescu

A patra femeie – Natalia Călin

Colegul – Mihai Calotă

PARCUL

Prima femeie – Adela Mărculescu

A doua femeie – Ileana Stana Ionescu

Bărbatul – Andrei Finţi

Copilul – Darin Don / Luca Ciucan

CAZARMA

Primul bărbat – Răzvan Oprea

Al doilea bărbat – Victor Țăpeanu

Al treilea bărbat – Claudiu Bleonţ

Al patrulea bărbat – Mihai Calotă

Colonelul – Marius Bodochi

AVIONUL

Pasagerul – Andrei Finţi

Pasagerul 1 – Răzvan Oprea

Pasagerul 2 – Victor Țăpeanu

Stewardesa – Florentina Țilea

Scenografia – Andrada Chiriac

Regie, ilustraţie muzicală şi lighting design – FELIX ALEXA

Spectacolul poate fi vizionat în 20, 29 şi 30 mai la Sala Atelier a TNB.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.