Premieră în România: Exerciţiu de salvare cu ajutorul motoparapantelor

Un exerciţiu de salvare la care au participat 60 de salvatori şi 15 motoparapanţişti s-a desfăşurat, sâmbătă, în zona râului Timiş. Acţiunea a presupus căutarea a şapte persoane care s-ar fi rătăcit în pădure. Acest eveniment este o premieră în România, relatează MEDIAFAX.

Exerciţiul de salvare s-a desfăşurat pe o distanţă de aproape 15 kilometri pe albia râului Timiş, dar şi pe aproximativ 2.000 de hectare de terenuri agricole şi pădure.

Cei 60 de salvatori şi cei 15 motoparapantişti care au participat la exerciţiu au finalizat cu bine căutările a şapte „victime” care s-ar fi rătăcit în pădure din diverse motive, cu ajutorul câinilor de salvare ai Poliţiei.

Motoparapantiştii au zburat mai bine de două ore deasupra celor circa 2.000 de hectare de teren şi au spus că au găsit foarte uşor „victimele” date dispărute.

„Este prima oară, în România, când desfăşurăm o astfel de activitate. De sus avem o cu totul altă perspectivă, cuprindem o arie foarte largă de căutare. Eu am găsit foarte uşor manechinul pregătit pentru exerciţiu şi la fel au făcut şi colegii mei”, a declarat Ionuţ Ripes, antrenorul Secţiei de Paramotor a Clubului Sportiv Universitatea Timişoara.

Coordonatorul echipei SALVO, Marian Ghencea, a spus că motoparapantele sunt importante în căutarea unor oameni dispăruţi.

„Este o premieră pentru România, am introdus în sistemul de căutare a persoanelor dispărute paramotoarele, care au o eficienţă foarte mare, mai ales datorită costurilor mici de zbor. Nu sunt pretenţioase, n-au nevoie de aeroport şi măresc cu 90 la sută şansa de a găsi victima în viaţă, o găsim mult mai repede decât terestru. Premiera este că nu s-au folosit până acum niciodată în România paramotoarele în operaţiuni de cercetare-salvare. Am avut şapte victime în teren. Echipele terestre le-au căutat în pădure, ca să fie mai dificil de găsit, iar paramotoarele au căutat victimele pe câmp deschis şi pe albia râului”, a declarat Marian Ghencea.

La exerciţiul de sâmbătă de lângă Timişoara au participat voluntarii de la Formaţiunea de Intervenţie Rapidă pe Bază de Voluntariat SALVO, specialiştii de la Secţia de Motoparapantă a C.S. Universitatea Timişoara cu invitaţi din Serbia şi Ungaria, precum şi voluntari din localitatea Giroc şi specialişti ai ISU Banat, dar şi poliţişti, mai mulţi cercetaşi, echipa sportivă ATV Timişoara şi membri ai Asociaţiei Timişoara Bikers.

Formaţiunea de Intervenţie Rapidă pe Bază de Voluntariat SALVO este o formaţiune de pompieri civili care funcţionează pe lângă primării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.