Premierul Cioloș, la New York, despre reprezentarea diasporei în Parlament: “Nu știu, discutați cu partidele”!

Căldura mare, aseară (miercuri, 21 septembrie – n.a), la întâlnirea premierului Dacian Cioloș cu Comunitatea Româneasca din New York, eveniment desfășurat la “Galeria Duțescu” din Manhattan și organizat de Misiunea României la ONU (condusă de ambasadorul Ion Jinga) împreună cu Consulatul General al României la New York (consul general Ioana Gabriela Costache). Nu au lipsit ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, câțiva miniștri din Cabinetul Cioloș, presa românească din țară sau de peste Ocean,și, evident, circa 150 de membriai ai Comunitaății Românești din New York și din împrejurimi.

Deși întâlnirea a avut drept scop strângerea de fonduri pentru achizitionarea de către Statul Român a lucrării “Cumințenia Pământului”, apartinând lui Constantin Brâncuși, asșteptam ca premierul Cioloș să se aplece serios și asupra problemelor comunităților de români din America, mai ales că se apropie alegerile parlamentare și guvernul technocrat va fi principalul responsabil de organizarea scrutinului electoral din 11 decembrie 2016.
Nu a fost așa, chiar dacă primul-ministru a avut un discurs articulat, politicos și bine structurat, a vorbit despre opera luiBrâncuși, despre importanța achiziționării“Cumințeniei Pamântului” prin colectare publica de fonduri, s-a fotografiat
cu românii din New York, problemele comunitare nefiind un subiect prioritar pentru premier. În plus, la conferința de presă, desfășurată cu câteva ore înaintea întâlnirii de la “Galeria Duțescu”, staff-ul primului-ministru a avut grijă ca media româno-americană locală să nu fie pe lista invitaților, conferința desfășurându-se numai în prezența jurnaliștilor acreditați din România. Un gest nepoliticos, ca să nu spun altfel, din partea celor care au întocmit programul premierului,
mai ales că șeful executivului urma să aibă o întâlnire cu membrii comunității românești, inclusiv cu presa de limba româna, care urma să informeze asupra evenimentului.

Scenariul a fost folosit cu success și în 2014, la vizita premierului de atunci, Victor Ponta, când presa de limbă română din New York a fost omisă de pe lista invitaților, iar la întâlnirea cu Comunitatea Românească a fost interzisă fotografierea și/sau înregistrările, pe motiv că este “o întâlnire cu comunitatea”, NU o conferință de presă (la care nu am fost invitați!)
În aceste condiții, participarea noastră, ca ziariști, la întâlnirea de miercuri cu premierul Cioloș a devenit “misiune imposibilă”, chiar dacă, în cele din urmă, am reușit să smulgem primului-ministru câteva cuvinte despre alegerile parlamentare din 11 decembrie și despre reprezentarea în Parlament a diasporei de către membrii partidelor politice din România, în condițiile în care aceștia nu au legitimitate, credibilitate și chiar legalitate (activitatea politică este interzisă de lege în SUA fără înscrierea prealabilă, ca entitate politică, la Departamentul de Stat) în comunitățile românești din America.
I-am explicat premierului Cioloș că Legea electorală este strâmbă și discriminatorie, îngrădind și făcând practic imposibil accesul candidaților independenți, reprezentanții legitimi ai comunităților românești în cele trei colegii din diaspora.
Ne-am ales cu un răspuns scurt din partea premierului:
“Voi face în așa fel încât alegerile să se desfășoare corect și conform legii. Cât privește reprezentarea diasporei în Parlament, nu știu, discutați cu partidele!”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Grigore L. Culian 183 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.