Premierul, despre legea privind retenția datelor

Premierul Victor Ponta le-a cerut miercuri membrilor Cabinetului să exprime un punct de vedere pozitiv asupra legii privind retenția datelor, după ce liderii politici au căzut de acord asupra acestui proiect la consultările de la Cotroceni cu șeful statului, Klaus Iohannis.

„Azi, la Cotroceni, președintele a invitat liderii partidelor parlamentare, am căzut de acord asupra unui proiect de lege privind retenția datelor. Vreau, astăzi, de principiu, pe forma care de altfel a fost discutată, să exprimăm și un punct de vedere pozitiv al Guvernului, urmând procedurile necesare în așa fel încât, prin consens politic, să avem o lege care să răspundă și așteptărilor Curții Constituționale, dar și necesității instituțiilor care au atribuții în domeniu”, a spus Ponta, la începutul ședinței Executivului, potrivit Agerpres.

De asemenea, premierul le-a cerut miniștrilor care sunt și deputați să îl însoțească miercuri, la Parlament, pentru a vota legile alegerilor locale și legea finanțării partidelor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.