Premierul Grindeanu va primi o locuință de la RAAPPS

Premierul Sorin Grindeanu urmează să primească o locuință cu destinație de reședință oficială de la Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RAAPPS).

„În ceea ce privește situația locativă a premierului Sorin Grindeanu, (…) acestuia urmează să-i fie atribuită o locuință cu destinație de reședință oficială, în condițiile legii, după ce Guvernul a aprobat Hotărârea privind trecerea unui imobil, aflat în administrarea Regiei Autonome ‘Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat’, din domeniul privat al statului în domeniul public al statului, atribuirea destinației de reședință oficială pentru acest imobil și pentru modificarea și completarea unor acte normative”, transmite Biroul de presă al Guvernului într-un răspuns la o solicitare a AGERPRES.

Conform sursei citate, potrivit legii, au dreptul la reședință oficială președintele României, președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților, prim-ministrul și persoanele care au avut calitatea de șef al statului român.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.