Premierul Li Keqiang: Vizita lui Victor Ponta va promova relaţiile China-UE

China doreşte ca România să promoveze relaţiile dintre statele UE şi Beijing, mai cu seamă cu statele din Europa Centrală şi de Est, a subliniat premierul chinez Li Kqiang în discursul de bun venit adresat premierului Victor Ponta şi delegaţiei ce îl însoţeşte în China. În continuarea vizitei, care se va încheia pe data de 3 septembrie, vor fi semnate o serie de acorduri bilaterale, urmate de declarații comune ale celor doi premieri.

„Activitățile bilaterale, inclusiv vizita de anul trecut a premierului chinez în România, au un rol important în relațiile bilaterale pentru promovarea colaborării dintre China și țările ECE, dintre China și Europa. Sunt convins că vizita dumneavoastră de astăzi va avea un rol important în promovarea relațiilor chino-europene și totodată pentru promovarea relațiilor dintre China și ECE”, a declarat Li Keqiang, potrivit AGERPRES.

La rândul său, Victor Ponta a mulțumit pentru invitație și pentru primirea călduroasă făcută în China.

„Este o mare bucurie și o mare onoare să ne vedem la mai puțin de un an de la vizita dumneavoastră oficială în România. Acea vizită la București cu ocazia Summitului China-Europa Centrală și de Est a avut un succes și un răsunet extraordinar și în toate țările din regiune. (…) Relația noastră specială cu China, interesele noastre, colaborarea politică și economică în aceste momente au ajuns la un nivel extraordinar de înalt. Avem un motiv special de bucurie între România și China. Anul acesta se împlinesc 65 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări și pot spune că sunt 65 de ani de extraordinară prietenie și colaborare”, a declarat premierul român.

Victor Ponta a reamintit că în urmă cu 10 ani a vizitat China într-o delegație oficială de tineri cu ocazia împlinirii a 55 de ani de relații diplomatice româno-chineze.

Pe agenda de discuții figurează aspecte legate de consolidarea relației UE-China și acțiunile viitoare în cadrul formatului de cooperare Europa Centrală și de Est – China, în implementarea celor convenite la summit-ul de la București din 2013. Totodată, vor fi trecute în revistă și evoluțiile recente în plan regional și internațional.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.