Premierul: Pot fi declarate proiecte naționale de importanță strategică

Premierul Mihai Tudose a declarat sâmbătă seara, la finalul ședinței CExN al PSD, că autostrada Brașov-București, compania Tarom și Compania Națională Aeroporturi București ar putea fi declarate proiecte naționale de importanță strategică, de care Guvernul să se ocupe cu celeritate.

El a afirmat că autostrada Brașov-București se va realiza cu fonduri de la Ministerul Transporturilor, iar construcția la tronsoanele pentru care există avize de mediu ar putea fi demarată, întrucât există bani în buget.

„În ceea ce privește povestea eternă a României din ultimii zeci de ani, autostrada Brașov-București, e vorba de Brașov-București, fiindcă nici măcar București-Ploiești nu este terminată, capătul dintre București începe de undeva din aer, ne gândim serios dacă acest mare proiect poate fi declarat proiect național de importanță strategică. Se va face cu bani din buget, banii sunt în bugetul Ministerul Transporturilor, și să demarăm cât de repede cu putință mai ales că există niște bucăți desenate, cu avize de mediu luate, adică putem începe efectiv construcția pe acest tronson”, a precizat premierul Mihai Tudose într-o conferință de presă, la finalul Comitetului Executiv Național al PSD unde au fost prezenți și membrii cabinetului.

Potrivit premierului Tudose, și Tarom și Compania Națională Aeroporturi București ar putea fi declarate de importanță strategică, fiind două companii fanion ale României și „poartă de intrare” în țară.

„La fel Taromul și Aeroporturi București. Acolo lucrurile stau incredibil. Sunt contracte din 2005, unele nefinalizate, cu diverse firme care pur și simplu au plecat. Și așa cum am mai spus, sunt două companii fanion ale României, sunt poartă de intrare în România, sunt embleme ale României și nu se poate ca lucrurile să continue așa. Și pe acestea două intenționăm să le declarăm de importanță strategică națională și să ne putem ocupa cu mare celeritate de aceste două proiecte, de aceste două companii”, a mai afirmat Mihai Tudose.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.