Premierul, șantajat

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, s-a plâns pe Facebook că a fost șantajat pentru o funcție de un fost înalt funcționar al statului. Filip a publicat pe rețeaua socială un mesaj pe care l-ar fi primit de la funcționar.

„Nu am făcut niciodată publice mesajele primite, dar atunci când ele capătă accente de șantaj sau amenințare, le consider inacceptabile și cred că e corect ca opinia publică să le cunoască. Am primit acest mesaj din partea domnului Valeriu Troenco, un fost înalt funcționar al statului, de pe un profil care pare să-i aparțină. Nu știu dacă soția sa lucrează la Registru, dacă funcția urmează să fie redusa și nu voi verifica această informație. Dacă îl vedeți însă și pe el devenit mare luptător pentru „dreptate” pe la opoziția protestatară, să știți ce-l mână în luptă :)”, a scris primul-ministru moldovean, atașând mesajul de mai jos.

Potrivit Wikipedia, Valeriu Troenco este un general din Republica Moldova, care din 5 aprilie 2014 până la 18 februarie 2015 a deținut funcția de ministru al Apărării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.