Premii în autoturisme pentru primii migratori politici?

Nici nu s-a anunţat oficial adoptarea ordonanţei „Dragnea” că a şi început să curgă cu oferte din partea PSD. Cei vizaţi, aleşii locali ai PNL şi PSD.

Premiul, un „Duster”

În teritoriu au început deja – pe faţă – „cântecele de sirenă” ale PSD pentru primarii PNL şi PDL. O situaţie interesantă a semnalat-o publicaţia „Universul Argeşean”, din care cităm un fragment al unui articol apărut joi, 28 august. „Ei bine, în aşteptarea aprobării acestei ordonanţe, în colegiul prefectural de astăzi, care a avut loc în sala mare a CJ Argeş, în momentul în care a luat cuvântul, primarul din Albota, Ion Dumitru, i-a anunţat pe primarii prezenţi, de la alte partide, bineînţeles, că este împuternicit să se ocupe de întocmirea listei traseiştilor care vor să treacă la PSD Argeş. «Grăbiţi-vă cu adeziunile, pentru că primii trei care vor trece la PSD vor primi câte un Duster. Deja am dat primele două Dustere, unul la Davideşti, de acum fost primar PDL, iar pe cel de-al doilea la Băbana, lui Bebe Ivan, care mi-a promis că vine şi cu 200 de membri de la PNL….», a declarat primarul din Albota. O fi o glumă sau gura păcătosului, adevăr grăiește?!”.

Contactat telefonic de către B1TV, primarul din Albota a afirmat că a făcut o… glumă şi că nu este vorba de respectiva ofertă. „A fost o glumă pe care am făcut-o cu primarii de la PNL. A fost o glumă personală, nu a fost implicat partidul sau guvernul în această problemă”, a afirmat Ion Dumitru. Pus faţă în faţă (telefonic) cu jurnalistul de la „Universul Argeşean”, acesta din urmă a menţionat că l-a întrebat la prefectură pe primar dacă a fost sau nu vorba de o glumă şi că răspunsul nu a lăsat să se întrevadă că ar fi vorba de o glumă. Un lucru este cert, primarul din Băbana, Bebe Ivan, este de două luni la PSD, el fiind exclus din PNL tocmai pentru că a acţionat pe linia social-democraţilor.

Un anunţ care sigur nu este glumă

O ştire Mediafax tot de joi citează o declaraţie a primarului municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, membru PSD. „Îi aştept pe toţi în PSD. Pe toţi. Nu avem semnale deocamdată cine vine, cine nu vine. Nu am discutat asta, dar ca să nu fie semne de întrebare îi aştept pe toţi, consilieri locali, judeţeni, primari în PSD”, aşa a sunat anunţul făcut de Boşcodeală. Şi Boşcodeală nu a revenit să menţioneze că a fost vorba de o glumă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.