Premiile Constantin Brâncoveanu, la a doua ediție – laureații și Premiile Speciale

Fast, eleganță și mai cu seama multă trăire joi seara la Palatul Brâncovenesc Mogoșoaia, la gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, o inițiativă a Fundației Alexandrion ajunsă acum la cea de a doua ediție.

Nouă personalități ale lumii culturale, dar nu numai, au primit Premiile Constantin Brâncoveanu în cadrul unei ceremonii care a avut-o amfitrioană pe actrița Maia Morgenstern, un spectacol de gală în care a putut fi ascultată vocea de aur a Casandrei Maria Hauși și formația de muzică veche Anton Pann.

Cuvântul de deschidere a aparținut președintelui Fundației Alexandrion și fondatorului Alexandrion Grup, Nawaf Salameh, cel care a făcut posibil acest eveniment. Un exemplu de urmat, după cum s-au exprimat mulți dintre invitați și dintre laureați – un exemplu pentru oamenii care au reușit financiar și care ar putea susține cultura română. ”De data aceasta un om sosit dintr-o altă țară vine și oferă această lecție”, a spus pictorul Ștefan Râmniceanu, unul dintre laureații galei.

Laureații Ediției 2015 a Premiilor Constantin Brâncoveanu

Dumitru Radu Popescu a fost laureatul din acest an al Premiilor Brâncoveanu pentru Literatură. ”Unul dintre cei câțiva prozatori care au împins departe nivelul transfigurării materiei într-un chip incomparabil cu predecesorii săi, ceea ce nu-i puțin lucru, care impus în proza noastră un teritoriu spiritual și a împăcat nevoia de adevăr cu nevoia de noutate stilistică”, a spus prof. Univ Eugen Negrici în al său laudatio. Și pentru că ne aflăm în luna decernarii Premiilor Nobel și pentru că în România evenimentele culturale de reală valoare abia de mai există, D.R Popescu a mulțumit pentru Premiul Constantin Brâncoveanu comparându-l cu un ”nepot al Premiului Nobel” de aici din România.

Sorin Dumitrescu a fost laureatul secțiunii Arte Plastice a ediției din acest an. Un premiu pentru o personalitate ce a început ca un pictor de mare succes, care crea agitație și emuli în jurul său, dar care a devenit treptat un pictor creștin, făcând o trecere de la nivelul mundan catre cel religios sub influența revelațiilor mijlocite de părintele Galeriu, de Nicolae Steinhardt și de obisnuința de a merge la Biserică, dupa cum a spus în elogiul adus pictorului Magdalena Popescu-Bedrosian.

Emoționant a răsunat cuvântul lui Sorin Dumitrecu în Palatul Brâncovenesc: ”Brâncoveanu nu a fost contemporan cu lumea sa, ci a avut tot timpul un pas mai departe. Turcul care l-a ucis de Adormirea Maicii Domnului împreună cu fiii săi a îndeplinit vrerea Treimii. Căci Europa i-a văzut acolo însângerați ca niște găini, dar nu a văzut că între ei era Maica Domnului. La cer nu s-au ridicat atunci cinci sicrie, ci șase cu cel al Maicii Domnului. Asta înseamnă o protecție uriașă pentru țara noastră”.

Ce se întâmplă cu moștenirea lui Brâncoveanu este însă trist, spune Sorin Dumitrescu. ”În ultimul timp în acest palat au loc lucruri scandaloase, cu nunți și botezuri. Locul trebuie să-și recapete taina, iar taina vine de la evenimentele pe care le organizezi aici. Aici este colțul sfințeniei. Dacă nu înțelegem asta, am înnebunit”. Sorin Dumitrescu spune că le-a cerut administratorilor să pună pe șosea acest anunț: ”Vizitați Europa într-un palat”.

Ștefan Râmniceanu ete laureatul secțiunii Pictură a galei Constantin Brâncoveanu din 2015. ”Morala unor anumite segmente sociale este rizibilă acum, iar in aceste condiții inițiativa Fundației Alexandrion este remarcabilă”, a spus Ștefan Râmniceanu, care a mai atras atenția și asupra patrimoniului cultural românesc. ”În Franța cultura are un statut de excepție, patrimoniul este transmis și acest lucru ar trebui să fie un exemplu”.

Întâmplător, în cartea de oaspeți a Palatului Brâncovenesc, un turist a scris atât: ”Quel bonheur de visiter ce palais… nous esperons que ca va rester dans le patrimoine roumain!!!”

Emil Barbu Popescu este laureatul secțiunii Arhitectură al Premiilor Constantin Brâncoveanu. Președinte de onoare a Institutului de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Emil Barbu (Mac) Popescu, a fost cel care a reinventat Club ”A” și casele de tineret, locuri în care studenții practicau rezistența prin cultură înainte de 1989. Tot el este cel care a reinventat clubul de fotbal Sportul Studențesc, devenind președintele aproape legendar al formației bucureștene. Un om care a cosntruit cu tineri și pentru tineri, după cum el însuși a mărturisit. ”În afară de meserie, un arhitect are nevoie de caracter, pentru ca astăzi domnește lipsa de caracter”, a spus Emil Barbu Popescu.

Mihai Măniuțiu este câștigatorul Premiului Constantin Brâncoveanu pentru Teatru și Film. Regizorul Mihai Măniuțiu, directorul Teatrului Național din Cluj-Napoca, singurul din România care a produs un spectacol Brâncoveanu, a avut un mesaj îndreptat în special către cei tineri – ”Să demonstrăm prin cultură că România nu este doar o țară de tranzit”.

Revista Magazin Istoric a câștigat premiul Constantin Brâncoveanu pentru Istorie. A fost propusa pentru premiu o instituție cu un trecut de 48 de ani și care se adresează publicului larg pentru că trăim o perioadă în care, după cum a spus prof. univ. dr. Ioan Scurtu în cadrul ceremoniei, ”Istoria Românilor a dispărut din liceu, înlocuită fiind de ”Istorie”, a dispărut de la televiziunea publică, iar ”Ora de Istorie” de la radio a ajuns să aibă 25 de minute”. La primul premiu primit în întreaga sa existență, revista condusă de Dumitru Almaș sau de Cristian Popișteanu promite că va evita pe mai departe capcana de aface din istorie o telenovelă.

Violonistul Marin Cazacu a primit Premiul Constantin Brâncoveanu pentru Muzică. Nu doar un mare muzician, ci și un ”arhitect”, după cum a fost prezentat de prof. univ. Dr. Grigore Constantinescu, pentru că a construit un festival la Sinaia -”Festivalul Internațional Enescu și Muzica Lumii” – și a cosntruit o orchestră simfonică de tineret. ”Nu am așteptat sprijinul statului. Am creat prima orchestră pentru tineret. Tinerii trebuie să învețe să creeze împreună într-o Românie în care toți vor să fie soliști”, a spus Marin Cazacu.

Premii Speciale

Ediția din 2015 a Premiilor Brâncoveanu a avut două Premii Speciale. Unul a mers către istoricul Ladislau Gyemant, unul dintre cei mai importanți istorici ai Transilvaniei. ”Aș vrea ca acest premiu să fie un apel pentru ca istoria să fie ce a fost pentru generația profesorilor noștri, să ne întoarcem la documentele din arhive, să renunțăm la tabloidizarea și comercializarea istoriei.Istoria trebuie să redevină știința memoriei unui popor”, a spus Ladislau Gyemant.

Un alt Premiu Special i-a fost oferit colonelui Dorin Petruț, cel care a salvat viața unui colonel britanic în Irak. L-a protejat cu propriul trup pe ofițerul britanic, dar explozia grenadei reactive care a fost trasă către ei l-a rănit grav. Se întâmpla pe 11 septembrie 2007. A fost decorat, din partea României, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Comandor, iar din partea NATO cu Medalia „Non-Article 5“. ”Emoțiile sunt mai mici pe teatrele de operații. Sunt profund mișcat de onoarea pe care o acordați unui militar”, a spus colonelul Dorin Petruț.

Statuetele reprezentându-l pe Constantin Brâncoveanu oferite laureaţilor din acest an sunt realizate de maestul Ioan Bolborea, la fel ca și la precedenta ediție. Sculptorul a precizat că fiecare personaj este remodelat în lut, ipsos şi ceară printr-o tehnică pe care a descoperit-o lucrând chiar la aceste statuete.

Laureații Ediției 2015 aPremiilor Brâncoveanu au fost stabiliți de către un juriu prezidat și în acest an de academicianul Dan Berindei. Membrii juriului au fost Marina Constantinescu, prof.univ. Dana Duma, prof. Filaret Acatrinei, prof. univ. Dr. Ioan Scurtu, prof. Arh. Dorin Ştefan, prof. univ.dr Eugem Negrici, prof. univ. Dr. Grigore Constantinescu, Magdalena Popescu-Bedrosian.

Urmează Premiile Matei Brâncoveanu, în onoarea tinerilor valoroși

Anul 2015 va aduce o premieră – acum va fi organizată şi o gală în cadrul căreia se vor acorda premii tinerilor creatori, cercetători, arhitecţi şi artişti care au făcut deja un mare şi semnificativ pas în cariera lor. Premiul va fi numit ”Matei Brâncoveanu”, după numele fiului cel mic al domnitorului, sacrificat pentru credinţă împreună cu fraţii săi şi cu Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. ”Gala Premiului Matei Brâncoveanu” va avea loc în prima jumătate a lunii decembrie, iar nominalizaţii şi laureaţii vor fi selectaţi de oamenii de specialitate din presa de profil.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.