Prerafaeliţii, de la nelinişte la extaz

De la ”Tate Gallery” din Londra la ”Palazzo Chiablese” din Torino, unde s-a intitulat ”Prerafaeliţii. Utopia frumuseţii” şi acum la New York, la ”Metropolitan Museum”, sub titlul ”Ereditatea prerafaelită”, o expoziţie prezintă figurile-cheie ale acestei mişcări, de la Edward Burne-Jones la William Morris şi Dante Gabriel Rossetti, dar şi piese de mobilier, ţesături care documentează confluenţa artelor în ”Confraternitatea Prerafaelită”.

La jumătatea secolului al XIX-lea, în timpul domniei reginei Victoria, pictura engleză se afla într-un impas creativ. Ca o formă de reacţie, Hunt, Millais şi Rossetti, trei tineri de la Royal Academy, fondează ”Confraternitatea Prerafaelită”, cu dorinţa de a da naştere unei noi forme de pictură, liberă şi autentică, similară cu cea practicată înainte de Rafael. Ei rămân fideli preceptelor lui John Ruskin, influent teoretician victorian. Tablourile lor pline de culoare şi de simboluri, cu referiri literare, sunt sensibile la natură, dar şi la diferitele aspecte sociale.

Dante Gabriel Rossetti, Lady Lilith

Poezia, practicată adesea de aceiaşi artişti (Dante Gabriel Rossetti şi William Morris), căuta, de asemenea, frumuseţea în cuvinte, sonorităţi, ritmuri.

Personaje drogate, delirante. Parabola prerafaeliţilor nu poate fi ruptă de drama existenţială a celor doi mari protagonişti, Dante Gabriel Rossetti (1828-1882) şi Elizabeth Eleanor Siddal (1829-1862). Artista era eleva sa. Poetul era muza. Primul era fiul Francescăi Polidori (fiica lui Gaetano Polidor, scriitor şi editor italian, din provincial Pisa) şi al unui poet şi critic literar italian, Gabriele Rossetti, scriitor blestemat, medic şi biograf al lui Byron, stabilit la Londra din motive politice, unul dintre pionierii ezoterismului dantesc. Elizabeth a devenit pentru pictor imaginea ideală a lui Beatrice. Aproape tot ce a pictat ulterior a fost o imagine, printr-un personaj sau altul, a femeii iubite.

Astarte Syriaca de Dante Gabriel Rossetti

De fapt, cine era Elizabeth Eleanor Siddal? Cunoscută şi sub diminutivul Lizzie, a fost model, poetesă şi pictoriţă. La început lucra ca modistă şi în scurt timp devine modelul preferat al celor mai faimoşi pictori prerafaeliţi din epocă, inspirându-le acestora ideea de feminitate. Cel care a descoperit-o a fost Walter Howell Deverell. S-a îndrăgostiti apoi de ea Dante Gabriel Rossetti şi a luat-o în căsătorie în 1860. Pozând pentru ”Ofelia” lui Millais, a fost constrânsă să rămână într-o cadă de baie timp îndelungat pentru a reprezenta moartea personajului shakespearian. S-a îmbolnăvit după aceea de tuberculoză.

John Everett Millais, Ofelia

Înainte de a deveni soţia lui Dante Gabriel Rossetti, i-a fost model. Se spune că în realitate avea un caracter puternic şi nu era acea femeie eterică cum au idealizat-o pictorii. În 1855, criticul de artă John Ruskin se oferă să-i plătească toate operele pe care le realizase, în realitate, schiţe influenţate de operele medievale şi o singură pictură. Rossetti, deşi îndrăgostit de ea, s-a temut să o prezinte părinţilor săi, deoarece Siddal provenea dintr-o familie cu origini umile, căsătorindu-se abia după 10 ani.

Detaliu din Ofelia, reprezentând-o pe Elizabeth Eleanor Siddal

Moartea sa a atras într-un imens scandal toată familia Rossetti. Siddal s-a sinucis cu o doză de laudanum la puţin timp după ce s-a căsătorit cu Dante Gabriel Rossetti, cu care a avut un copil născut mort. În epocă, sinuciderea era şi imorală, şi ilegală.

Ioana d’Arc de Dante Gabriel Rossetti

În lucrările sale, Rossetti o reprezintă deseori pe Siddal. Pictorul Ford Madox Brown (1821-1893) scria în Jurnalul său: ”Elizabeth era o icoană obsesivă din multe tablouri ale prerafaeliţilor, prima între sublimele «Ofelii» ale lui John Everett Millais (1829-1896)”.

În expoziţie pot fi văzute şi alte capodopere ale maeştrilor Rossetti, Burne-Jones şi Millais, vizionari precursori ai Decandentismului şi Simbolismului.

Frederic Leighton, Tinere grecoaice adunând pietricele pe plajă

Dante Gabriel Rossetti a fost unul dintre fondatorii mişcării Prerafaelite, care s-a ridicat împotriva artei victoriene, pledând pentru întoarcerea la simplitatea picturii de dinainte de Rafael. Pictura ”Beata Beatrice”, inspirată de ”Vita Nova” de Dante, exemplifică tehnicile specifice prerafaelitismului, precum petele mari de lumină şi atenţia meticuloasă acordată detaliilor simbolice.

Burne Jones, Laudă Venerei

A studiat cu Ford Madox Brown şi a devenit prietenul lui Wiliam Holman Hunt, dezvoltând împreună filosofia ”Confraternităţii Prerafaeliţilor”. A publicat traduceri din Dante şi din alţi poeţi medievali şi a început să picteze în stilul şi tehnicile proprii pictorilor italieni dinainte de Rafael, de unde şi numele mişcării. Picturile sale o reprezintă pe Fecioara Maria, ca pe o tânără emancipată, în timp ce opera poetică incompletă ”Found” este singurul tablou cu un subiect modern.

Lady Godiva de John Collier

Rossetti s-a inspirat din mitologie şi simbologie. Opera sa poetică majoră sunt ”The Blessed Damozel” (1850) şi colecţia de sonete numită ”The House of Life” (1870-81).

Obţine sprijinul critic al lui John Ruskin. În jurul anului 1850 el se inspiră după opera lui Dante Alighieri, pe care a tradus-o în engleză, şi din ”La Mort d’Arthur” de Sir Thomas Malory.

Edward Burne Jones, Căsătoria lui Psyche-1895

Viaţa sa a luat o întoarcere neaşteptată odată cu moartea soţiei sale, Elizabeth Siddal. Şi el, de asemenea, devine depresiv şi se dedică în special operelor danteşti axate pe tema morţii lui Beatrice. Pictează ”Beata Beatrix”, piatră a Simbolismului.Este o pictură alegorică despre moartea soţiei sale, reprezentând o femeie senzuală cu o coamă de păr roşu, având în mâini un porumbel roşu, semnificând spiritualitate , dar şi aluzia la laudanum. În spatele ei sunt figurate două personaje, care ar putea fi Dante şi Vergiliu. În fundal se vede Ponte Vecchio din Florenţa, care semnifică faptul că oraşul plânge după moartea Beatricei, dar şi după cea a soţiei pictorului.

Edward Burne Jones, Grădina Hesperidelor, 1869-73

Următoarea lui iubită, Fanny Cornforth, este şi ea prezentată ca o personificare a erotismului carnal, în timp ce soţia pictorului William Morris, Jane Burden, a fost exaltată ca o Venera celestă. Paralel cu acest parcurs al figurii feminine, Rossetti a început să se intereseze de animale exotice, pentru care a făcut o adevărată obsesie, printre care pescăruşul. Casa sa din Chelsea, „Tudor House”, era cunoscută din multe motive. Întreţinea aici o adevărată menajerie, în care salamandrele se întâlneau cu un cangur, păuni, un taur şi un tatou.

Către sfârşitul vieţii, cade într-o stare de abulie din cauza drogurilor de care făcea abuz.

Edward Burne Jones, Merlin

În multe din tablourile sale dă noi interpretări temelor biblice. Prezenţa crinului şi a perdelei albastre în marea de alb sunt elemente care concurează la simbolismul picturilor sale, ca în mitul Persefonei (în mitologia latină, Proserpina), răpită de Hades, zeul Infernului, şi obligată să rămână acolo. Zeiţa este reprezentată după canonul romantismului şi simbolismului, între frumuseţe şi moarte, apărând ca o femeie frumoasă şi fatală. Are în mână o rodie, aluzie în cheie simbolică la mit, la moarte şi la sânge.

Pana de păun, floarea-soarelui şi crinul simbolizând frumuseţea orgolioasă, masculină şi feminină, au devenit motive distinctive.

Dante Gabriel Rossetti, Iubita

Mona Vanna este arhetipul feminităţii decadente, reprezentând, de asemenea, o femeie frumoasă şi senzuală, care se piaptănă. Ea are prinşi în păr trandafiri, floarea Decadentismului.

Sir Edward Burne-Jones, unul dintre cei mai mari pictori prerafaeliţi, s-a născut la Birmingham în 1833. Orfan de mamă, a fost crescut de o guvernantă. Pentru a compensa această solitudine afectivă, copilul şi-a creat în jurul său o lume specială care a devenit apoi combustibilul spiritului său artistic. La 15 ani a început să studieze istoria artelor. În 1850 îl întâlneşte la Londra pe Dante Gabriel Rossetti, care îl îndrumă către artele figurative.

Sidonia von Bork de Edward Burne Jones

La Universitatea din Oxford urmează teologia şi îl întâlneşte pe William Morris, care-l convinge de a-şi schimba cariera. Părăseşte Oxfordul şi se transferă la Londra, unde se înscrie în ”Confraternitatea Prerafaeliţilor”. Influenţat de aceştia în primele sale picturi şi pasioant de legenda Regelui Arthur, face o călătorie în Italia, unde rămâne uimit de frumuseţea operelor lui Domenico Ghirlandaio şi ale lui Botticelli. În 1860 se căsătoreşte cu Jones Georgiana MacDonald. Devine principalul proiectant şi desenator al mişcării estetice alături de prietenul său William Morris, participând la numeroase creaţii de mobilier, covoare, majolică, vitralii colorate, schimbând gustul epocii, anticipând într-un fel ”Art Nouveau”-ul. El semnează numai cu prenumele Burne. În scurt timp devine faimos şi preferatul unei clientele bogate şi sofisticate, refuzând să-şi expună operele în public. E din ce în ce mai fascinat de pictura italiană şi după o călătorie cu Ruskin pentru a aprofunda pictura veneţiană a secolului al XVI-lea începe să facă schiţe, influenţat de opera lui Mantegna şi a lui Michelangelo, confirmând influenţa Renaşterii italiene asupra picturii engleze. În 1877 se lasă convins şi expune la ”Grosvenor Gallery”, iar succesul obţinut îl transformă dintr-un pictor necunoscut într-unul dintre cei mai iubiţi artişti englezi, primind titlul de ”Baronet”.

Sfântul Graal de Dante Gabriel Rossetti

Îşi continuă opera fără încetare, realizând lucrări grandioase, precum mozaicurile de la Biserica ”San Paolo între ziduri” din Roma, decoraţiile Operei din Londra (Tate Gallery). Operele sale se află mai ales la Birmingham în Galeria de Artă. De altfel, unele dintre ultimele sale desene sunt magnificele vitralii de la Catedrala Saint Phillips din Birmingham. A lăsat numeroase opere considerate inele de legătură între Prerafaelism, Simbolism şi Art Nouveau.

Dante Gabriel Rossetti, Proserpina

În opera ”Ofelia” de John Everett Millais (1829-1896), şi el un cunoscut prerafaelit, frumoasa eroină din piesa ”Hamlet” a lui Shakespeare pluteşte pe râu cu braţele depărtate, în chip de resemnare în faţa propriei nebunii tragice. Petalele de flori au căzut delicat peste corpul Ofeliei, ca şi cum natura ar fi primit-o cu braţele deschise în veşnicul ei ciclu al vieţii şi al morţii. Înmuindu-şi ţesătura rustică în apa curgătoare, rochia pare să anunţe comuniunea Ofeliei cu natura.

Found, 1854, singura pictură cu subiect modern a lui Dante Gabriel Rossetti

Un alt prerafaelit, William Holman Hunt (1827 -1910) şi-a dedicat întreaga viaţă susţinerii idealurilor ”Confraternităţii”. În tabloul ”Trezirea conştiinţei”, inspirat de romanul ”David Copperfiled” al lui Charles Dickens, artistul înfăţişează un bărbat şi o femeie, presupusa sa amantă. Bărbatul cântă la pian o melodie despre o fată. Este o adaptare după un poem de Tennyson, foarte popular în acea vreme. Din oglinda de pe peretele îndepărtat se vede cum femeia se uită afară, aparent privind spre viitor, spre locul în care trandafirii albi simbolizează puritatea.

Flori în bătaia vântului de John William Waterhouse

John Everett Millais a fost ales membru al ”Royal Academy of Arts”, în 1853,William Holman Hunt, în 1854.

”Cofraternitatea Prerafaeliţilor” se dizolvă rapid, dar idealurile care au determinat-o au continuat să existe timp de peste 50 de ani în avangarda engleză. Cea de a doua generaţie, dominată de figurile lui Edward Burne Jones şi William Morris, a aplicat principiile prerafaeliţilor în mobile, în tapiserii, în ilustraţia de carte. În afara graniţelor britanice, universul lui Burne Jones a influenţat mai ales, într-o manieră profundă, curentul Simbolist.

William Holman Hunt, Trezirea conştiinţei

William Morris se inspira din natură cu un extraordinar simţ revoluţionar al culorii. Unul dintre faimoasele sale sfaturi era: „indiferent ce aţi avea în încăpere, gândiţi-vă mai întâi la pereţi”, culoarea acestora stabilind atmosfera camerei. Ei foloseau armonii de culori secundare (oranj, verde, violet) şi terţiare (amestecul culorilor secundare), cele mai frecvente fiind roşul cărămiziu, griul, brunul, violetul şi o largă paletă de verde, albstru-verzui, galben-verde, verde Nil, verde-păun, oliv. Motivele tapetelor pictate şi ale ţesăturilor pentru tapiserie erau stilizate. Să-ţi acoperi pereţii cu tapet pictat de William Morris, numit „Daisy”, „Pomegranate”, „Jasmine”, pentru a le aminti pe cele mai faimoase, era mijlocul cel mai eficient de a-ţi transforma interiorul. „Morris&Co” producea şi ţesături brodate, panouri din ceramică, vitralii, oglinzi, adesea de inspiraţie islamică, orientală, medievală sau vernaculară. Scopul era transformarea acestor obiecte utilitare şi decorative în operă de artă.

Venus de Dante Gabriel Rossetti, 1866

A trebuit aproape un secol ca fenomenul Prerafaeliţilor să aibă o adevărată explozie pe piaţa de artă. Astăzi, pictorii ”Confraternităţii” engleze sunt obiecte de cult pentru colecţionarii internaţionali. Un ulei pe lemn, semnat de Dante Gabriel Rossetti, intitulat ”Christmas Carol”, a fost adjudecat pentru 4.832.800 de euro la ”Sotheby’s” din Londra la sfârşitul anului 2013, în timp ce o variantă pe carton a fascinantei ”Proserpina” a fost achiziţionată pentru 3.602.045 euro, tot de la Sotheby’s” în noiembrie 2013. Un ulei pe pânză de John Everett Millais, datat 1868, intitulat ”Surorile”, a fost adjudecat pentru 2.324.800 de euro, la ”Casa Christie’s” din Londra, la 11 iulie 2013. Cifre analoge se pot întâlni şi la ale capodopere semnate Edward Burne-Jones care apar în licitaţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.