Presa americană: Iohannis a fost sfătuit să-l lingușească pe Trump

Președintele Trump l-a contrazis în mod direct pe omologul român în chestiunea liberalizării vizelor pentru SUA, observă majoritatea publicațiilor americane. Întrebat dacă a discutat despre acest lucru, Klaus Iohannis a răspuns afirmativ, scrie CNN. „Însă Trump a intervenit peste el, adăugând: «Nu am discutat, dar o vom face cu siguranță – e ceva despre care vom discuta». Trump i-a făcut apoi semn președintelui României să continue. Iohannis a spus: «Am menționat acest lucru și l-am menționat și în celelalte întâlniri, pentru că este important pentru noi»“, scrie CNN. „Nu este limpede dacă Trump a încercat să nege că a vorbit despre liberalizarea vizelor în timpul întâlnirii cu președintele României. Casa Albă nu a răspuns, pentru moment, solicitării de a comenta acest lucru“, mai adaugă CNN.

După ce a întreținut dubiile, președintele Trump a declarat că susține clauza apărării colective din Tratatul NATO. Este principala informație oferită de presa americană și europeană după conferința de presă de la Casa Albă. „Trump descoperă Articolul 5 după o vizită dezastruoasă la sediul NATO“, de la Bruxelles, scrie Foreign Policy. „Sunt total angajat să respect Articolul 5“, a spus Trump, răspunzând unei întrebări din partea presei din România. A fost declarația centrală a conferinței și una dintre cele mai așteptate de aliații europeni, pentru că, după cum scrie Foreign Policy, pe 25 mai, în discursul ținut la Bruxelles, Trump a omis paragraful în care era menționat angajamentul pentru Articolul 5. Mai mult, surse citate de revista americană arată că în timpul cinei cu ușile închise ce a urmat, Trump nu ar fi pomenit nimic despre amenințarea Rusiei și a considerat că 2% din PIB pentru Apărare este insuficient, că europenii ar trebui să contribuie cu 3%.

„Un triumf diplomatic al lui Trump“, scrie publicația American Thinker după conferința de presă a celor doi președinți. Este vorba despre aceeași chestiune a cheltuielilor pentru Apărare. „Ieri s-a întâmplat ceva extraordinar. Președintele României, fosta marionetă sovietică înrobită de trupele lui Stalin, a venit la Casa Albă și a declarat că țara lui va începe să-și achite cota pentru NATO, iar asta, datorită președintelui Trump“, scrie American Thinker. „Mulți americani simt că aliații îi consideră fraieri. Este nevoie de o veritabilă autoritate pentru a schimba acest statu-quo de decenii. Cei care îl disprețuiesc pe Trump nu vor recunoaște autoritatea sa, chiar și atunci când un alt șef de stat (Iohannis – n. red) ține seama de ea.“
„Ar trebui să ne întrebăm ce i-au spus consilierii președintelui Klaus Iohannis să îl pregătească pentru întâlnirea cu Trump. Cum să reacționeze dacă președintele va spune că România este o provincie din Italia? Cu siguranță i-au transmis să-și lingușească gazda. Iohannis a venit cu o odă închinată «autorității puternice» a lui Trump în NATO și a amintit că România a auzit solicitarea sa și respectă obligațiile financiare față de NATO“, scrie The New York Times. „Știu că niciun președinte nu a mai cerut asta, dar eu o fac“, a spus Trump. Însă The New York Times scrie că niciun președinte american nu a mai cerut în acest fel respectarea obligațiilor față de NATO, „pentru că au înțeles că NATO nu este un club de golf“. „Sau poate pentru că unii dintre aliați sunt sărăciți și îndatorați, precum România, și au lucruri mai bune de făcut cu banii decât să cumpere mai multe tancuri.“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.