Presa germană: Schumacher a câştigat lupta cu moartea!

După câteva săptămâni în care informaţiile despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher erau din ce în ce mai puţine, revista germană Focus a venit cu veşti bune, potrivit B1Tv.

Potrivit publicaţiei, sportivul ar fi pe cale să se însănătoşească. Cu toate acestea, presa germană aminteşte că fostul campion este de 132 de zile în coma indusă.

„Trebuie să lupte pentru viața ce o are în față. Se întoarce într-o lume în care totul s-a schimbat. Va reveni într-o realitate cu care nu este obișnuit. Schumacher nu va mai fi același Schumacher. Trebuie să găsească un mod să se acomodeze cu noile condiții, să învețe cum s-o ia de la capăt. Vorbitul, mâncatul, mersul – poate, nimic, nu va mai fi la fel de ușor ca înainte”, a scris revista germană.

Michael Schumacher a suferit, pe 29 decembrie, un accident pe o pârtie de schi din Franța.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.