Presa şi politicienii, soldaţii „asimetrici” ai războiului din Siria

V-a plăcut să citiţi despre masacrele de la Timişoara? Despre copii asasinaţi în leagăne în Kuweit de Saddam Hussein? Despre masacrele din Kosovo? Despre fiola prezentată de secretarul de Stat Colin Powell la ONU ca dovada a existenţei armelor de distrugere în masă în Irak? Atunci veţi adora şi utilizarea armelor chimice în Siria.

Cazul Siriei, în momentul în care suspiciunile legate de folosirea gazelor toxice poate duce la o internaţionalizare a conflictului, este unul excelent pentru a sublinia pericolul viziunii în alb şi negru asupra lumii, scrie revista franceză Marianne. La originile sale, războiul sirian a fost o revoltă populară autentică împotriva unei dictaturi mai dură decât cea a lui Hosni Mubarak. Totul arăta că o nouă putere, mai modernă şi mai democratică, va răsturna regimul Assad. Numai că societatea siriană, mult mai diversă decât cea egipteană şi mult mai organizată decât cea libiană, şi istoria acestei ţări, mult mai complexă decât cea egipteană, cu legături profunde în întregul Orient Mijlociu, a făcut ca împărţirea taberelor în îngeri şi demoni să ducă la actuala dramă.

„Vi-a plăcut să citiţi despre masacrele de la Timişoara? Despre copii asasinaţi în leagăne în Kuweit de Saddam Hussein? Despre masacrele din Kosovo? Despre fiola prezentată de secretarul de Stat Colin Powell la ONU ca dovada a existenţei armelor de distrugere în masă în Irak? Atunci veţi adora şi utilizarea armelor chimice în Siria. Confirmarea utilizării lor este iminentă”, scrie Marianne.

Desigur, nu este nicio îndoială că Siria deţine asemenea arme, pe care le poate utiliza. Bashar al-Assad este capabil de multe, în special de lucruri groaznice; trecutul său o demonstrează. Dar, pentru moment, nimeni nu ştie nimic despre aceste arme.Regimul poate că a folosit aceste arme, dar la fel de bine ar fi putut-o face şi o facţiune rebelă sau un depozit să fi fost aruncat în aer accidental. Nu se poate exclude nicio ipoteză.

Însă acum marile capitale au nevoie certitudini. Aşa cum a spus-o purtătorul de cuvânt al Casei Albe, preşedintele Barack Obama va fi responsabil pentru deciziile sale privind Siria în primul rând în faţa poporului american. Iar poporul are nevoie de certitudini. Şi astfel, în doar câteva zile, întreaga presă de mainstream a trecut de la condiţional la prezent atunci când scrie despre folosirea armelor chimice de către regimul Assad. Dovezile pe care se bazează sutele de articole si editoriale: elemente furnizate de “rebelii” sirieni, care nu sunt alţii decât cei împotriva cărora Occidentul a luptat, recent, în Mali şi în Afganistan, oameni care reprezentau în urmă cu câteva luni sau ani răul absolut.

Aşadar, pentru legitimarea unei intervenţii umanitare, schema binară victimă-criminal este cea mai sigura variantă. Că, după zece ani, fostul secretar de Stat Colin Powell a declarat presei că momentul în care a arătat la ONU o fiolă ce ar fi conţinut bacili de antrax din arsenalul irakian a fost “penibil” putin mai contează.

Masacrul chimic de la Damasc şi depăşirea “liniei roşii” trasată de Obama au făcut ca în cateva zile să fie uitate articolele în care Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Jimmy Carter şi strateg al politicii externe democrate, susţinea că Occidentul nu va interveni militar decât în momentul în care forţele lui Assad vor dovedi că îi pot coplesi pe rebeli şi ca pentru aceasta este nevoie de un accept al Chinei şi al Rusiei şi de depăşirea etapei în care Assad ar refuza soluţia organizării unor alegeri cât de cât democratice.

Indiferent de cine a fos responsabil de moartea celor peste 100.000 de sirieni, până la atacul cu arme chimice, şi de cine a fost reponsabil de moartea celor peste o mie de oameni pe 21 august, lucrurile trebuie să devină mult mai clare decât sunt în realitate în această ţară, astfel încât repetarea complicatului scenariul egiptean să nu mai fie posibilă.

La Cairo, armata a ajuns să masacreze, iar clericii muslmani să asasineze. Iar diplomaţiile statelor cu greutate în regiune nu au ştiut dacă să condamne mai devreme militarismul potenţial dictatorial sau fanatismul religios totalitar. Turcia şi Qatarul au fost solidare cu islamiştii masacraţi, Arabia Saudita, Kuweitul, Emiratele Arabe Unite sau Iordania au sprijinit ordinea restabilită de armată. Europa şi America au sprijinit iniţial şi doar declarativ puterea islamistă aleasă democratic. Iar analiştii presei de pretutideni au început să se bâlbâie academic şi să transforme, în doar cateva fraze, Revolutia în Lovitură de stat revoluţionara şi apoi în Lovitura de stat.

Presa tinde să nu considere legitime decât alegerile care îi promoveaza pe cei cu care simpatizează şi tinde să confunde voinţa populară cu glasul străzii. Or, protestele din mai 1968 demonstrează că acest semn al egalităţii nu este justificat: “Ne-ar plăcea să credem, dar protestele pariziene din mai 1968 nu au fost expresia unei aspiraţii majoritare în Franţa.” Cât despre legitimarea mediatică în functie de simpatii, un exemplu îl reprezinta ostilitatea presei faţă de guvernele de la Kiev şi Belgrad care nu au manifestat deschiderea aşteptată faţă de Occident, scrie Marianne.

La fel, liderii politici ai statelor mici au tendinţa de a prelua versiunea susţinută de marile puteri, precum soldaţii în spatele ofiţerului, “delegitimând” şi “legitimând” regimuri, în calitate de mici poate mult prea vocali mesageri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.