Preşedinta AMR, în vizorul Inspecţiei Judiciare a CSM

Inspecţia Judiciară a CSM a decis, marţi, s-o ancheteze pe preşedinta Asociaţiei Magistraţilor din România, Gabriela Baltag, potrivit antena3.ro.

Sancţiunea pentru Gabriela Baltag ar fi blocarea, pentru o vreme, promovării ca magistrat, preşedinta AMR fiind judecător.

Într-o pozitie trimisa Lumeajustitiei.ro, judecătoarea Baltag precizează că prezenţa Liviei Stanciu în fruntea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pune în pericol credibilitatea magistraţilor.

“Zilele acestea testul de încredere în puterea exemplului indicat cu atâta suficienţă, în orice împrejurare, de judecătorul Stanciu, care nu uită să ne amintească permanent cine este, a fost picat chiar de protagonistă!

Muntele de moralitate, până mai ieri victimă, se ascunde astăzi după o altă victimă care a plătit, în schimb, spre deosebire de cea dintâi, cu o privare de libertate usturătoare, timp de 6 luni. Justiţia a câştigat respectul independenţei, al imparţialităţii prin forţa soluţiei pe care nu o comentăm, care nu a fost intimidată de puterea funcţiei „partenerului de nădejde”, având ca izvor doar legea, fiind supusă conştiinţei celor care au pronunţat-o, cu demnitate, aşa cum trebuie să se întâmple într-o stare de normalitate, într-o societate care-şi respectă, fără nicio discriminare, cetăţenii.

Dacă sistemul judiciar e mai vulnerabil acum ar trebui să fie preocuparea care să nu vă dea în niciun fel linişte zilele acestea, doamnă judecător! Prezenţa dumneavoastră în fruntea celei mai reprezentative instanţe, un etalon al dreptăţii, pune în pericol credibilitatea magistraţilor, iar în ochii unui observator obiectiv sunteţi o persoană care nu mai poate beneficia de respectul acestei înalte demnităţi! Dovediţi onoare doamnă judecător, aşteptăm demisia dumneavoastră!”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.