Preşedinta Lituaniei: Vânzarea de tehnologie militară Rusiei în condiţiile actuale nu poate fi tolerată

După anunțul președintelui francez potrivit căruia contractul Franţa – Rusia, în valoare de 1,2 miliarde de euro, ce prevede vânzarea, de către francezi, a două nave de război de tip Mistral către Moscova va fi onorat, Dalia Grybauskaite a avut o reacție nu numai promptă, ci și foarte critică, potrivit The Telegraph.

Astfel, preşedintele lituanian s-a alăturat criticilor venite de la ţări din UE, Dalia Grybauskaite trăgând un semnal de alarmă cu privire la valorile UE, sacrificate în acest moment pentru a “proteja legăturile comerciale cu Rusia”.

„Prima nava este aproape gata şi va fi livrată în octombrie”, a anunţat Hollande, iar în ceea ce privește “(…)livrarea celei de-a două nave de război, prevăzută pentru 2015, va depinde de „atitudinea Rusiei”, a spus președintele francez care s-a justificat arătând că „în acest moment nu este în vigoare nicio sancţiune” care ar obliga țara sa de a nu onora contractul.

Președintele lituanian a denunțat „mistralizarea politicii europene”, referire evidentă la contractul Franţa – Rusia, sugerând că suntem martori “la şovinismul Rusiei”.

„Nazismul nu a fost oprit la timp, în anii ’30, iar acum suntem martori la şovinismul Rusiei, care duce la lucruri precum atacul împotriva unui avion civil. Cei care au organizat, au ordonat atacul şi au furnizat arme trebuie să răspundă în faţă Tribunalului de la Haga”, a conchis Grybauskaite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.