Președintele Bulgariei, în România

Președintele Klaus Iohannis îl va primi, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe președintele Bulgariei, Rumen Radev, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, până joi, a anunțat Administrația Prezidențială într-un comunicat.

Potrivit Președinției, vizita are ca scop aprofundarea dialogului politic româno-bulgar pe principalele teme de interes comun ale agendei bilaterale, regionale, europene și internaționale.

„În cadrul discuțiilor va fi abordată și continuarea dezvoltării relațiilor economice, precum și a cooperării sectoriale, în special în domenii precum energia și transporturile, în contextul în care România este al treilea partener comercial al Bulgariei în Uniunea Europeană, iar tendința de creștere a volumului schimburilor bilaterale s-a menținut în ultimii ani. De altfel, în vederea impulsionării cooperării economice, Președintele României va participa, împreună cu omologul bulgar, în dimineața zilei de 29 iunie a.c., la deschiderea Forumului de afaceri România-Bulgaria.

De asemenea, vor fi analizate modalitățile concrete de coordonare în vederea promovării intereselor și obiectivelor comune în cadrul UE. Aprofundarea dimensiunii europene a relației bilaterale este cu atât mai importantă cu cât Bulgaria și România vor deține Președinția Consiliului UE, în Semestrul I din 2018, respectiv în Semestrul I din 2019.

Se vor afla totodată pe agendă aspecte privind cooperarea în cadrul NATO și provocările de securitate în regiunea Mării Negre, Vecinătatea Estică, respectiv cooperarea la nivel regional”, se mai arată în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.