Preşedintele şi alegerile

Partidele politice, de când şi-au cumpărat şi sediile pe nimic de la stat, s-au instituţionalizat asemenea partidului comunist. Ele fac parte din monstruoasa structură statală ocultă pe care au confiscat-o. Liberalism, social-democraţie, partidă naţională, toate aceste orientări ar putea fi dovedite, de către orice observator, ca inexistente în România. Partidele, mai mult decât a fi libere constrângerilor inerţiale, ar trebui să-şi poată asuma în orice clipă ieşirea temporară, sau pe termen nederminat, din viaţa publică. Un astfel de climat, precum cel de acum, nu poate constitui un suport pentru o viaţă politică. În fapt, să recunoaştem, nu avem viaţă politică, ci o structurare mafiotă lăsată să se lăbărţeze. Liderii acestor facţiuni şi eşaloanele aflate la vedere se agaţă cu disperare de scaune ca majoritatea mediului infracţional. Deficienţele de profunzime ale sistemului legislativ, care permit dezastrul actual, se resimt tot mai acut, însă nimeni nu vine cu denunţarea acestor fracturări ale vieţii publice. Pe lângă DNA, atât de hulită în ultima vreme, avem nevoie de o dezbatere publică intensă care nu poate fi înlocuită de nimic altceva.

Partidele actuale au o putere pe care nici sita tribunalelor nu o poate pune sub semnul întrebării. Inerţia totalitară, păstrată încă drept unicul specific al statului nostru, celelalte achiziţii urmându-i la mare distanţă, este în creştere. Statul şi partidele, prin corupţia endemică, au ajuns într-un amestec alchimic cu pretenţii de a fi însăşi stabilitatea României. Cu cât aceste structuri îşi pun eticheta de aliat al statului, dacă nu se declară a fi chiar statul însuşi, asistăm la tendinţa constituirii permanente a corupţiei drept reformă. Statul român, în acest moment, prin scoaterea Constituţiei din definirea sa practică, este la dispoziţia tuturor propagandelor grupurilor de interese. Avem partide de natură alarmant post-totalitară care nu au trecut printr-o carantină obligatorie, pe care o refuză cu vehemenţă, fiind lipsite de ceea ce dă sens democratic şi, indirect, legitimitate. Acest spectru antidemocratic, antinaţional şi antidezvoltare poate intra sub influenţa unor ideologii şi mai manipulatorii decât cele de până acum, precum arată chiar evoluţiile recente ale persoanelor şi structurilor aflate în discuţie. Interesele externe ale unor state deloc democratice în plan bilateral se mută în România, la fel ca în toate ţările estice, modelând mai mult decât discutabil climatul politic. Cu partide precum cele de la noi, consecinţele pot fi dramatice. Expulzând mediul vocaţional din aria politică, anihilând reforma sindicalismului democratic, partidele politice s-au erijat în ciobanul României.

Agenda unor asemenea structuri este formată din propriile contradicţii, special constituite, pentru a face imposibilă raţionalizarea priorităţilor, ieşirea din experimentul exterminant. Preşedintele ţării ar putea să vină cu o listă de priorităţi, deja ultracunoscute, să le aducă în dezbaterea publică şi să le pună pe masa de lucru a partidelor pentru o implementare a acestora în realitate. Lipsa de implicare a preşedintelui are mai multe cauze, însă principală este teama de aceste structuri totalitare lipsite de spiritul dialogului şi a reprezentării interesului public, instalând şantajul drept protecţie, imunitatea fiind deja vulnerabilizată. Inerţia în care se află preşedintele, căruia i se tot aminteşte de demitere, de personaje care pot oricând apăsa butonul roşu în ce-l priveşte, face parte din atmosfera publică generală. În România se instalează o frică şi o atmosferă identice perioadei de dinainte de 1989. Situaţia aceasta este chiar un subiect pentru preşedintele ţării, care greşeşte dând apă la moară unui partid care îi va fi, într-un final, adversar, urmare, printre altele, a intervenţiilor deloc democratice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1333 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.