Președintele SUA anunță retragerea din Acordul de la Paris

Președintele american, Donald Trump, a anunțat, joi, ieșirea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, scriu agențiile internaționale de presă citate de AGERPRES.

„Acordul de la Paris este foarte nedrept faţă de Statele Unite”, a declarat Trump, denunţând faptul că alte ţări, precum India şi China, ar beneficia de condiţii mai bune în virtutea tratatului climatic.

”Pentru a-mi îndeplini angajamentul solemn de a proteja America şi cetăţenii săi, Statele Unite se vor retrage din Acordul de la Paris, dar încep negocieri fie pentru a reintra în Acordul de la Paris, fie o tranzacţie întru totul nouă în baza unor prevederi care să fie echitabile pentru Statele Unite, afacerile sale, muncitorii săi, poporul său, contribuabilii săi. Aşadar ieşim. Dar vom începe să negociem şi vom vedea dacă putem să facem un acord care să fie corect. Iar dacă putem, va fi grozav, iar dacă nu ptem, bine. (…) Acordul de la Paris ne-ar sublina economia, ne-ar afecta muncitorii, ne-ar slăbi suveranitatea, ar impune un risc juridic inaceptabil şi ne-ar plasa într-un dezavantaj permanent faţă de alte ţări ale lumii”, a spus liderul american.

AGERPRES reamintește că TRUMP a promis în timpul campaniei electorale să retragă Statele Unite din acest acord vizând să limiteze creșterea temperaturii medii globale, în numele apărării locurilor de muncă ale cetățenilor americani. Integral pe AGERPRES

Sursa: AGERPRES

Publicația Axios scria, încă de miercuri, că la modalitatea concretă de retragere lucra o echipă mică din care face parte și șeful Agenției pentru Protecția Mediului (EPA), Scott Pruitt.

Trump promitea, miercuri, într-o postare pe Twitter, că va anunța în zilele următoare decizia sa legată de Acordul de la Paris privind schimbările climatice.

„Voi anunța în zilele următoare decizia mea privind Acordul de la Paris. SĂ FACEM AMERICA MĂREAȚĂ DIN NOU!”, a scris Trump pe rețeaua de socializare.

Acordul de la Paris, încheiat în noiembrie 2015, vizează limitarea creșterii temperaturii globale sub pragul de 2 grade C comparativ cu nivelurile preindustriale.

Recomandare. Citiți și:

Demers jurnalistic atipic pentru un președinte pe măsură. Donald J. Trump este în Dosarele Cotidianul

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sebastian Lazar 1128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.