×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 36 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Miercuri, 23 august 2017, 10:52
EUR (€)
-0.0014 ↘
4.5867 RON
USD ($)
-0.0073 ↘
3.9006 RON
• • •
Președintele Trump, NATO și România (IV)
Radu Toma
Radu Toma

Ann Hart Coulter, 56 de ani, este o publicistă conservatoare newyorkeză, comentatoare la televiziunile naţionale MSNBC, CNN, Fox News şi la posturi de radio, editorialistă sindicalizată, autoare a 12 cărţi de politici interne americane, multe dintre ele pe listele de bestseller ale New York Times, iar lecturile ei favorite sunt Biblia şi Anna Karenina. Născută dintr-un tată catolic şi o mamă protestantă, înregistrată la partidul republican din 2011, la o conferinţă publică a zis: „Cristos a murit pentru păcatele mele, nu-mi pasă de nimic altceva şi nimic altceva nu contează“. Imediat după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, la New York, a spus că numai musulmanii puteau fi în spatele lor, că nu toţi musulmanii sunt terorişti, dar că toţi acei terorişti capabili să omoare mii de oameni într-o oră sunt musulmani, iar în 2007 a afirmat, în faţa studenţilor de la Universitatea din California de Sud, că „Islamofascismul este o realitate“. Aceasta a reacţionat instantaneu după atentatele teroriste islamice sângeroase de la Paris, ce au avut loc pe 13-14 noiembrie 2015 (130 morţi şi 368 răniţi). În 14 minute a pus pe Twitter 11 mesaje împotriva imigraţiei islamice în Vest, iar un al 12-lea tweet, după o oră şi ceva de la atac, suna în felul următor: „Dacă avem chef, putem să aşteptăm până în noiembrie următor, când va avea loc votul, dar Donald Trump a fost ales preşedinte în noaptea asta“ - acest ultim mesaj a fost comentat de 4,1 milioane de ori şi a primit 8,7 milioane de like-uri.

Profeţia lui Ann Coulter s-a împlinit dincolo de toate aşteptările autoarei. Peste un an de zile Donald Trump a ajuns preşedinte al SUA. Acelaşi terorism fără frontiere precipită acum, brusc, într-o lume de azi împotmolită şi mizerabilă, (1) închegarea unei posibile doctrine Trump, a unei „politici de stăvilire“ a islamismului radical global (vezi fosta „politică de stăvilire“ a comunismului, a fostului preşedinte american Harry Truman, din 1948); (2) reinventarea noului NATO din următorii ani, cu misiunea #1 lupta globală contra terorismului islamic şi (3) normalizarea relaţiilor generale cu Rusia şi „pacificarea“ Europei de Est, ca zonă de întâlnire de gradul III, militară, a lumii euroatlantice, cu lumea euroasiatică - „mă aştept la rezultate bune cu Rusia pe termen lung, ar fi un lucru fantastic să ne înţelegem cu ea“, spunea, menţinându-se statornic pe mai vechile sale poziţii, preşedintele american, la conferinţa de presă de după întâlnirea cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Stoltenberg, de la Washington, pe 12 aprilie 2017.

În ce priveşte apariţia, după primele 100 de zile ale noii Administraţii de la Casa Albă, a unei posibile doctrine prezidenţiale de politică externă şi militară, trebuie subliniat că originile ei pot fi identificate încă de pe 16 iunie 2015, când Donald Trump şi-a anunţat oficial candidatura în cursa pentru nominalizarea republicană la funcţia de preşedinte al ţării. Atunci, la Trump Tower din New York, pe agenda domestică şi internaţională a candidatului Trump a apărut, pentru prima oară, combaterea terorismului islamic global. Şi, până astăzi, acest subiect împreună cu imigraţia musulmană în SUA au rămas în acea agendă esenţiale. Nimic nu s-a schimbat. Dimpotrivă, a fost invers, determinarea preşedintelui a fost cea care a produs o mutaţie în atitudinea NATO, peste capul şefilor europeni Merkel, Hollande şi Juncker, în sensul că Alianţa militară nord-atlantică a făcut paşi către Trump, a dovedit că a „învăţat lecţia“ - pe 12 aprilie 2017 secretarul ei general a afirmat, fără echivoc, că lupta contra terorismului islamic va fi subiectul principal pe agenda summit-ului NATO din 24-25 mai, de la Bruxelles.

Convergenţa actuală, binevenită, Casa Albă - NATO relevă, în acelaşi timp, o evaluare realistă a situaţiei. Este tragic de spus, dar sensul profund al lucrurilor care au stat la baza schimbării la faţă a NATO de pe 12 aprilie este că, de pe 11 septembrie 2001 încoace lumea creştină şi credinţa iudeo-creştină sunt supuse unui asediu necruţător, continuu, al islamismului radical, pretutindeni. Atacaţi cu avioane pline cu pasageri sacrificaţi, cu explozivi, bombe, gloanţe, camioane, topoare şi cuţite de bucătărie, de haite teroriste, sau de lupi singuratici, creştinii sunt vânaţi pretutindeni, în megaclădiri, aeroporturi, gări, metrouri, autobuze, restaurante, pe terase şi pe străzi, şi sunt ucişi sau schilodiţi. America, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Spania şi alte zeci de ţări europene au cunoscut terorismul de toate felurile. Nici creştinii din Australia, Africa, Asia şi Orientul Mijlociu nu au fost cruţaţi. La Paştele recent, în Duminica Sfintei Înălţări, 47 de creştini egipteni au pierit în bisericile Sf. Gheorghe şi Sf. Marcu, la Alexandria şi Tanta, în Egipt. Zeci de mii de irakieni şi sirieni au fost masacraţi de către ISIS pentru că au fost creştini, 90.000 numai în 2016. La fel în Afghanistan, pedeapsa pentru semnul crucii este decapitarea. Creştinismul este pe cale să piară în locurile unde, acum 2.000 de ani, a venit pe lume.

NATO şi o nouă politică externă şi militară a SUA au hotărât să riposteze acestei provocări - în fapt, un război împotriva creştinismului - este posibil ca la acest efort să fie chemată să i se alăture şi Rusia Creştină, Rusia Ortodoxă. Dumnezeu să fie cu ei!

În sfârşit, dar nu în ultimul rând, pentru români şi ceilalţi est-europeni orientarea eforturilor NATO către strategii, planificări şi activităţi operaţionale curente împotriva acţiunilor teroriste islamice în spaţiul euroatlantic, nord-african, Orientul Mijlociu etc. ar putea să ducă la negocieri cu Moscova, la înţelegeri şi relaxarea atmosferei pe frontiera din Europa de Est a Alianţei. Acolo, din Estonia şi până în Bulgaria, în ultimele luni au fost dispersate 2.800 vehicule de luptă şi de transport, artilerie autopropulsată, tancuri şi alte echipamente, 4.000 de soldaţi americani şi alţii din Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie şi Canada, în cadrul forţelor de pe poziţii înaintate. Totuşi, experţii şi analiştii militari occidentali nu ezită să spună că lucrurile în Estonia sau Bulgaria, sau Polonia sunt foarte diferite de fostele misiuni în Bosnia, Kosovo, Afghanistan şi părţi din Orientul Mijlociu, unde soldaţii Alianţei nu au avut în faţă armate organizate, nici avioane, nici artilerie şi nici inamici specializaţi în războiul electronic sofisticat. Ei recunosc că aici, în Est, NATO se confruntă cu un adversar superior numericeşte şi dotat cu echipamente de război de ultimă generaţie, în aer şi la sol.

Avem toate motivele să credem că noi evoluţii internaţionale, o atitudine realistă a actualei Administraţii americane de a ajunge cu Moscova la o stabilitate negociată, reciproc avantajoasă, pe flancul est-european al NATO, ar putea produce rezultate pozitive. Că ar genera o stabilitate şi o destindere benefice tuturor europenilor, de la Atlantic la Urali.

Benefice inclusiv României şi viitoarelor sale politici şi negocieri regionale dacă, vreodată, această ţară se va trezi la realitate. La realitatea regională.

NATO, România și Europa nouă (I)

NATO, România și Europa nouă (II)

NATO, România și Europa nouă (III)

Radu TomaPublicat Miercuri, 24 mai 2017
2094
 | 11
 | 13
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Alt Roman @ Radu Humor
+1
Stimate domn , care " voi " si " netratabili " ? De ce folositi cuvinte jignitoare pentru faptul ca i se cere autorului articolului (articolelor ) sa informeze corect opinia publica si sa pastreze echidistanta ? In Dorohoi nu cred sa existe prea multi contestatari , aveti grija dumneavoastra sa-i temperati cu vorba dulce din Gura - Humorului....".Craii de la Rasarit " sunt condorii Apusului , prin atribuirea unor false etichete incercati , subtil , sa ne trimiteti pe miriste , procedeu fumat si invechit elaborat in laboratoarele subsolului din str. Manoilov din Tiraspol si cele din Savuskina 55 . Sincer , sunteti de rasu-plansu , maestre Humor .... Cum e vremea la Tiraspol ?
Publicat Vineri, 26 mai 2017
+Răspunde
Un roman @ Domnul Radu Toma
-2
Stimate domn , articolele dumneavoastra sfideaza inteligenta cititorilor , in epoca internetului orice informatie poate fi verificata din mai multe surse . In articolul " Directorul CIA al lui Obama il apara pe Trump " nu apar declaratiile lui John Brennan de genul : " Rusia a intervenit OBRAZNIC in alegerile noastre prezidentiale din 2016 si au inteprins aceste actiuni in ciuda protestelor noastre puternice si a unui avertisment clar . PERSOANE IMPLICATE IN CAMPANIA LUI TRUMP AU AVUT LEGATURI OFICIALE CU OFICIALII RUSI !" . Tara asta minunata numita Romania s-a trezit la realitate , ca unii sunt nostalgici si o vad sub secera si ciocan e alta poveste . " Realism Regional , "Yoram", " lolana " au sesizat ca ceva nu este in regula cu puzderia de articole pe care le publicati in " Cotidianul " , informarea corecta a cititorului fiind cel mai important deziderat pentru un jurnalist . Nu trebuie sa uitam nici un moment , indiferent de optiunile politice , ca excesul de zel si incercarea de eludare a realitatii sunt pericole de ratare a unei cariere profesionale si a posibilitatii de a imbatrani frumos si demn !
Publicat Joi, 25 mai 2017
+Răspunde
Radu Humor @ Un roman @ Domnul Radu Toma
+1
Până la urmă tot ce spune Brennan nu este susţinut de nici o dovadă ! În schimb ce susţii tu, "român"din Dorohoi probabil, e clar : iar v-au scos la treabă ?; mare ghinion pe voi ! În afară de tine şi cei pe care-i aduci în susţinerea aiurelii tale ( cei trei crai de la Tel Aviv), nimeni nu contestă obiectivitatea şi profesionalismul cu care a tratat autorul aceste subiecte ! Din păcate voi sunteţi netratabili !
Publicat Vineri, 26 mai 2017
+Răspunde
c.g.
+3
'' Creştinismul este pe cale să piară în locurile unde, acum 2.000 de ani, a venit pe lume.'', in fond terorismul nu este legat de N.A.T.O., Donald Tramp , iar ROMANIA este in fapt azi o colonie jefuita in dispret pentru mediu de bogatiile solului si subsolului precum ultima colonie din Africa sau Americva de Sud in democratie originala si apitalism slinos de cumetrie montate in locul tovarasiei in dec.' 89 de batranul edecar Ion si Iliescu, impreuna cu pupilul sau, dusmanul de neam si tara, Petre Roman !Rusia si SUA sun '' umar la umar '' de circa un secol, fac tonul si muzica pe planeta Pamant, pot sa farame statul national unitar ROMANIA daca interesele lor o cer, asa cum au faramat tara Yugoslavia, tara Cehoslovacia ! Asistam azi neputinciosi la golirea Siriei de populatie ca asa vor muschii tarii Israel, am asistat si asistam la aruncarea in hos a tarilor Afganistan, Irak, Libia, la jefuirea salbatica a resuselor lor in urma unor razboaie devastatoare si sangeroase, asistam la aruncarea in haos si asasinate sangeroase a oraselor civilizate occidentale europene si nu numai ..., ca asa doreste o oculta mondiala cu varful lor de lance STATUL ISLAMIC aparut, in mod sigur, nu din spumele Marii Mediterane precum zeita antichitatii Afrodita ! In concluzie si Presedintele actual al SUA, Donald Tramp este si el O marioneta unor interese financiare ale Lumii asteia cam prost facute , nimic nou sub soare ... ! Dumnezeu sa aiba in Paza Sa pe MARIA SA POPORUL ROMAN si '' pamantul asta gras si frumos '' care cu dragoste majoritatea romanilor ii spunem ROMANIA !
Publicat Joi, 25 mai 2017
+Răspunde
Dragos
0
Un vis frumos... dar din pacate doar un vis!
Publicat Joi, 25 mai 2017
+Răspunde
vanare de vant
+1
Acum o zi-doua , confesiunea noastra crestin-ortodoxa era o vulnerabilitate. Fiecare spune ce ii trece prin minte la un moment dat.
Publicat Miercuri, 24 mai 2017
+Răspunde
O afirmatie este falsa
+9
Afirmatia "toţi acei terorişti capabili să omoare mii de oameni într-o oră sunt musulmani" este falsa. Vezi Hiroshima, Nagasaki... (In rest, de acord.)
Publicat Miercuri, 24 mai 2017
+Răspunde
Realism regional
-2
"...daca vreodata aceasta tara se va trezi la realitate. La realitatea regionala...." Wow ! Pai atunci, "realist" vorbind, nici de rachetele de la Deveselu nu mai este nevoie. Ca se ocupa noul prieten "regional" de supravegherea spatiului aerian, nu-i asa ? Si la limita, nici de Romania nu mai este nevoie....Ce mai conteaza o mica tarisoara in contextul "realitatii regionale".....
Publicat Miercuri, 24 mai 2017
+Răspunde
Iolana
-4
articolul incepe cu o dezinformare crasa ( probabil doar din ignoranta ) : afirma ca MSNBC, CNN & Fox News sint posturi de televiziune nationale; FALS, sint canale de stiri dar se transmit doar pe cablu ( deci au access doar ce au cablu !!! ) ; A doua dezinformare este ca dna. Coulter ar fi comentatoare la MSNBC & CNN; din nou FALS - caci parerile domniei sale sint undeva in zona dreptei extremiste / KKK & altele - si nu si-ar gasi audienta pe posturi ca MSNBC si CNN... e adevarat doamna apare la greu pe FOX --- dar cu totii stim ce fel de retea este FOX!
Publicat Miercuri, 24 mai 2017
+Răspunde
Yoram
+7
" Ei recunosc că aici, în Est, NATO se confruntă cu un adversar superior numericeşte şi dotat cu echipamente de război de ultimă generaţie, în aer şi la sol":)))cu cine se confrunta NATO in Est tataitza?Sau esti din Galitia, si nu sti ce vorbesti,sau esti cominternist ,atatator la razboi si dorinta neamului tau e sa vada un razboi NATO-Rusia via Ucraina???!
Publicat Miercuri, 24 mai 2017
+Răspunde
GoguM @ Yoram
+8
Bun comentariu !
Publicat Miercuri, 24 mai 2017
+Răspunde
? @ Yoram
+2
@Yoram . Pune mâna pe carte băiatule înainte de a emite contre sfidătoare , pentru că nu ȘTII ce scrii . Hai , pa !
Publicat Joi, 25 mai 2017
+Răspunde
Yoram @ Yoram
+3
@?: deci ai citit de doua -trei ori si nu ai priceput?O virgula poti sa ti-o bagi unde iti recomand eu!
Publicat Joi, 25 mai 2017
+Răspunde
Recomandate
Toate tunurile lui Pop pe o facultate celebră
Publicat acum 16 ore şi 12 minute
Pariul lui Tudose privind fondurile europene
Publicat acum 20 ore şi 43 minute
Liviu Dragnea încinge trânta cu companii mari
Publicat acum 20 ore şi 33 minute
Macron, așteptat la București cu un protest
Publicat acum 17 ore şi 13 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Cotidianul cititorilor
17 articole/ Actualizat Sâmbătă, 12 august 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
30 articole/ Actualizat Sâmbătă, 05 august 2017
alarm off
Antiştirile Cotidianul
6 articole/ Actualizat Duminică, 09 iulie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
142 articole/ Actualizat Joi, 17 august 2017
Ioan Buduca

Nu vreau să spun nimic prea direct, dar cer să fie conștientizat faptul că ar fi necesară o anchetă parlamentară pentru reconstituirea istoricului acestui draft și a culiselor politice care au condus la transformarea lui în lege.

Ioan BuducaPublicat acum 14 ore şi 14 minute