Preşedintele Ucrainei: „Soarta ţării mele se decide astăzi, aici, la Minsk”

Atmosferă foarte încordată la Minsk, unde preşedinţii Federaţiei Ruse şi Ucrainei s-au întâlnit pentru prima dată începând de pe 6 iunie, pe fondul deschiderii unui nou front în sud-estul Ucrainei de către separatiştii proruşi.

“Soarta ţării mele se decide astăzi, aici, la Minsk. Interesele regiunii Donbass sunt şi vor fi luate în calcul”, a declarat preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, la începutul connvorbirilor, la care participă preşedinţii Kazahstanului, Belaruslui şi şefa diplomaţiei UE.

Întâlnirea nu a început bine. În sud-estul Ucrainei au murit în ultimele 24 de ore 12 militari ucraineni, în confruntările pe un nou front deschis de separatişti, iar forţele guvernamentale susţin că au capturat 10 militari ruşi aflaţi într-o misiune specială pe teritoriul Ucrainei. Mai mult, preşedintele Putin a sosit cu întârziere la Minsk, în jurul orei 16, ora României, iar timpul rămas pentru discuţii s-a redus considerabil.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu exclude şi posibilitarea unei întâlniri separate între Putin şi Poroşenko. “Sunt multe subiecte de discuţie. Ele includ criza internă din Ucraina şi catastrofa umanitară îngrozitoare din estul ţării, precum şi necesitatea încetării focului”, a spus purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.

Gazda, preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a cerut ca omologii săi rus şi ucrainean “să lase deoparte ambiţiile politice” în cadrul discuţiilor.

Întâlnirea de la Minsk are loc în marja summitului Uniunea Vamala Eurasiatică – Ucraina, la care participă şi şefa diplomaţiei UE, Catherine Asfton, alături de comisarul European pentru Comerţ, Karel de Gucht, si comisarul european pentru Energie, germanul Gunther Oettinger. Oficialii europeni vor sta la masă cu cel pe care obişnuiesc să-l numească „ultimul dictator din Europa”, Aleksandr Lukaşenko.

În prima parte a discuţiilor, preşedintele rus şi cel ucrainean au indicat două căi diferite pentru reglementarea situaţiei în estul Ucrainei. Vladimir Putin a cerut ca Ucraina să renunţe la ofensiva împotriva rebelilor proruşi şi să acorde un statut special regiunii Donbas. De cealalta parte, presedintele Poroşenko a cerut Rusiei să nu mai aprivizioneze cu muniţii şi tehnică de luptă forţele rebbele.

„Suntem convinşi că astăzi criza ucraineana nu poate fi rezolvată prin escaladarea scenariului militar, fără a lua în calcul interesele vitale ale regiunii de sud-est a ţării şi fără un dialog paşnic cu reprezentanţii săi”, a spus Putin.

Preşedintele ucrainean a avut o atitudine rece în intervenţii, pronunţând numele omologilor săi cu excepţia lui Putin, la care s-a referit folosind sintagma „conducerea Federaţiei Ruse”.

Preşedintele rus le-a transmis apoi liderilor de la Bruxelles că Moscova va riposta prin măsuri comerciale, dacă aplicarea acordului de liber schimb dintre Ucraina şi UE va produce daune economice Federatiei Ruse, estimate acum la Moscova la circa 100 de miliarde de ruble (circa2,8 miliarde de dolari).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.