Preşedinţia a reclamat Realitatea TV la CNA pentru emisiunea cu stenogramele ALRO

Administraţia Prezidenţială a reclamat postul Realitatea TV la CNA, pentru emisiunea „Ora de foc” din 25 octombrie, considerând că a adus prejudicii de imagine şefului statului prin modul în care au fost prezentate informaţiile din dosarul ALRO.

„Ca urmare a acuzaţiilor grave de implicare în dosarul ALRO aduse Preşedintelui României în emisiunea „Ora de Foc”, moderată de doamna Oana Stancu la postul Realitatea TV, luni, 25 octombrie a.c., începând cu ora 21.00, Administraţia Prezidenţială semnalează faptul că postul menţionat a încălcat principiile unei informări corecte şi a adus în mod vădit intenţionat prejudicii de imagine şefului statului”, potrivit sesizării Administraţiei Prezidenţiale, semnată de purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Valeriu Turcan.

De asemenea, în reclamaţia trimisă la CNA se face referire şi la un clip de promovare a emisiunii „Ora de Foc” considerat a fi „defăimător” la adresa preşedintelui Băsescu. „Folosirea unui clip de promovare a emisiunii cu mesaje de genul: „Afaceri de miliarde de euro, interese de partid puse înaintea intereselor naţionale. Corupţie la cel mai înalt nivel. În această seară la „Ora de Foc” dezvăluim în exclusivitate cum funcţionează maşinăria de făcut bani a PD-L şi a şefului statului. Reţeaua oamenilor Preşedintelui”, „Îţi arătăm cum îşi controlează afacerile băieţii deştepţi din energie şi ce legături politice şi de afaceri ilegale şi imorale sunt între Băsescu – Udrea – Cocoş – Stolojan şi alţii, implicaţi într-unul din cele mai mari dosare de crimă organizată din România”, este defăimător la adresa Preşedintelui României, aducând injurii grave şi lipsite de orice fundament”, se arată în sesizarea Administraţiei Prezidenţiale.

Astfel, în sesizare se arată că „presupusa implicare a Preşedintelui României este nefondată şi lipsită de probe, iar postul Realitatea TV încalcă principiile unei informări corecte prin modul tendenţios în care au fost prezentate evenimentele legate de firma ALRO în asociere cu Preşedintele României, inclusiv prin folosirea unor titluri precum „4 milioane de euro, intrarea la Cotroceni””.

Totodată, în adresa remisă CNA se precizează că preşedintele Traian Băsescu nu a fost cercetat în dosarul la care s-a făcut referire în respectiva emisiune. „Nicio secundă, pe parcursul cercetărilor, şeful statului nu a fost acuzat de ceva, lucru ignorat de Realitatea TV şi de moderatoarea Oana Stancu. De asemenea, în cadrul emisiunii, moderatoarea a ignorat decizia Parchetului, de neîncepere a urmăririi penale faţă de toate persoanele ale căror nume au fost menţionate în emisiune. Realitatea TV s-a substituit instanţelor de judecată, dând verdicte privind presupuse activităţi ilegale într-un caz în care Parchetul deja a dispus neînceperea urmăririi penale”, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei mai arată, în sesizare, că nu a putut să prezinte în cadrul emisiunii „Ora de foc” punctul de vedere al Administraţiei Prezidenţiale. „Deşi realizatoarea emisiunii „Ora de Foc” a solicitat un punct de vedere al Administraţiei Prezidenţiale cu privire la acest subiect, în momentul în care, în calitate de purtător de cuvânt al Preşedintelui României, am încercat să clarific situaţia, moderatoarea a afişat o atitudine ostilă şi părtinitoare, fără a-mi acorda o şansă reală de a exprima poziţia instituţiei prezidenţiale”, spune Valeriu Turcan.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei mai arată că „titlurile tendenţioase şi acuzaţiile nefondate”, precum „Trafic pe filiera Cocoş – Cotroceni”, au fost reluate şi în cadrul jurnalelor de ştiri la postul Realitatea TV în cursul dimineţii de marţi, 26 octombrie.

În consecinţă, Valeriu Turcan solicită CNA să analizeze dacă emisiunea „Ora de Foc”, difuzată luni, 25 octombrie, respectă principiile unei informări corecte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.