Blestem întreit a dus cu el pe Dealul Cotrocenilor al treilea preşedinte al românilor, Emil Constantinescu. Primul, că a fost nevoit să reprezinte acolo ceva ce nu mai exista în România de 50 de ani: dreapta românească. Să reprezinte cu orice preţ o alternativă, improvizată şi disperată cum o fi fost ea, în faţa stângii. Al doilea a fost structura din spatele lui, CDR-ul, o cârpeală patetică, fără ideologie, program politic, program de guvernare, plan de acţiune, experienţă, expertiză şi preocupări reale pentru progresul ţării. O struţo-cămilă însăilată din ţărănişti octogenari expiraţi foşti deţinuţi politici, din impostori şi fripturişti mai tineri din ţară şi emigraţie neapărat cu ”sânge” ţărănist şi pedigree anti-comunist, şi din foşti membri ai partidului comunist, aproape toţi viitori potenţiali deţinuţi de drept comun pentru acte de fraudă şi corupţie. Al treilea blestem pe capul profesorului, ţinând de structura sa personală, a fost că formaţiunea sa intelectuală şi experienţa dobândită la catedra universitară nu au ajutat la nimic, el a rămas un diletant al puterii, un refulat plângăcios şi cu ranchiune – e drept, fără dosar de urmărire penală, ceea ce e mare lucru la un politician român din ziua de astăzi – plecat din ”dreapta” cu ghilimele şi ajuns în prezent pe stânga, fără ghilimele.
În 1997, la Bucureşti, foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Bill Clinton au lansat un parteneriat strategic România-SUA, deloc onorat în anii următori de partea română. De la 1996 şi până în 2000, când Emil C. şi CDR-ul au condus România, programul de reforme a fost dat uitării, corupţia găştii guvernamentale a luat-o razna, crizele sociale au dat în clocot, justiţia s-a privatizat şi s-a prostituat, spre frustrarea unor drumari/ofertanţi americani nu s-a construit un centimetru de autostradă cu Traian Băsescu patru ani ministru al Convenţiei la Transporturi; candidatura României la NATO a fost respinsă la Madrid, în iulie 1997, iar parteneriatul strategic româno-american din ‘97 a rămas apă de ploaie. Şi, ca să pună bomboana pe coliva fostei preşedinţii Emil Constantinescu şi a guvernelor sale, scriau în toamna lui 2000 experţi de pe Wall Street, cunoscători ai frustrărilor prin care au trecut marile corporaţii, creditorii externi şi investitorii strategici occidentali, inclusiv cei americani, veniţi în România: „În aparenţă, totul a fost normal. S-a negociat complex, pretutindeni, în petrol, petrochimie, telecomunicaţii, televiziune, producţie industrială, agricultură, electricitate, transporturi, imobiliare şi servicii financiare. În realitate, însă, România arată ca o stradă plină de hârtii şi tranzacţii eşuate, rupte şi azvârlite pe jos. Investiţii străine substanţiale nu vor fi făcute până ce România nu va demonstra că este hotărâtă să instaureze un climat legal, stabil, liber de corupţie, de birocraţie şi de incompetenţă birocratică. Ultimii patru ani (guvernarea CDR, n.n.) au fost martorii unui şuvoi continuu de ordonanţe şi decrete proaste, care au izgonit creditele externe şi investitorii. În loc să încurajeze afacerile şi investitorii naţionali, guvernul i-a stors financiar, n-a făcut nimic împotriva corupţiei. În România este nevoie de un set de legi transparente, clare, neconflictuale şi aplicate corect. Dispreţul continuu pentru cerinţele şi normele Uniunii Europene în favoarea unor interese de gaşcă (subliniere în text) a trimis permanent un semnal negativ către investitorii străini. Corupţia a fost tema principală, ea a erodat respectul pentru lege, pentru Justiţie, poliţie, vamă şi oficialităţi, locale sau centrale“.
Emil Constantinescu şi CDR-ul său, un adevărat ”Colegiu naţional” de corupţie şi hoţie, au fost o pierdere colosală de vreme pentru România.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost personajul cel mai negativ dintre toţi preşedinţii României. A fost o pacoste, parcă veşnică, pe capul românilor. A fost cel care a instaurat în România dictatura neamului prost.
Marele blestem căzut pe Traian Băsescu este că şi-a luat drept ”model”, mentor, patron şi ”bun prieten” pe George W. Bush jr., preşedintele eşuat al SUA. Că Bush jr., cel mai nepopular preşedinte al Americii din toate timpurile, a fost sursa blestemată de inspiraţie în toate iniţiativele şi acţiunile anticonstituţionale ale preşedintelui român, în toate momentele de încălcări flagrante ale principiului separării puterilor în stat, în toate clipele – multe, teribil de multe – când românii au fost amăgiţi, minţiţi, furaţi şi ignoraţi.
Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA au decis şi soarta politică a lui Traian Băsescu, l-au propulsat, puţin mai târziu, direct la Palatul Cotroceni. În anii 2001-2004, administraţia neoconservatoare George W. Bush jr. a pornit războaiele în lumea islamică şi Orientul Mijlociu (Afganistan, Irak), a denunţat unilateral tratatul antirachetă ruso-american, vechi de 30 de ani, a lansat o operaţiune strategică gigantică – încercuirea Rusiei post-sovietice la frontierele sale directe, prin instalarea unor regimuri „portocalii” în ţări ale fostei URSS, precum şi o ofensivă politică cu obiective economice în arealul Marea Neagră-Caucaz-Marea Caspică, cu resurse petroliere, gaze naturale şi căi de tranzit intercontinentale. Toate acestea au fost mană cerească pentru Băsescu. Marea şansă a vieţii sale.
Şi, către sfârşitul lui 2004, personajul nepotrivit Băsescu a ajuns la locul nepotrivit – Palatul Cotroceni! La 12 decembrie a câştigat alegerile prin fraudă, scoaterea adepţilor „portocalii” în stradă, la fel ca şi la Kiev, şantaj şi presiuni externe asupra contracandidatului său. Câştiga pentru a doua oară o poziţie-cheie în administraţia ţării, după ce îl învinsese „miraculos” (citeşte fraudă electronică) pe Sorin Oprescu în 2000, la Primăria Bucureştiului, la câteva zecimi de procent, şi urma să câştige iarăşi, prin fraudarea voturilor emigraţiei, al doilea mandat prezidenţial peste cinci ani, în 2009.
Băsescu a fost copia fidelă a lui George W. Bush jr., în primii şase ani la Casa Albă, 2000-2006. În egală măsură, şochează asemănarea izbitoare în ce priveşte erodarea completă, politică, publică şi morală, a celor două personaje, exact cu doi ani înainte de finalul celui de al doilea mandat. Prin 2012, „Washington Times” scria că Băsescu a fost cel mai slab preşedinte din şirul celor patru preşedinţi ai ţării, că în România reformele democratice şi de liberalizare a pieţei au eşuat; că economia de piaţă a împământenit definitiv o cultură a corupţiei capitaliste; că societatea, împărţită net între o elită bogată şi săraci, adică majoritatea populaţiei, este învrăjbită; că au apărut nemulţumiri şi o reacţie negativă a majorităţii faţă de Uniunea Europeană, şi că toate aceste fenomene negative s-au petrecut în timpul administraţiei Băsescu.
La fel ca modelul Bush jr., Băsescu a fost un „preşedinte pentru stări conflictuale şi războaie”. A declanşat confruntări externe cu lideri ai Uniunii Europene şi cu reprezentanţi ai Moscovei la Bruxelles; a trimis un număr ridicat de soldaţi români în Orientul Mijlociu – mai ridicat decât al tuturor celorlalţi est-europeni; a pornit conflicte interne cu toate celelalte ramuri ale puterii, cu propriul său prim-ministru, cu Parlamentul şi cu Justiţia; războaie cu litera şi spiritul Constituţiei; cu opoziţia social-democrată sau liberală. A fost provocător, arţăgos, de multe ori a împins lucrurile la extreme, o bună perioadă de timp aceste tactici conflictuale i-au adus un câştig important de imagine la un public stresat, frustrat şi pus pe gâlceavă oriunde şi oricând, la piaţă, la volan, pe internet şi în cabina de votare. A ticluit şi provocat – „războiul românilor împotriva românilor”. Apoi, în confruntarea politică internă, Băsescu a dovedit cu prisosinţă că „ucide” politic, cu sânge rece, în „execuţii” publice. „Execuţii” regizate de media clientelară, de o justiţie aservită de la cele mai înalte niveluri, şi până la comandouri de tineri procurori trimişi la sate, la porţile oamenilor, să-i scoată din case şi să-i terorizeze; de servicii secrete strict controlate, a căror activitate principală şi ilegală a fost să scruteze îndeaproape populaţia şi să aducă dovezi „compromiţătoare” împotriva tuturor, politicieni din opoziţie, oameni de afaceri, lideri sindicali, publicişti respectaţi etc. (va urma)
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.