Prețul aurului scade

Cotaţia unciei de aur a scăzut luni cu peste 116 dolari (7,7%), continuând declinul puternic de la sfârşitul săptămânii trecute, cauzat de informaţiile că Cipru ar fi convenit în acordul cu zona euro să vândă aur din rezervele băncii centrale pentru a obţine fondurile necesare restructurării băncilor.

Piaţa metalelor a fost afectată puternic şi de publicarea unor date sub aşteptări privind economia Chinei, unul dintre cei mai mari importatori de materii prime, potrivit MarketWatch, citat de Mediafax. Preţul cuprului a pierdut 2%, iar cotaţia petrolului a scăzut, de asemenea.

Contractele pentru aur cu livrare în iunie au recuperat o parte din pierderi şi se tranzacţionau în scădere cu 7,43%, la 1.389,9 dolari pe uncie, după ce au atins un declin maxim de 7,75% pe parcursul zilei, respectiv 160,4 dolari, la 1.385 dolari pe uncie. Săptămâna trecută aurul a pierdut 4,7%, cu o scădere de 4,1% vineri.

Traderii şi analiştii au invocat mai multe motive pentru declinul aurului din ultimele zile.

Încrederea a fost afectată de mai multe tăieri ale preţurilor ţintă pentru aur de către mari grupuri bancare, precum şi de retragerea unor investitori de pe produse financiare legate de aur.

„Orice trader care se aştepta la o revenire a aurului luni a fost luat pe nepregătite, întrucât a coborât chair şi sub minimul de 1.481 dolari pe uncie al zilei de vineri”, a scris într-o notă pentru investitori Stan Shamu, analist la firma IG Markets din Melbourne.

Declinul aurului are la bază în principal riscul ca băncile centrale să vândă aur pentru consolidarea situaţiei financiare a guvernelor.

„Asta se întâmplă după ce preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a pus presiune pe Cipru să vândă excesul rezervelor de aur pentru a contribui la acoperirea unui defict de 6 miliarde de euro în programul de sprijin financiar extern. Chair dacă Cipru nu a decis încă modul în care va acoperi acest deficit, comentariile au neliniştit investitorii şi au cauzat vânzarea masivă”, a spus el.

Potrivit unor documente ale Comisiei Europene ajunse în presa internaţională săptămâna trecută, costurile programului de sprijin financiar extern pentru Cipru se ridică la 23 de miliarde de euro, cu 6 miliarde de euro mai mult decât se credea iniţial. Cipru trebuie să acopere integral această diferenţă, iar Comisia a propus, printre alte măsuri, obţinerea a 400 de milioane de euro din vânzarea „excesului” rezervei de aur a băncii centrale a Ciprului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.