Pribegia unui bucureştean de altădată

Astăzi mulţi dintre semenii noştri au plecat să-şi încerce norocul prin alte ţări şi în altfel de îndeletniciri. Dar au fost români care au făcut asta şi în vechime, plecaţi în căutarea sorocului din cauza sărăciei sau a perspectivelor reduse de viitor.

L-am descoperit pe bucureşteanul „Georgică”, personajul povestirii noastre, datorită scrisorilor trimise între anii 1912 şi 1925 bunului său prieten Ferdinand Schöffer din mahalaua Birjarii Vechi.

Georgică a fost bucureştean şi coleg de liceu cu amintitul Ferdinand numai că, după bacalaureat, a luat decizia de a pleca din ţară. Fiind mulţi fraţi iar viaţa deloc uşoară, a preferat să lucreze ani de zile într-o succesiune de contracte temporare, pe variate curse maritime. A cunoscut aproape toate porturile Mediteranei, din Egipt şi Siria până în zona Marocului.

A descoperit astfel o mulţime de curiozităţi, dar şi realităţi care l-au marcat. În Italia de după primul război l-a surprins mizeria de nedescris încât „nu ştiu din ce trăiesc”; erau mulţi copii în fiecare casă şi apoi „femeile care te trag la toate colţurile de mâneacă şi îi auzi vorbind numai de mangiare şi de macaroane pentru că sunt cele mai ieftine”. De altfel, prin porturile Mediteranei întâlnea aceeaşi „dragoste uşoară, artificială” de care „m-am săturat până în gât, de fete novice cu care faci dragoste copilărească”.

Georgică a lucrat ca mecanic pe un vas italian: „M-am angajat pe el în Pireu pentru reparaţii şi lucrez la reparaţia lui iar când se va termina reparaţia, vasul va pleca în voiaj în Rusia. Căpitanul ţine foarte mult la mine căci vorbesc limba rusă, de care el are nevoie”.

Ajuns în Rusia, mai exact în Odessa în primăvara anului 1922, Georgică a nimerit de sărbătoarea Paştelui, când a aflat un obicei „ciudat”: „La ruşi dacă te întâlneşti cu cineva pe stradă în ziua de Paşte, de dimineaţă sau în biserică are să te sărute fără să te cunoască, cum mi s-a întâmplat mie în Odessa, în mitropolie. Înainte să zică preotul «Cristos a înviat» vedeam cum tinerii se apropiau încet de tinere iar cum eu mă aflam între două babe şi toţi se uitau la mine şi râdeau pe înfundate, şi nu ştiam de ce, până când la înviere văd că o babă mă ia şi mă sărută şi nu înţelegeam ce tot îmi spunea încet printre dinţi, căci nu putea să vorbească clar”.

Cu fiecare călătorie, Georgică a cunoscut câte un mic univers într-atât de diferit de portul de unde tocmai plecase încât era tare nedumerit: „În alte ţări văd lucruri pe care nu le pot crede şi mi se par toate întâmplări nefireşti şi dacă le povestesc cuiva mi se pare că exagerez. În fiecare ţară obiceiurile şi felul de viaţă sunt cu totul diferite. În Anglia femeile beau cu bărbaţii în cârciumi şi îţi spun nişte cuvinte la beţie de te miri şi tu cum nu le este ruşine iar prin oraşele turceşti ai să te plimbi şi n-ai să vezi una pe stradă la faţă ca şi cum ar fi oraşele fără femei”.

De altfel, Georgică îi spunea bunului său prieten despre „viaţa noastră de proletari” căci dacă „ne dezechilibrăm” afectiv se înţelege că atunci „vin zile negre”. În rest se gândea adesea la anii din copilărie şi atunci „mă prinde un dor de Bucureşti şi cum părinţii mei sunt morţi aş vrea să vin să văd locul de odihnă al lor”.

Nu ştim cât a călătorit Georgică şi cum s-au finalizat voiajele sale. A fost cândva un bucureştean – ca mulţi alţii – care a îndrăznit să spere că se poate împlini pe drumurile pribegiei. A încercat şi cu toate greutăţile întâlnite s-a bucurat de neaşteptatele experienţe de viaţă pe care le-a împărtăşit bunului său prieten din copilărie. Dar şi nouă datorită scrisorilor păstrate de atât amar de vreme.

„Dragă Ferdinand, ţi-am trimis vreo câteva ilustrate din Neapole pe adresa de la Sinaia şi nu ştiu de ce nu mi-ai răspuns poate că nu le-ai primit pentru că eu le-am dat unui lucrător să le pună la cutie şi poate că nu le-a pus. Eu lucrez ca mecanic pe un vas italian, pe care m-am angajat în Pireu. Vasul e în şantier pentru reparaţii şi eu lucrez la reparaţia lui, când se termină reparaţiile pleacă în voiaj în Rusia. Căpitanul ţine foarte mult la mine căci vorbesc limba rusă, de care el are nevoie în Rusia. Vasul mi se pare că o să lucreze numai în Rusia, ceea ce pentru mine nu-i convenabil. Aşa că după terminarea reparaţiei nu ştiu, poate că mă debarc. «O să mori», mă gândesc «dacă mă debarcă»; poate căci pleacă în sud America. Dragă Ferdinand, tu cum o mai duci, ce mai e nou? Nevasta-i sănătoasă cred, căci acum nu te mai interesezi de mine căci eşti ocupat cu căsnicia. Trebuie să te ocupi bine de căsnicie dacă vrei să duci o viaţă fericită. Aşa-i viaţa noastră de proletari dacă ne dezechilibrăm vin zile negre. Şi eu, dragă Ferdinand, mă gândesc zi şi noapte unde să mă restabilesc să mă pot căsători ca să duc o viaţă regulată. Văd aici în Italia ce mizerie cumplită. Nu ştiu cu ce trăiesc, copii văd în fiecare casă câte zece, şi să trăieşti între ei te îngrozeşti. Femeile te trag la toate colţurile de mânecă şi le auzi vorbind numai de mangiare şi de macaroane ieftine; cu un cuvânt poţi profita (ianuarie 1922)”.

„Dragă Ferdinand, vei şti că eu am plecat din Napoli cu vaporul pe care eram îmbarcat în Pireu. (…) Dragă Ferdinand, acuma nu pot să-ţi dau adresa mea căci sunt mereu în voiaj dintr-un loc în altul în lunile astea de primăvară, e foarte rău. Sunt vânturi forte căci alte ori ne fac chiar să ne pierdem speranţa de viaţă. Pe această barcă eu sunt îmbarcat ca în funcţia de mecanic III. O duc foarte bine numai că în lunile astea e rău cu timpul. Sunt furtuni mari venind din Sicilia şi Spania şi de două ori am fugit în nişte insule mai vecine cu Sicilia din cauza timpului şi curentului din golf (…) credeam că se sfârşeşte cu viaţa, şi barca e foarte mică, numai de o mie de tone. Eu vreau să debarc în Spania, însă nu pot căci am contract pentru şase luni. Până în prezent văd că viaţa este mai uşoară pe mare în felul muncii. În felul câştigului însă e oribilă, apoi e plictisitoare. Închipuieşte-ţi o puşcărie plutitoare – din cauza asta marinarii toţi sunt destrăbălaţi căci când se duc în oraş nu ştiu ce să facă, să se plimbe, să bea, sau ce să facă. Multe complimente mamei, tatălui, soră, frate, soţie şi ţie. Te sărut al tău prieten, Georgică. Adresa mea este Jacobi Biorlaro. Piazza Bianchi nr.3, Rossi-Genova. Italia. (20 martie 1923)”.

„Dragă «ami» Ferdinand, e mult timp de când nu am ştiri de la tine pentru că nu ai avut adresa mea. Te rog răspunde-mi cum ai sfârşit cu accidentul care ţi s-a întâmplat. Mi-a desplăcut foarte mult şi cum din disgraţie nu puteam avea răspuns de la tine pentru că nu aveam adresă. Dragă Ferdinand, cum îmi fac trebuinţă de actele mele eu voiam să scriu la fraţii mei pentru ca să mi le trimită însă nu am adresa niciunuia. Te rog pe tine pentru gentileţe să te interesezi încă o dată de adresa lor. (…) Echipajul a furat o cantitate de cocaină, e foarte scumpă pentru că e întrebuinţată mult de vicioşi arabi şi chiar europeni. A fost ascunsă în buncărul de cărbuni, unde a fost găsită de poliţia vamală după un control, şi am stat inculpaţi tot personalul de maşină. Am plătit amendă, eu partea mea o mie şi cinci sute de lire şi avem încă şi proces. E o chestiune serioasă şi mă gândesc ca să nu ne închidă căci nu e chestiunea numai că e furată, dar e contrabandă, fiind interzisă de întrebuinţare. De ce eu voiam ca să am actele mele, ca să pot scoate un paşaport şi toate astea nu ar fi nimic dacă eu eram complice însă eu nu ştiam nimic de ceia ce au făcut-o şi trebuie să sufăr cu ei împreună pentru că era secţiunea de maşini. Aşa mi s-a întâmplat şi în România de a trebuit să ajung pe aici. Sunt un om fără de noroc după toată munca şi expunerea pe mare mai trebuie să ai şi bucluc. Dragă Ferdinand, nu ştiu dacă a scris în jurnalele din România de marea erupţie făcută de vulcanul Etna, vecin cu oraşul Catania şi în ziua erupţiei erau lucruri grozave, cum urla şi arunca lavă care curgea cum e apa cu iuţeală de 25 metri pe minut şi nisipul îl arunca în aer cum erau nori, tot vaporul era plin de nisip (29 mai 1923)”.

„Dragă Ferdinand. Am primit răspuns la scrisorile mele de la tine şi m-am bucurat foarte mult. Eu am terminat contractul de şase luni pe care îl aveam cu armatorul de îmbarcament şi voiam ca să mă debarc însă pentru ca să nu corupă corespondenţa cu tine pentru că sunt interesat de a avea ştiri de la fraţii mei pentru chestiunea actelor mele m-am decis să fac un alt contract pentru trei luni. (…) Dacă e posibil eu vin în România iar dacă nu, voi pleca în Argentina căci sunt plictisit de viaţa de marinar. Nu vreau să navighez mai mult. (…) Eu fac cursa din Genova în Livorno, Napoli, Messina, Malta, Tripoli, Benghasi în Libia. Aşa că la returnarea mea în Genova cred că o să am răspuns de la tine sigur, dacă ai să-mi răspunzi imediat (30 iulie 1923)”.

„Dragă Ferdinand, doresc ca rândurile mele să te găsească în mod fericit citind rândurile tale am văzut că ai dreptate, de ceea ce scrii. Viaţa de şofer cu cea de marinar sunt atât de diferite. E frumoasă viaţa de casă, liniştită… eu am în memorie de mult de a face viaţa asta însă nu am găsit locul aici în Italia, nu o pot face din cauză căci nu e de lucru, fabricile sunt închise. Dar dacă nu-mi va mai conveni voi lua o altă decizie de a mă duce în vreo parte a pământului pentru a mă restabili înainte cu viaţa, care în felul ăsta ar fi iubită. Dragă Ferdinand, eu azi mă găsesc în momentele cele mai dificile ale vieţii în felul de rezonament, în fine de speranţă şi viaţă pribeagă. Conchid cu multe complimente şi sănătate la toată familia. Sărutări ţie. Georgică (24 martie 1924)”.

„Scumpul prieten, la avizul meu din Genova am găsit toate scrisorile pe care mi le-ai trimis şi mi-a făcut o bucurie nespusă. Am văzut căci azi e mai scump un prieten decât un frate. Mi-a făcut mare bucurie fotografia ta. Eşti foarte bine, nici nu te mai cunoşteam căci eşti fericit că ai o soţie foarte frumoasă (24 septembrie 1924)”.

„Dragă Ferdinand, tu mă întrebi cum petrec pe aici. Eu petrec foarte bine. Distracţie foarte multă şi de care pofteşti iar de femei nu îţi mai scriu căci sunt sătul până în gât, de toate rasele, fete novice ca să faci dragoste copilărească aşa ceva greu găseşti. Numai fete cu care petreci şi trăiesc cu tine pentru interes sigur, deşi ea spune că te iubeşte. Aşa dragă Ferdinand, căci trăiesc viaţă artificială. Astea toate le văd, dar mă acomodez căci nu am ce face. Al tău prieten Georgică. (nedatată)”.

„Dragă Ferdinand, vei şti că eu am plecat cu vaporul Mareşal Foch într-un voiaj de o lună. Mă voi reîntoarce iar la Constantinopol şi mă aflu în prezent în portul Said, de aici plecăm la Alexandria, Jaffa şi Beirut. Dragă Ferdinand, eu, după cum am scris de acasă, m-am gândit ca să mai rămân în aşteptare, poate va fi posibil să mă întorc acasă, aşa căci nu voi pleca deocamdată în America. Eu am viză pentru Brazilia şi Argentina. Al tău prieten, Georgică. (nedatată)”.

„Dragă Ferdinand, (…) tu mi-ai scris că o duci admirabil cu căsnicia. Asta cred şi eu căci tu eşti un băiat de casă nu eşti un băiat cu viciuri rele. Tu îmi scriai că nu e dracul atât de negru cum e pictat, asta-i adevărat, dar să nu crezi că în toate ţările din lume e la fel cum e în România. Sunt în alte ţări lucruri, căci eu le văd şi nu le pot crede. Mi se par întâmplări care dacă le-aş povesti cuiva mi se par tot exagerate. În fiecare ţară sunt obiceiurile, felul de viaţă caracteristic cu totul schimbat unul de altul. În Anglia femeile beau cu bărbaţii în cârciumi şi îţi spun nişte cuvinte când e beată de te miri şi tu cum nu-i e ruşine, iar prin oraşele turceşti ai să te plimbi un an şi nu ai să vezi una pe stradă la faţă ca şi cum ar fi oraş fără femei. Iar la ruşi dacă te întâlneşti cu cineva în ziua de Paşte pe stradă sigur, de dimineaţă sau în biserică, are să te sărute fără să te cunoască, cum mi s-a întâmplat mie în Odessa în mitropolie în ziua de paşte. Vedeam că înainte de a se zice «Christos a înviat!» tinerii se apropiau încet de tinere. Eu eram între două babe. Toţi se uitau la mine şi râdeau pe înfundate. Nu ştiam de ce când la înviere văd că o babă mă ia şi mă sărută şi nu înţelegeam ce tot spunea încet printre dinţi, nu putea să vorbească clar. Voiam să mă apropii şi eu de alea tinere, dar era târziu căci una mă lăsa, alta mă prindea să mă sărute. Şi în Egipt câte multe obiceiuri curioase căci două trei zile mă gândeam şi nu le puteam singur crede. (…) Aici în Italia au alte obiceie, un alt mod de viaţă că eu nu mă pot acomoda cu viaţa lor. Femeia italiană e cam vicioasă iar însurătoarea mea aici mi-ar face desplăceri. Cum e în Franţa la fel aici şi în Franţa te poţi însura în orice zi însă nu e însurătoare, e nenorocire. Sigur pentru mine, pentru altul e fericire. Dacă îmi voi ajunge scopul de a mă duce în America mă însor imediat că sunt sătul de viaţa solitară, acolo se găsesc fete de toate naţionalităţile, chiar şi româncă pot găsi. Iubite prietene, sunt sătul de viaţa macaronară până în gât. Să mă însor aici ar însemnna o intoxicare de macaroane, asta nu îţi scriu în glumă, este realitatea. Le înghit întregi şi fără a le amesteca iar când le mesteci zice că eşti rău educat. Nu e zi fără macaroane (nedatat)”.

„Dragă Fedinand, eu sunt sănătos ceea ce îţi doresc şi ţie şi familiei tale. Eu o duc bine cu lucrul şi cu distracţiile însă câteodată, aducându-mi aminte din copilărie, mă prinde un dor de Bucureşti şi cum părinţii mei sunt morţi vreau să vin să văd locul de odihnă al lor. Sărutări ţie, complimente soţiei şi întregii familii (nedatat)”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adrian Majuru 530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.