Momentul unu: În prima vizită la Bruxelles a lui Victor Ponta cel care şi-a asumat rolul de a-l introduce pe prmierul român în saloanele europene a fost Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European. În conferinţa de presă care a urmat acestui prim botez diplomatic al premierului Ponta la Bruxelles, parcă pentru a oferi garanţii oficialilor europeni ca Bucureştiul poate da ceva mai bun şi mai de ştaif decât un fost membru al securităţii ceauşiste (Băsescu), Martin Schulz a fost lapte şi miere. Politicianul german a făcut declaraţii flatante. L-a declarat pe Ponta „unul dintre cei mai buni şi mai de valoare prieteni ai mei”. Premierul nu putea fi decât impresionat şi  recunoscător pentru acest mic serviciu de public relations amical făcut de socialistul german, care este şi preşedinte al Parlamentului European.

Momentul doi: odată cu declanşarea la Bucureşti a blitzkieg-ului juridico-instituţional care a dus la suspendarea lui Băsescu, Schulz a schimbat foaia. După a doua întâlnire cu Ponta, în timpul conferinţei de presă, atmosfera se schimbase. Schulz adoptase faţă de premierul român un alt ton. Cel al unui diriginte care îşi ceartă elevul. Şi-a declarat preocuparea faţă de situaţia din România, fiind primul, chiar înaintea lui Barroso, care a lansat imperativ sugestia ca Ponta să accepte că  referendum-ul trebuie declarat valid, numai şi numai dacă va exista un cvorum de participare al celor înscrişi pe listele elctorale. Dacă cel care se declară cel mai bun prieten al tău, din aceeaşi tabără ideologică, îndrăzneşte să îşi sugereze o anumită conduită, adăugând poate că este spre binele tău să acţionezi într-un anume fel, câine să fii, tot apleci urechea la sugestiile lui. Prima cedare a lui Victor Ponta. A doua s-a întâmplat la fatidica întâlnire cu Jose Manuel Barroso, a doua zi, în biroul acestuia. Obsesia cu cvorumul de participare al celor înscrişi pe listele elctorale devenise deja un de la sine înţeles.

Analiza întregii campanii de discreditare a USL în străinătate arată că unul din cartierele generale ale SIE, Băsescu and Co. a fost Germania. O mare parte din pârghiile de influenţare a opiniei publice europene în favoarea lui Băsescu au fost montate acolo. Ştim azi şi care au fost raţiunile ascunse ale implicării nemţilor în jocurile de culise politice de la Bucureşti. Puţini ştiu însă că Berlinul a făcut presiuni nu doar asupra eurodeputaţilor creştin-democraţii germani, ci şi asupra socialiştilor germani din Parlamentul European pentru a se implica în revenirea lui Băsescu la Cotroceni. Dincolo de simpatiile ideologice, au fost chemaţi la ordine şi li s-a atras atenţia că, odată cu suspendarea lui Băsescu, interesele germane sunt afectate direct. Când unui german îi spui acest lucru, uită şi de prietenii din străinătate, şi de eventuale preferinţe ideologice. Ei rămân înainte de orice germani. Aşa se explică probabil şi declaraţiile ulterioare de repoziţionare ale unui Hannes Swoboda, liderul social-democraţilor din Parlamentul European: chiar dacă Băsescu este un preşedinte fără legitimitate, USL ar trebui să accepte decizia CCR.

Presa a dezvăluit că Băsescu a făcut tot ce i-a stat în puţinţă să îi ofere Angelei Merkel pe tavă Oltchim pe nimic. Din această afacere Germania iese cu vreo câteva miliarde de euro profit. Ar fi doar mizilicul de la ospăţul geopolitic pe care şi-l pregăteşte Germania în zonă. Acum zece ani, prietenul meu profesorul Cristopher Cocker de la London School of Economics făcea o profeţie: «învăţaţi germana şi rusa, pentru că, în următoarele decenii, jocurile geopolitice şi geoeconomice vor fi făcute în Europa Centrală şi de Est de Berlin şi de Moscova, cu sau fără acceptul Statelor Unite». Zona devine clar un co-dominion germano-rus. Aceasta este noua politica lui Drang nach Osten pentru recuperarea pierderilor cauzate locomotivei economice germane de criză din zona euro. Aşa că pionii fideli mecanismului de generare de profit pentru Germania în regiune trebuie să funcţioneze zeiss. Unul din ei este şi Băsescu. Nu m-ar mira să aflu că şi semnarea contractului cu Gazprom de către Videanu, în vederea dezvoltării proiectului South Stream (rivalul proiectului Nabucco) a fost făcută tot la sugestia Berlinului. Când Bruxelles-ul are solicitări maximaliste faţă de politica ta internă, trebuie să te aştepţi ca de fapt Germania - cel mai important  contributor la bugetul UE – să stea în spatele lor.  Ar fi ridicol să ne aşteptăm ca în interiorul Europei, Germania să comporte precum Lichtenstein şi să fie sibilinic de diplomatică precum Cetatea Vaticanului. Dacă o componentă a menghinei diplomatice în care a fost prins USL-ul în ultimele două luni a fost Statele Unite, cealaltă a fost Germania.