Prima adversară a Simonei Halep la Turneul Campioanelor

Simona Halep va juca primul meci la Turneul Campioanelor de la Singapore cu sportiva canadiană Eugenie Bouchard, locul 7 WTA.

Partida va avea loc luni, în jurul orei 16.00.

Turneul va fi deschis de partida dintre Serena Williams, numărul 1 mondial, şi jucătoarea sârbă Ana Ivanovici, din grupa roşie, de la ora 14.00, urmată de cea dintre Halep și jucătoarea canadiană, potrivit wtatennis.com.

Românca și canadianca s-au mai întâlnit de două ori în acest an, la Indian Wells în optimi, când s-a impus Halep şi la Wimbledon în semifinale, când a câştigat jucătoarea din Canada.

Marţi urmează să aibă loc meciurile din cealaltă grupă, denumită grupa albă. Se vor înfrunta Maria Şarapova – Caroline Wozniacki şi Petra Kvitova – Agnieszka Radwanska.

Simona Halep a fost repartizată sâmbătă în grupa roşie la Turneul Campioanelor alături de Serena Williams, Eugenie Bouchard şi Ana Ivanovici, conform tragerii la sorţi.

Americanca Serena Williams este numărul 1 mondial, canadianca Eugenie Bouchard ocupă locul 7 WTA, jucătoarea sârbă Ana Ivanovici, locul 8 WTA, iar românca, care în prezent ocupă locul 3 mondial, se va afla de luni pe locul 4.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sebastian Lazar 1128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.