Primar condamnat pentru trafic de țigări

Primarul din comuna Cămărzana, județul Satu Mare, a fost condamnat pentru trafic de ţigări și constituire de grup infracțional organizat de către Curtea de Apel Oradea, potrivit presei locale.

Totul a început în 2011, când procurorii DIICOT au anihilat o rețea de traficanți de țigări din Cămărzana. Bâle ar fi adus împreună cu alte persoane țigări din Ucraina, peste fâșia verde. Legătura cu traficanții ucrainieni o ținea Vasile Sorin Zimbru, iar primarul, Laszlo Joszef Fuzi și Ioan Orosz ar fi avut misiunea de a prelua țigările pe fîșia verde și a le duce în Cămărzana, iar apoi a le comercializa. Laszlo Joszef Fuzi era și un cunoscut dealer de droguri din Țara Oașului.

Procurorii DIICOT i-au prins în flagrant în timp ce introduceau în țară 12.000 de pachete de țigări din Ucraina.

Tribunalul Satu Mare, iar apoi și Curtea de Apel Oradea i-au condamnat pe toți membrii rețelei la 3 ani de închisoare, pedeapsa primarului din Cămărzana fiind suspendată de instanță. După condamnarea definitivă, Prefectura Satu Mare a dispus încetarea de drept a mandatului de primar a lui Vasile Bîle.

Vasile Bâle a fost ales primar pe listele USL în 2012. Conform presei locale, Bâle a dorit atât de mult să candideze încât pentru el liderii PSD și PNL din Satu Mare au făcut o excepție: comuna Cămărzana a fost singura localitate din județ unde USL a avut doi candidați.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.