Primăria Capitalei: Trebuie schimbată urgent

Primăria Capitalei a anunțat că rezultatele analizelor făcute asupra gazonului de pe Arena Națională arată că suprafața de joc trebuie schimbată de urgență, având în vedere că, în perioada 22 august – 1 septembrie, vor avea loc trei meciuri importante.

„Procesul de schimbare va începe de mâine, 15 august și se va termina vineri noaptea, 18 august. Noul gazon este produs în România, a fost însămânțat în septembrie 2016 și aclimatizat pe condițiile din țara noastră. Ultima schimbare de gazon a avut loc în octombrie 2016, iar gazonul a fost adus din Ungaria”, se arată într-un comunicat de presă al municipalității.

Potrivit sursei citate, PMB a demarat procedura de achiziție a unor ventilatoare speciale care să permită, îndeosebi în sezonul cald, ventilarea la nivelul gazonului, umidificarea și răcirea temperaturii.

Costurile pentru schimbarea gazonului sunt la jumătate față de cele suportate anul trecut, când gazonul a fost adus din Ungaria.

Municipalitatea precizează că, urmare a numeroaselor evenimente sportive care au avut loc în ultima perioadă pe Arena Națională, dar și din cauza caniculei din ultimele săptămâni, gazonul s-a deteriorat.

Astfel, imediat după meciul Steaua — Astra Giurgiu, la nivelul PMB s-a constituit o comisie formată din specialiști în întreținere gazon, ingineri horticultori, pentru a analiza suprafața de joc și a lua de urgență măsurile care se impun, astfel încât meciurile programate să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.