Un alt tun financiar al generalului-primar
Primăria lui Onțanu s-a împrumutat zeci de milioane de euro pentru prietenii din UNPR
 

Reabilitarea termică a blocurilor reprezintă o mare afacere pentru primarii care pot astfel direcţiona bani către prietenii din partid. Aşa a făcut şi Neculai Onţanu, primarul sectorului 2.

Potrivit HCLS2 nr. 94/30.09.2011 privind aprobarea de către Consiliul Local al Sectorului 2 Bucureşti a contractării unei finanţări rambursabile pe termen lung de 60.000.000 EURO (sau echivalent în lei) se aprobă contractarea unei finanţări rambursabile de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), în valoare de 60.000.000 euro (sau echivalent în lei), cu o perioadă de maturitate de până la 20 de ani şi o perioadă de graţie de până la 4 ani. De asemenea, potrivit HCLS 2 nr. 105/21.10.2011 privind aprobarea reglementării modalităţii de preluare a cheltuielilor pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe "se aprobă preluarea de către Consiliul Local al Sectorului 2 a finanţării cheltuielilor ce revin în sarcina asociaţiilor de proprietari, pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe, precum şi a cheltuielilor aferente spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea serviciile/direcţiile/instituţiile publice aflate sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 2".

Aşadar deşi la nivel oficial primarul Onţanu se laudă cu privire la reabiltarea termică gratuită a blocurilor din sectorul 2, acesta nu vorbeşte şi despre costurile ascunse ale acestei afaceri, despre sumele de bani împrumutate ce trebuie restituite în următorii ani din taxele şi impozitele plătite de cetăţenii sectorului 2. În plus aceşti bani sunt destinaţi clientelei politice UNPR-iste în vederea obţinerii unor lucrări de reabilitare termică la preţuri supraevaluate şi fără concurenţă în participarea la licitaţii.

Spre exemplu o firmă abonată la asemenea contracte cu primăria lui Onţanu este Rom Service Construct, firma lui George Damian, unul dintre reprezentanţii UNPR Bucureşti. Compania a câştigat, anul trecut, numeroase contracte pentru reabilitarea blocurilor, în valoare de peste 12 milioane de lei. Potrivit presei, în vară, „şantieriştii" lui Damian, care se ocupau de reabilitarea termică a unui imobil situat chiar peste drum de primărie, s-au plâns că nu-şi mai primiseră lefurile de mai bine de două luni. Mai mult decât atât, muncitorii, majoritatea din provincie, erau angajaţi la negru. Damian nu le-a asigurat nici cazarea, aceştia fiind nevoiţi să doarmă în uscătoriile blocurilor.

" Reabilitarea blocurilor este un lucru bun şi cred că cetăţenii apreciază acest lucru. Numai că în caietul de sarcini trebuie să impui viitorului constructor condiţii care să-l avantajeze pe cetăţean: adică un timp mai scurt de execuţie a lucrării, o calitate mai eficientă din punct de vedere termic,etc. Din păcate nu suntem siguri că aceste condiţii s-au respectat. În plus avem dovezi că o mare parte a banilor pentru aveloparea blocurilor au ajuns la firmele unor membri și prieteni ai UNPR. Practicând preţuri foarte mari aceştia i-au prejudiciat pe alţi cetăţeni din sectorul 2 ale căror blocuri nu au fost reabilitate termic pe motiv că nu au mai ajuns banii" ne-a declarat Dan Cristian Popescu, preşedintele PNL sector 2.

Accesări: 4322
Dan Zavaleanu
Publicat Joi, 12 ianuarie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+9
17 Voturi

 

Alte articole scrise de Dan Zavaleanu: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

anna
09:54:03, 26 Jan 2012 28
Sa nu-l plangeti pe ontanu ca voi,locatarii din sect 2 veti plati de va veti usca.El n-o sa va mai dea decat fasole[fara carnati],pt ca unpr nu are nicio sansa la alegeri si o sa fuga ca potarnichile,lasand oamenii cu datoria.Nenorocitii,isi bat joc de oameni!
ContraPro
+3
 
aidan
09:25:00, 14 Jan 2012 27
trebuie sa ai garantii de la ciraci nu curaj sa faci asa imprumut!astia merg pe principiul, o mana spala pe alta si sunt toti murdari rau de tot pe manini. stau in sectorul 2 si vad cum se planteaza panselute in NOIEMBRIE! dupa ce alt soi de flori inca VII si FRUMOASE au fost aruncate la GUNOI. o fi si asta un fel de a spala bani. pansele in noiembrie in rest NIMIC! ba, mint am avut 2 ani de lupte si mizerie cu zone arena care desi nu era cu aprobarile in regula a facut legea cu sute de decibeli langa casele noastre!o firma lucrativa nu are voie sa faca zgomot la mai putin de 12 metri de resedintele oamenilor dar zone arena avea!sper ontanule sa-ti rupi gatul!
ContraPro
+3
 
andry
19:30:00, 13 Jan 2012 26
ooo ontanule ce mai imprumut ai facut pentru unpr-isti astia, pana te dau la o parte.
ContraPro
+2
 
sebi
15:09:50, 13 Jan 2012 25
oooo da ce suma mare a imprumutat ontanu asta pentru unpr-isti, nasol ca cine stie...
ContraPro
+2
 
mia
14:53:13, 13 Jan 2012 24
ontanule ce imprumut mare ai fact pentru unpr-isti astia, bine ca ai curaj.
ContraPro
+1
 
1 2 3 4 5 6

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.