Primăria, precizări privind întreruperea căldurii

După avertismentul sindicaliştilor RADET potrivit cărora bucureştenii ar putea rămâne fără căldură dacă Primăria Capitalei nu va plăti subvenţia pentru gigacalorie, instituţia spune că nu e niciun pericol de întrerupere a căldurii.

„Ca urmare a conferinţei de presă susţinute astăzi (marţi – n.r.) de Sindicatul Liber Independent RADET, Primăria Municipiului Bucureşti precizează că toate problemele semnalate vor putea fi soluţionate având în vedere faptul că în şedinţa de Guvern de mâine, 26 noiembrie, se va afla pe ordinea de zi proiectul de hotărâre al Guvernului privind transferul pachetului de acţiuni emise de Electrocentrale Bucureşti SA, din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a Municipiului Bucureşti”, se precizează într-un comunicat remis Mediafax.

PMB menţionează, în acelaşi context, că odată cu crearea sistemului integrat de producţie, transport şi distribuţie la nivelul Capitalei, prin unificarea SC Electrocentrale Bucureşti SA cu RADET Bucureşti, datoriile istorice ale RADET către Elcen se vor stinge prin fuziune.

Primăria mai precizează că prin hotărârea nr. 261 din 14 octombrie, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a solicitat Guvernului României emiterea actului normativ cu privire la transferul Societăţii Electrocentrale Bucureşti SA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.